Un actor scoţian merge pe jos 16.000 de kilometri pentru o cauză nobilă. În drumul lui prin Europa, a făcut un popas şi la Deva

27 de ţări UE, 31 de oraşe şi o singură cauză.

Este „Drumul spre schimbare”! O plimbare de 16.000 de kilometri prin care vedeta britanică Matthew McVarish încearcă să atragă atenţia lumii asupra abuzului sexual al copiilor.

Traseul voluntarului străbate şi câteva oraşe din România

 

Actorul, scriitorul şi cântăreţul britanic Matthew McVarish merge pe jos 16.000 de kilometri prin Europa cu un scop clar – prevenirea abuzului sexual asupra copiilor.

Plimbarea lui e un protest paşnic, derulat sub deviza „Drumul spre schimbare” şi face parte dintr-un program european – „Stop tăcerii! Opriţi abuzul sexual asupra copiilor!”.

Matthew McVarish are 31 de ani, trăieşte în Glasgow şi a acceptat să fie ambasadorul european al campaniei după ce el şi cei doi fraţi ai săi au fost victime ale unui unchi pedofil. În plimbarea pe continent, globetrotterul speră să convingă cât mai mulţi supravieţuitori să-şi povestească suferinţa.

 

conac40 de kilometri pe zi

Scoţianul a pornit la drum din Londra, pe 31 mai 2013, şi îşi va încheia călătoria la Edinburgh, pe 7 februarie 2015 – după un traseu de 18 luni care străbate 31 de oraşe din 27 de state ale Uniunii Europene.

România este a 18-a ţară de pe ruta campaniei. În drum spre Capitală, McVarish a făcut un popas la Deva. S-a plimbat prin centrul oraşului, îmbrăcat în kilt, împreună cu unul dintre fraţii săi şi cu un prieten, care îl însoţesc în călătorie.

Deva e cam la jumătatea drumului dintre Budapesta şi Bucureşti. Între cele două capitale sunt 814 kilometri pe care îi voi face în 166 de ore”, a spus globetrotterul, care şi-a petrecut noaptea la Conacul Archia şi a plecat spre Bucureşti, unde va ajunge la sfârşitul săptămânii viitoare, pe 23 martie.

McVarish merge pe jos între 40 şi 50 de kilometri pe zi şi este convins că „Drumul spre schimbare” s-a dovedit deja un succes. Proiectul îşi propune să încurajeze victimele abuzului sexual să vorbească despre suferinţa lor şi să reducă astfel numărul cazurilor de pedofilie.

Subiectul apare de multe ori în mass-media, dar, de obicei, e publicat ca o poveste scandaloasă despre o celebritate implicată în abuzul sexual al minorilor. Asta poate speria victimele, care vor suferi în tăcere, iar pedofilii vor fi liberi să abuzeze şi alţi copii”, avertizează britanicul.

 

Dezvăluiri în direct

În plimbarea de 16.000 de kilometri, Matthew McVarish se doreşte a fi vocea celor 100 de milioane de europeni supravieţuitori ai abuzului sexual. Una din 4 fete şi 1 din 6 băieţi sunt abuzaţi sexual înainte de a ajunge la vârsta de 18 ani – mai spune voluntarul.

În urmă cu un an, McVarish a dezvăluit, într-o emisiune TV, că el însuşi a fost victima unui pedofil. A fost abuzat, timp de mai mulţi ani, de fratele mamei sale, un profesor pe nume Terry McMonagle.

Eu sunt un supravieţuitor. Unchiul meu m-a abuzat sexual până când am devenit adolescent. Şi pe mine, şi pe fraţii mei. Era şi naşul nostru. Nu ne-a ameninţat niciodată. Folosea un truc: ne cumpăra jucării. Am trăit experienţe groaznice. Toţi fraţii ne-am luptat cu depresia şi cu gândurile de sinucidere. Ani întregi, nu am îndrăznit să vorbim nimănui despre calvarul pe care-l trăiam”, a povestit scoţianul.

Matthew McVarish a scăpat de unchiul pedofil doar după ce a fugit de acasă – la vârsta de 17 ani, iar mai târziu un prieten l-a convins să vorbească despre suferinţa lui.

