ÎNCĂ UN INCOMPATIBIL. Fost consilier local la Pui, acuzat că a făcut afaceri cu primăria

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a declarat incompatibil pe Ioan Lucaci, fost consilier local al Partidului Conservator la Consiliului Local al comunei Pui, pe motiv că a făcut bani de pe urma primăriei şi a şcolii din unitatea administrativă în care fusese ales local

 

 

Potrivit comunicatului ANI, Ioan Lucaci s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2012 – 03 septembrie 2015, întrucât S.C. Neluțu Prodcom S.R.L.(societate comercială în cadrul căreia acesta a deţinut şi deţine calitatea de asociat şi funcţia de administrator), a emis facturi fiscale prin care a livrat produse în valoare de 1.860 lei către Primăria comunei Pui, precum şi către Şcoala gimnazială Pui, în valoare de 33.400,48 lei, încălcând astfel legea care interzice consilierilor locali care deţin funcţia de administrator la o firmă privată să  încheie „contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective”, după cum se arată în lege.  Potrivit legii, persoanele aflate în stare de incompatibilitate sunt decăzute din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Petiție pentru eliberarea ursului Baloo, aflat de aproape 20 de ani în stațiunea Straja         Recordul de turiști la Ulpia Traiana Sarmizegetusa: mulți încă o confundă cu Sarmizegetusa Regia         Alunecare de teren pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva         Hotărâre. Drumuri județene închise pe perioada iernii         Cea mai sălbatică zonă a fostei mocănițe a Hunedoarei a devenit traseu educativ         Cum va fi iluminată festiv Hunedoara de sărbători         Cursanții de limbă chineză la momentul bilanțului         Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, în conflict de interese. Sentința este definitivă!         DISPONIBILIZĂRI. 70 de angajați ai CEH pleacă din sistem. Unii ajung direct în șomaj!         De ce au întors armele sindicatele? Au admis inițial insolvența CEH, acum o resping!         Transalpina va fi închisă         Ziua Armatei Române, celebrată în Hunedoara         Toamna transformă satele din Munţii Apuseni într-un adevărat paradis         PETROȘANI/ Lemnul din toaletarea copacilor, donat bătrânilor         NEMULȚUMIT. Alin Simota a contestat condamnarea pentru fals în declarații         Ilie Balaci a murit         Turiste rătăcite în Masivul Godeanu         Prins la furat de cablu, pe calea ferată         Gara Brad, la doi ani de la începerea lucrărilor de reabilitare         Scrisoarea deschisă a primarului Marcel Goia: „Autoritățile Publice Locale, bătaia de joc a Statului Român”