Speranţă pentru tineretul românesc: Cu două facultăţi şi un doctorat, ai şomajul asigurat!

                  sanduDin considerente evidente, numele personajelor au fost deliberat omise. Situaţia este reală şi din păcate deloc singulară.

            Cadrul I. O zi frumoasă de toamnă, această toamnă, în această parte de ţară. O tânără profesoară suplinitoare şi-a susţinut teza de doctorat. La o universitate serioasă, cu profesori veritabili, adevărate repere culturale în profesia lor. Flori, felicitări, zâmbete. Fata şi-a adăugat doctoratul studiilor precedente, adică alte două facultăţi absolvite cu examen de licenţă.

                 Perspectiva ei este acum şomajul. Netitularizată în învăţământ, că nu sunt posturi, într-o ţară în care opţiunile sunt extrem de limitate, nu are unde se duce şi aşteaptă să treacă termenul regulamentar pentru a se putea înscrie pentru ajutorul de şomaj – că în timpul studiilor nu ai voie să primeşti. Într-o ţară plină de facultăţi din ultimul cătun până la Bucureşti, numărul locurilor de muncă disponibile pentru cei cu studii superioare este insignifiant. Vreo două clic-uri şi vedeţi opţiunile pe pagina AJOFM Hunedoara. Sigur, şi fata a greşit – ce-i trebuia ei două facultăţi, doctorat, la cules căpşuni în Spania nu-i nevoie de toate astea. În fond, e normal ca o parte din absolvenţi să ajungă şomeri.

Oare…?

Cadrul II. Multă lume a fost îndemnată să-şi facă fel de fel de studii. Că vor fi daţi afară cei rămaşi fără ele, că e necesar, că ne cere UE, mă rog, pretexte cu duiumul. Şi tot atâtea motive pentru fel de fel de IDD (pentru necunoscători – Învăţământ Deschis la Distanţă) să desanteze pe unde au apucat, prin spaţii închiriate în clădiri de birouri, prin examene date prin corespondenţă, prin amenajarea de ghişee… Absolut real, acum câţiva ani, la o astfel de secţie în Deva, şpaga pentru unul din examene era de fix 30 de lei/student. Un examen cu 30 de studenţi îi aducea norocosului profesor frumoasa suma de 900 de lei (nouă milioane, pe stil vechi) în exact trei ore. Nu conta cât ştiai, evident.

        Sigur că mulţi se vor supăra – dacă printre ei sunt cititori ai acestui text. Doar că aceşti „licenţiaţi” au ocupat mai apoi (sau doar păstrat, de la caz la caz) posturi pentru oameni care aveau studii sau competenţe pentru aceele posturi. Nu zic că toate posturile – dar destule…

          Dar cum România este o ţară care are tineri străluciţi, olimpici de toate tipurile, în cantităţi excedentare, natalitatea în creştere, emigraţia în scădere abruptă, nu este cazul să intrăm deloc în panică. Viitorul de aur ne este asigurat.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

optsprezece − patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Ovidiu Drîngă a fost pus în libertate după trei ani de la uciderea a două femei         Zimbrii care atrag toate privirile oaspeţilor de la Zoo Hunedoara         Dragobete la Castelul Corvinilor         Foștii șefi ai Minei Petrila ar vrea să reaudieze martorii din dosarul tragediei din 2012         Polițiștii caută două hoațe de tablouri         O nouă amendă pentru neridicarea gunoiului în Deva         Un preot hunedorean s-a implicat în achiziționarea unei case pentru o familie nevoiașă         Spitalul din Deva a scos la licitație serviciul de pază a unității medicale         Telecabina Devei rămâne oprită chiar și după reparațiile de la începutul lunii         Comunicat de presă: Mărțișor PNL pentru copiii României: alocații mai mari!         TREI BAZINE ÎNCHISE TEMPORAR. Aqualand Deva anunță lucrări de igienizare         Două femei au fost lovite de un camion         Pe 3 martie, la Deva, o comedie la care râzi cu lacrimi         TRADIŢIA MERGE ŞNUR. Asta înseamnă „pentru toate gusturile”: Mărţişoare comestibile la Deva         Sentință definitivă pentru violatorul din Hunedoara         Jaf într-un tren care circula pe ruta Deva – Simeria         Copil lovit de mașină în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni         Schitul Sfântul Nectarie. Povestea celei mai noi mănăstiri din Hunedoara         Negoiu, satul de poveste din Ținutul Pădurenilor, cu două șosele care duc la granița județului         Baloo, celebrat la 19 ani