Am vorbit cu un psiholog şi am reuşit să mă vindec. Dar fraţii mei – nu. Sunt singurul care nu are nevoie de medicamente împotriva depresiei. Fratele meu cel mare face zilnic tratament pentru a-şi controla psihoza. Fraţii mei au neveste şi copii, dar viaţa lor şi capacitatea de a-şi păstra locurile de muncă se depreciază în fiecare zi”, a explicat britanicul.

În 2008, McVarish a scris o piesă de teatru inspirată de trecutul său – „To Kill a Kelpie” (foto). După ce au văzut filmspectacolul, fraţii actorului au decis să depună o plângere împotriva unchiului agresor. Terry McMonagle a fost condamnat la 6 ani de închisoare, în 2010, la vârsta de 62 de ani, pentru că şi-a abuzat nepoţii timp de 20 de ani, între 1976 şi 1996.

To Kill a Kelpie” a fost jucată în SUA şi în Marea Britanie, iar autorul ei o prezintă şi oamenilor din ţările în care călătoreşte. Mulţi supravieţuitori se decid să rupă tăcerea după ce văd proiecţia.

 

Dumul spre schimbare”, finanţat din donaţii

Plimbarea scoţianului prin Europa este sprijinită de mai multe fundaţii şi asociaţii internaţionale implicate în prevenirea abuzului sexual al minorilor.

Drumul spre schimbare” este finanţat prin intermediul site-ului oficial al evenimentului. McVarish salută orice donaţie care-i poate acoperi costurile mersului pe jos. Foarte importantă este alimentaţia. Scoţianul are nevoie de 5.000 de calorii pe zi ca să-şi continue călătoria.

Când am plecat din Londra, am avut destui bani pentru a ajunge la Amsterdam. Când am ajuns la Amsterdam, am avut suficient pentru a ajunge la Tallin. Acolo am avut destul ca să ajung la Viena şi apoi la Budapesta”, a povestit globetrotterul, care speră să obţină suficienţi bani pentru a ajunge la capătul drumului.

În plus, el invită pe oricine doreşte să i se alăture, pentru o zi sau două, în mersul pe jos – aşa încât voluntariatul lui să aibă succes.

Matthew McVarish nu este la prima campanie de acest fel. Ca să strângă bani pentru producţia „To Kill a Kelpie”, el a parcurs pe jos celebra rută West Highland (154,5 de kilometri), între oraşele Glasgow şi Fort William, iar anul trecut, a traversat Pirineii – ca un antrenament pentru „Drumul spre schimbare” la care visa de doi ani.

Cine vrea să ţină pasul cu aventurile lui, poate accesa site-ul www.roadtochange.eu  sau pagina de Facebook a britanicului.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unsprezece − unu =

ACTUALITATE
Doi jandarmi au salvat o femeie din mâinile unui jefuitor         Proiectul vânzării terenului de 80.000 de metri pătrați unei companii germane a fost respins         Angajații APIA Hunedoara au continuat protestul         Hunedoara anilor 1960, descrisă de scriitori: orașul uriaşului complex de uzine unde fierbe în clocot oţelul         Brandul Sense anunta mari reduceri de Black Friday         Un vârstnic de 95 de ani a fost jefuit         Imagini de pe șantierul Lotului IV al autostrăzii Lugoj – Deva. Cum s-a lucrat         O companie germană va deschide o fabrică în Hunedoara         CUM DISPAR COMORILE SATELOR. Bisericile de lemn ale Hunedoarei stricate de proiectele de restaurare         Raportul IPJ. Ultima lună din mandatul fostului șef al IPJ Hunedoara, Liviu Dumitru         Cursele de taxi mai scumpe cu un leu pe kilometru în Hunedoara         Peste 1.000 de salariaţi disponibilizaţi de la CEH vor primi plăți compensatorii         Tinerii sunt invitați de IPJ Hunedoara să devină polițiști         Angajată APIA condamnată la închisoare         Fost șef al CNADNR trimis în judecată pentru abuz în serviciu         Nouă ani de la marea tragedie din Mina Petrila         Târgul de Iarnă își deschide porțile în Deva         Elevă de 17 ani dispărută de la domiciliu         Miercuri începe Postul Naşterii Domnului         Caz șocant în Hunedoara. Bărbat spânzurat în scara blocului