Nicolae Guţă trebuie să-şi jusitifice averea la Fisca

ANAF îl caută la avere pe celebrul manelist originar din Petroşani, Nicolae Guţă, care va trebui să îşi justifice averea în faţa organelor de cercetare fiscală.

Nicolae Guţă nu este singura persoană celebră pe care ANAF a pus ochii, iar acţiunea face parte dintr-un proces mai amplu de verificare a averilor maneliştilor întreprinsă de noua divizie din cadrul ANAF – Persoane Fizice cu Risc Fiscal. Potrivit celor de la ANAF, în urma controalelor, cei de la fisc vor compara rezultatele cu declaraţiile oficiale de avere, iar în cazul în care se vor găsi diferenţe, atunci se va aplica un impozit de 16%, şi chiar se poate ajunge la dosar penal. Programul vizează persoane fizice cu avere afişată semnificativă, aici fiind incluse imobile, autoturisme de lux, alte bunuri de mare valoare, creanţe din creditări acordate companiilor şi/sau persoanelor fizice, depuneri semnificative în conturi bancare din România sau din străinătate, cheltuieli personale ridicate – nejustificată de veniturile declarate, după cum se arată într-un comunicat al ANAF.

Iniţial îl chema Nicolae Linguraru, dar s-a făcut cunoscut sub numele de scenă de Nicolae Guţă şi este unul dintre cei mai renumiţi manelişiti din România. Potrivit biografiei sale, în tinereţe a lucrat la Căile Ferate Române Petroşani, facând parte dintr-o echipă formată numai din rromi. “Am lucrat la târnăcop şi lopată. Noi, romii, le avem mai greu cu şcoală. Avem mai mult şcoală vieţii”, declara el mai târziu, după ce a devenit celebru.

După ce toţi membrii echipei au fost concediaţi, s-a angajat la Regia Apelor din Petroşani, unde a fost ajutat de un maistru să obţină calificarea, la locul de muncă, de sudor-instalator şi acolo a lucrat timp de opt ani. După decembrie 1989, Guţă a început să cânte muzică de petrecere în restaurante şi baruri din Timişoara şi Petroşani, la diferite aniversări sau nunţi. Nimeni din familia să nu cânta, dar Guţă a dovedit în timp că poate face dina sta o profesie profitabilă şi chiar a studiat un an acordeonul.

În anul 1992 şi-a lansat primul album cu hitul vremii “De când te iubesc pe tine”.

În anul 2004, el şi-a schimbat numele de familie Linguraru, în cel de Guţă, adică pseudonimul muzical sub care era cunoscut.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unsprezece + șaisprezece =

ACTUALITATE
PE BANII PRIMĂRIEI HUNEDOARA. Trai bun (ziua romilor) – 5.000 lei, comemorarea eroilor – 50 lei         MISTERELE HUNEDOAREI. Megaliții – altarele misterioase ale strămoșinlor noștri         Concurs: „Deva înflorește”         Bazinele ștrandului din Deva vor fi renovate         Accident rutier provocat la beție         Marius Surgent (deputat ALDE): „Nu trebuie să existe derapaje în instituțiile cheie ale statului”         Michael Melczer: “Ne pregătim să asigurăm şi iarna viitoare încălzirea municipiului Deva”         Polițiști anchetați de Parchet după scandalul din Lupeni         Tragedie în Petroșani: un bărbat a murit într-un accident rutier         ADEVĂR ŞI PROVOCARE. Împădurim Kogaionul împreună         AFACERI LÂNGĂ MORMÂNTUL LUI ARSENIE BOCA. De ce nu a dispărut talciocul de la Mănăstirea Prislop         Peste 140 de hectare în flăcări         Peste 250 de arbori plantați în Călan         Copil rănit grav într-un accident         Turiștii amendați pentru comportament indecent în Sarmizegetusa Regia „salvați” de magistrați         VIDEO Cea mai frumoasă stradă din Hunedoara a „înflorit”         Armăsar în agonie abandonat pe marginea unei străzi din Orăștie         De Ziua Poliției Române. Dacian Vonu, polițistul anului         Buna Vestire la Mănăstirea Prislop: cozi interminabile la mormântul părintelui Arsenie Boca         Femeie ucisă de soț și incendiată: bărbatul a încercat apoi să se omoare