Liga a V-a a intrat în vacanţă

Duminică s-au disputat meciurile etapei a XXX-a ultima din ediţia 2016-2017 în Liga a V-a de fotbal Hunedoara, iar sezonul fotbalistic la seniori s-a încheiat, în competiţia fotbalistică hunedoreană Cupa Grassrouts rezervată juniorilor se mai derulează săptămâna aceasta cu ultimele două etape urmând a se stabili câştigătoarele seriilor.

 

Dacia Orăştie 2010 câştigătoarea campionatului

 

Ultima etapă a stabilit doar configuraţia locurilor de la jumătatea clasamentului, primele clasate ştiindu-se cu câteva etape în urmă. Dacia Orăştie 2010 a câştigat campionatul acestei ediţii şi se întoarce în Liga a IV-a după o pauză de 2 ani, în ultima etapă a stat deoarece echipa din Boşorod cu care urma să joace s-a retras din campionat. Ea a mai evoluat în Liga a IV-a în ediţia 2014-2015 unde a terminat acel sezon pe poziţia 13 din 15 echipe cu doar 20 de puncte 43 de goluri marcate şi 84 primite, un an dezastruos care a adus la retragerea clubului din competiţii. Dacia Orăştie 2010 revine în primul eşalon judeţean dar nu confirmă că poate supravieţui cu lotul actual de jucători şi a face faţă cerinţelor înalte de joc la Liga a IV-a.  Sezonul ce tocmai s-a încheiat i-a adus o zestre de 74 de puncte şi 126 de goluri marcate fiind „împinsă în faţă” mai mult de conducătorul clubului Ştefan Marius, observator în cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal. Măgura Pui 2010 câştigătoarea în ghilimele a sezonului actual s-a clasat pe locul al doilea fiind echipa cea mai bună din campionat având cea mai bună apărare şi cel mai bun atac, lucruri evidente şi în clasament cu 129 de goluri marcate şi doar 31 primite. În ultima etapă a dispus de Ilia pe teren propriu cu 6-1. Titlul i-a fost „ciupit” în returul jocului de la Orăştie cu Dacia, de arbitrul cel mai contestat şi criticat al sezonului Thirt Daniel din Călan. Acesta i-a lăsat fără punctele puse în joc printr-o manieră de arbitraj ostilă. Neacordarea a două cartonaşe roşii meritate gazdelor, neeliminarea portarului Daciei şi nesancţionarea jocului dur al gazdelor, au dus la un circ bine regizat fiind şi o lecţie bine ştiută şi învăţată a jucătorilor din Orăştie de aşi provoca mai mult adversarul în defavoarea jocului prestat. Locul al treilea a revenit unei echipe în revelaţie care vine încet dar sigur din urmă Sântamăria Orlea, învingătoare în deplasarea de la Cerna Lunca Cernii cu 5-4. Investiţiile făcute în infrastructura locală, construirea unui stadion modern cu mult peste unele stadioanele din liga a V-a cât şi a IV-a din judeţ îi crează facilităţiile de a promova cât mai curând în primul eşalon judeţean. CS Comunal Ilia ocupanta locului 4 e în „coborâre” faţă de sezonul trecut cu o treaptă, anul acesta neprinzând podiumul ca în sezonul trecut. Zarandul Crişcior a venit bine în ultima etapă pe „suta de metri” şi a învins-o acasă pe Berianul Beriu cu 5-1 urcând pe locul 5 al clasamentului. Berianul Beriu în „picaj” faţă de sezonul trecut când termina pe locul 2, anul acesta au construit din mers echipa cu jucători tineri după ce a rămas fără jucători. Cei mai valoroşi jucători mai mult de jumătate din echipă i-au fugit la Dacia Orăştie, la începutul campionatului. Celelalte jocuri ale etapei s-au încheiat cu următoarele rezultate; Sargeţia Bretea Română-Santos Boz 3-0,  AS Victoria Dobra-Ponorul Vaţa 2-0, CS Ghelari-CSM Vulcan 0-3, Agrocompany Băcia – Mureşul Pricaz 3-0.

Chiar dacă echipa Mureşul Pricaz s-a retras la jumătatea clasamentului, ea nu a coborât mai jos de locul 11 iar o revenire în sezonul viitor ar fi benefică şi de felicitat. În funcţie de numărul de echipe ce se vor înscrie în perioada următoare, campionatul Ligii a V-a de fotbal Hunedoara, ediţia 2017-2018 va fi reluat la sfârşitul lunii august.

