Petiţia pentru închiderea grădinii zoo a strâns aproape 10.000 de semnături

Circa 10.000 de semnături, majoritatea de la persoane din afara ţării, au adunat iniţiatorii unei petiţii prin care solicită Guvernului României şi Primăriei Hunedoara închiderea Grădinii Zoologice din Hunedoara.

Petiţia a fost lansată în urmă cu o lună de Cristina Stobaugh, o tânără din Canada, reprezentantă a unei asociaţii de protecţie a animalelor, care se plânge de situaţia acestora şi de incidentele petrecute în ultimii ani la Zoo Hunedoara.
„Grădinile zoologice aparţin trecutului, oamenii nu mai vor să viziteze animale triste ţinute în cuşti. În România, mai mult de 22 de astfel de grădini se află în situaţii precare, cu animale ţinute în cuşti mici, bolnave, singure, flămânde şi neglijate. Grădina Zoologică din Hunedoara este una dintre ele. Atractivă pentru copii, grădina zoologică a stârnit o mulţime de controverse de-a lungul timpului. Unii localnici s-au plâns primăriei despre condiţiile în care sunt ţinute animalele. Am vizitat grădina când aveam şapte ani şi am fost terifiată în loc să mă bucure. Motivul pentru care lupt pentru animale este că nu mai vreau că alţi copii să le vadă în astfel de condiţii”, scrie Cristina Stobaugh, în petiţia publicată pe change.org.
Autoarea aminteşte de evenimentele „bizare” petrecute la Zoo Hunedoara în ultimii ani. „1. Doi tigrii au evadat din cuşca lor şi au umblat liberi, acum câţiva ani. 2. Un angajat a fost anchetat pentru măcelărirea a trei căpriori. 3. Managerii grădinii zoologice din Hunedoara au fost amendaţi cu aproape 50.000 de lei de Direcţia Sanitar Veternară, iar grădina a fost închisă publicului, până când deficienţele au fost remediate”, scrie iniţiatoarea petiţiei, solicitând autorităţilor închiderea grădinilor zoologice.
Amenajată în urmă cu aproape jumătate de secol, Grădina Zoologică din Hunedoara a stârnit controverse de-a lungul timpului, însă a rămas una dintre atracţiile municipiului. În anii trecuţi, aici au avut loc mai multe investiţii, iar zona a fost inclusă în planurile unui circuit turistic, prin care oaspeţii Castelului Corvinilor erau îndrumaţi să o viziteze, cu un trenuleţ achiziţionat de primărie. Trenuleţul turistic a devenit însă nefuncţional.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 − 6 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Soarta minelor Lupeni şi Lonea e pecetluită. Nici măcar nu sunt luate în calcul în Strategia Energetică a României         Tânăr prins la furat în Hunedoara         Zilele Maghiare din Județul Hunedoara – 22-30 septembrie 2018         Episcopia Devei și Hunedoarei a câștigat procesul pentru numele și imaginea duhovnicului Arsenie Boca         Arborii de pe Bulevardul Corvin au fost extrași, pentru noua pietonală. Vor fi plantați alții în locul lor         Copilă de 10 ani, rănită pe trecerea de pietoni         Accident grav în Deva         Nicio speranță pentru gara Hunedoarei și pentru calea ferată spre Simeria, la șase luni de la închidere         CEH furnizează servicii de sistem de cel puţin 400 MW până în 2020         O seară de astronomie, airsoft pe timp de noapte și concert rock în Cetatea Devei         Expoziție la muzeu: „Frumusețea neconvențională. Arta tatuajului”.         Mircea Nistor a fost propus cetățean de onoare al județului Hunedoara         Lansare de carte: Dumitru Tâlvescu, volumul de versuri „Prosperia”         PE MINUS/ Rectificare de buget negativă la Lupeni. Primarul vrea să meargă în instanţă!         SALVARE LA ÎNĂLŢIME/ Simulare de cutremur la Vulcan. Cum a decurs exerciţiul         Super-tunelul construit la Orăștie, pe magistrala feroviară de mare viteză         Bani europeni pentru reabilitarea termică a blocurilor din Deva         Cronica unei ecologizări mânjite populist de primarul Cazacu         „Găinarii” lemnelor de foc amendați de Poliție         A secat complet Lacul Săulești