România în anul de graţie 2013: cine nu e cu noi e împotriva noastră!

         sanduMă gândesc cât de frumos suna ceea ce învăţam în 1995 la Şcoala BBC de jurnalism TV: să verifici totul din cel puţin două surse, să te documentezi, să nu emiţi opinii fără acoperire, să nu manipulezi prin omisiune, să soliciţi opiniile experţilor. Apă de ploaie! Manipularea a devenit regula – aici a ajuns România după 23 de ani de cultivare cu asiduitate a neîncrederii în celălalt, a ideii că suntem adversari, eventual duşmani dacă avem opinii diferite sau simpatii politice diferite. Asta în paralel cu discursuri patriotarde despre legendara toleranţă românească…

            Mă uit la ceea ce se întâmplă cu demonstraţiile pro sau contra Roşia Montană. Nu mai riscă nimeni dintre oamenii mai dubitativi să îndemne la ponderaţie. Nu există nuanţe – există doar certitudini! Ai o singură şansă – să fii huiduit, de unii sau de ceilalţi. Pentru că şansa la ponderaţie a fost de fapt distrusă prin perpetua incompetenţă promovată sistematic, în aşa fel încât din ce în ce mai multe decizii au fost luate oricum, numai pe bază de responsabilitate nu. Aşa că nimeni nu mai crede pe nimeni – nici nu ar mai putea! Cei contra exploatării de la Roşia Montană nu au nici un motiv să creadă în buna-credinţă a statului român şi în instituţiile sale nefuncţionale. Ei se comportă de parcă niciunde în lume nu s-ar exploata aur, pentru că şi-au pierdut încrederea în tot ceea ce înseamnă mecanism de control în această ţară.

A fi contra exploatării echivalează cu un îndemn la responsabilitate, nu doar în legătură cu aurul Apusenilor. Binele ţării trece în faţa binelui individual al celor din Roşia Montană, sau cel puţin a unei părţi a acestora, oameni săraci, care nu lucrează cu subtilităţi, ci se plâng că nu au ce pune pe masă. Din cauza aceluiaşi stat român, care le-a luat orice alternativă economică, fără a pune ceva funcţional în loc. A fi pentru exploatare, cu gândul la oamenii fără perspective de la Roşia Montană, echivalează cu lipsa simţului civic, al responsabilităţii, compromisul major cu un sistem – cum altfel? – ticăloşit.

Nu există nimic între… Pentru că toate alternativele au fost jucate, încercate, brevetate, experimentate şi ratate. Cetăţeanul, rotiţă insignifiantă şi inutilă în tot acest angrenaj, nu mai acceptă surse alternative, opinii diverse, dileme care există pentru a forţa raţionalul, negocierea, remedierea. Pentru că ceea ce vede este o permanentă schimbare între extreme: azi e da şi mâine nu, fără motiv aparent. Azi vrem legea, mâine o respingem. Sub presiunea străzii sau pentru că e proastă? Nu vom şti niciodată, statul român nu funcţionează în logica statelor moderne europene, ci în cel mai bizantin mod posibil – la mica înţelegere. Mare dreptate avea un personaj din filmul Despre oameni şi melci al regizorului Tudor Giurgiu, un francez venit să facă afaceri în România: ei au fost mereu în rahat, s-au obişnuit

Comentarii FB

comentarii




3 Răspunsuri la “România în anul de graţie 2013: cine nu e cu noi e împotriva noastră!

  1. Analiza Logica

    Bravo, “Maestre”! Se pare ca ati ramas, totusi, cu ceva de la scoala BBC: sumele primite in schimbul unei pareri “neutre” se verifica astfel incat sa provina din cel putin doua surse… Felicitari! Summa cum laude!

    Răspuns
    1. Alex

      Maestre, anonimii sunt niste lasi. Nimic mai mult. Opinia ta nu conteaza, e doar delatiune, daca cumva stii ce inseamna cuvantul. Punct.

      Răspuns
      1. gica contra

        D-le director “ad interim”(e unu care facu carti de vizita cu chestia asta – asa ca sigur nu-i delatiune), cautai in DEX si nu scrie ca ironia unui anonim s-ar numi “delatiune”!, chiar daca-i logica sau ilogica analiza.
        Da’, fiindca veni vorba, la proiectele de management e tot ca la sursele de presa? Cate doua? Pariu ca nu? Magna cum laude!

        Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

paisprezece − paisprezece =

ACTUALITATE
La Costești. Țurcana – Regina Munților – 2017 (FOTO + VIDEO)         Eveniment cultural. Un dar oferit celor mici         Cartierul ridicat în comunism pe muntele de fier primește o nouă șansă         Portofel pierdut, restituit păbugaşului de poliţiştii locali         Accident rutier grav pe Calea Zarandului         Accident rutier în Cristur, pe șoseaua Hunedoara – Deva         Consiliul Județean pregătește banii pentru refacerea șoselei spre Sarmizegetusa Regia         Soarta tristă a așezării romane de la Micia, locul istoric care ar fi putut aduce turiști         Un polițist din Hunedoara a prins un tâlhar, după ce l-a alergat pe străzi         ADVERTORIAL. Educația financiară este vitală pentru un antreprenor         BIROCRAŢIA SUFOCĂ ROMÂNIA. Două miliarde de euro de la UE n-au mai ajuns la drumurile patriei         INSTITUŢIA PREFECTULUI. Lista despăgubirilor a fost aprobată de Guvern         O tânără a fost jefuită în Hunedoara         Accident în Hunedoara, produs de un bărbat de 71 de ani         PROIECT PILOT. Tablete pentru elevi şi laptopuri pentru dascăli, moca, de la stat         Pagube de peste jumătate de milion de lei în judeţul Hunedoara         Aproape 200 de cadre didactice, cercetători, academicieni și scriitori au dat publicității apelul ”Dreptul la Educație”         Ministrul Turismului la Geoagiu Băi. Mircea Titus Dobre: „Ce a fost până acum a fost o pancartă”         Drumul Ilia – Gelmar se va face cu 40 milioane euro, bani europeni         Semnal de alarmă: Hunedoara înconjurată de terenuri poluate. Cât de nocive sunt haldele de steril