 

Asociaţia Judeţeană de fotbal nu are încă vacanţă

 

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara a stabilit şi perioadele de înscrieri şi transferuri pentru toate competiţiile fotbalistice organizate de ea în sezonul 2017-2018. Echipele au la dispoziţie o lună şi jumătate pentru înscriere în noul sezon şi două luni pentru a realiza transferuri de jucători. O cerinţă obligatore pentru antrenori este deţinerea Licenţei C UEFA fără de care nu au ce căuta pe banca echipei sau pe foaia de joc.
Înscrierea în campionatele de seniori, Liga a IV-a şi Liga a V-a, precum şi cele de juniori A1 şi B1 se va face până în data de 11 august. În competiţiile de juniori C, D şi E, data limită de înscriere este 18 august. Cererea de înscriere în campionat trebuie să fie însoţită de dovada de achitare a taxei de participare, copie a Certificatului de Identitate Sportivă (CIS), formularul de actualizare a datelor, dovada că nu are datorii către AJF şi copia după licenţa antrenorului (se admit antrenori cu minimum licenţa C UEFA).
Perioada de transferuri pentru toate echipele din competiţiile de seniori şi juniori va începe în 3 iulie şi se va încheia în 4 septembrie. Pentru echipele de juniori care vor participa la trofeele „Gheorghe Ola” şi „Gheorghe Ene”, perioada de transferuri se încheie cu 48 de ore înainte de începerea competiţiilor.

La Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara încă nu s-a luat vacanţa. Urmează stabilirea datei alegerii conducerii la vârful asociaţiei, alegeri care încă se lasă aşteptate. Preşedintele AJF Hunedoara Mircea Sârbu deşi îndeplineşte condiţiile pensionării, încă se mai gândeşte dacă să mai continue sau nu cu derogare de la FRF încă un mandat pe funcţia de preşedinte. Un nume vehiculat în scaunul asociaţiei este şi directorulsportiv din cadrul Clubului Cetate Deva Cristian Petrean, zvonuri încă neconfirmate oficial.

 

 

 

Clasament final

 

Nr. ECHIPA J C E P Goluri Puncte
Marcate Primite
1 CSM Dacia Orăştie 2010 28 24 2 2 126 35 74
2 AS Măgura 2010 Pui 28 23 1 4 129 31 70
3 AS Sântămăria Orlea 28 18 4 6 104 56 58
4 CS Comunal Ilia 28 15 5 8 75 54 50
5 AS Zarandu Crișcior 28 12 6 10 73 67 42
6 CSM Mihai Viteazu Vulcan 28 13 3 12 77 53 42
7 AS Berianul Beriu 28 12 5 11 72 65 41
8 Victoria Dobra 28 12 1 15 47 58 37
9 AS Cerna Lunca Cernii 28 11 3 14 80 111 36
10 AS Sargeţia Bretea Rom. 28 12 5 11 50 53 35
11 AS Mureșul Pricaz 28 10 2 16 64 57 32
12 CS Ghelari 28 9 4 15 36 62 31
13 AS Ponorul Vața 28 7 2 19 46 103 23
14 AS Santos Boz 28 7 0 21 47 134 12
15 ACS Agrocompany Băcia 28 3 1 24 50 137 10
420 188 44 188 1076 1076 608
        Notă: AS Santos Boz 9 puncte penalizare
          AS Sargeţia Bretea Română 6 puncte penalizare.
          La egalitate de puncte departajarea se face in urma rezultatelor directe.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doisprezece + cinci =

ACTUALITATE
Accident rutier grav pe Calea Zarandului         Accident rutier în Cristur, pe șoseaua Hunedoara – Deva         Consiliul Județean pregătește banii pentru refacerea șoselei spre Sarmizegetusa Regia         Soarta tristă a așezării romane de la Micia, locul istoric care ar fi putut aduce turiști         Un polițist din Hunedoara a prins un tâlhar, după ce l-a alergat pe străzi         ADVERTORIAL. Educația financiară este vitală pentru un antreprenor         BIROCRAŢIA SUFOCĂ ROMÂNIA. Două miliarde de euro de la UE n-au mai ajuns la drumurile patriei         INSTITUŢIA PREFECTULUI. Lista despăgubirilor a fost aprobată de Guvern         O tânără a fost jefuită în Hunedoara         Accident în Hunedoara, produs de un bărbat de 71 de ani         PROIECT PILOT. Tablete pentru elevi şi laptopuri pentru dascăli, moca, de la stat         Pagube de peste jumătate de milion de lei în judeţul Hunedoara         Aproape 200 de cadre didactice, cercetători, academicieni și scriitori au dat publicității apelul ”Dreptul la Educație”         Ministrul Turismului la Geoagiu Băi. Mircea Titus Dobre: „Ce a fost până acum a fost o pancartă”         Drumul Ilia – Gelmar se va face cu 40 milioane euro, bani europeni         Semnal de alarmă: Hunedoara înconjurată de terenuri poluate. Cât de nocive sunt haldele de steril         Imagini aeriene de pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Cum s-a lucrat (VIDEO)         Atenționare meteo: cod galben de ploi și vijelii!         Scandal în trafic cu urmări grave, filmat de un martor (VIDEO)         Accidentul rutier din intersecția de la Sântuhalm. Cine a fost vinovat