In memoriam. A fost odată… A fost Carol Drozd !

Reiau, puțin modificat, titlul unei evocări, din urmă cu 15 ani, a personalităţii celui ce a fost bunul nostru coleg, iar pentru foarte mulţi, şi prieten, Carol Drozd. Fost ziarist şi şahist de performanţă. Reiau şi idei sau fraze din textul vechi, pentru a vă convinge că apariţia şi dispariţia lui Carol în/din presa deveană a vremii ţin mai mult de poveste, de legendă…
Carol Drozd- Sturzu pe numele…nerusificat în Moldova de “dincolo”-, refugiat, copil fiind, împreună cu familia la Oradea, a ajuns pe meleaguri hunedorene pentru a fi împreună cu iubrea sa din studenţie, Elena. Prematur rămasă fără Carol…
Carol Drozd nu a venit la ziarul judeţean… nechemat, că pe-atunci nici nu ajungeau ziarişti toţi nechemaţii. Numai oameni cu chemare, cu har, cultură şi dispuşi la multe renunţări. El a venit în Secţia Cultură a ziarului dintr-o foarte laborioasă instituţie judeţeană de cultură şi artă, unde a lucrat cu prof. doctor docent Octavian Floca, primul hunedorean deţinător al unui asemenea titlu ştiinţific, cu prof. Clemente Constandin, împătimit căutător şi descoperitor de tradiţii folclorice autentice.
Iar la ziar, împreună cu scriitorul Radu Ciobanu şi cu şeful secţiei apoi redactor-şef al ziarului, Tiberiu Istrate, au încercat să transforme în realitate un vis: o revistă culturală locală. Nu au reuşit decât să editeze un supliment al gazetei, “Ritmuri hunedorene”, ulterior numai “Ritmuri”. Dar şi asta a însemnat foarte mult pentru creatorii locali, reuniţi în cenaclul cu acelaşi nume, unde s-au lansat ori au publicat poezie sau proză, eseu, cronică literară şi de artă, grafică și reproduceri-pictură și sculptură, numeroşi tineri sau consacraţi artişti, oameni de cultură, precum Neculai Chirica, Iv Martinovici, D.D. Ionaşcu, Valeriu Bârgău, Dumitru Hurubă, Traian Filimon, Mircea Bâtcă, Miron Țic, Gligor Hașa, Ioan Şeu, Eugen Evu, Ioan Evu. Semnau acolo istorici- dr. Mircea Valea, Ioan Frăţilă, Vasile Ionaş, Nicolae Wardeger. Și să mă ierte toţi cei pe care i-am uitat la momentul aşternerii acestor rânduri de tristeţe şi dor…
Omul de spirit extraordinar, care trăia și producea umorul, deşi era foarte sobru, cu ţinută şi atitudine perfecte, îmbrăcat întotdeauna la patru ace, pentru destui poate chiar exagerat de sobru, cu batista albă pemanent în buzunarul de la piept, cu manşetele de la cămaşă etalând butoni strălucitori, râdea pe înfundate, cu gura în pumn… Lucra, scria, coordona pagina săptămânală de creaţie, alternativ cu cea de cultură ” de mase”, iar lunar, cea de învăţământ. Scria mult. În afara materialelor “la zi” și cele pentru paginile periodice a inițiat și un serial de interviuri, convorbiri, neconvenționale cu primari de comune. Unii chiar legendari: Vasile Zgârcea-Sarmizegetusa, Ieronim Grecu-Boșorod, Aurel Doboș-Geoagiu… În care nu se discuta despre îndeplinirea sarcinilor la producția de lapte sau grâu la hectar în comună, nici despre alte sarcini de partid. Ci despre viața și tradițiile istorice, culturale, etnografice ale locurilor respective, despre viața primarului însuși. Țin minte că multă vreme a fost mâhnit când unul dintre șefii ce aprobau publicarea materialelor- și erau 3-4 șefi-, i-a schimbat cuvântul “odicolon”, cum neaoș zicea interlocutorul său, cu “Eau de Cologne”, mai intelectual, vezi Doamne, știind că acela nu va pricepe…
Scria și proză, și un scenariu de film pe care urma să-l facă Nicolae Corjos.A fost candidat de Maestru la șah- în studenție s-a luptat cu Florin Gheorghiu pentru titlul de campion universitar. Apoi, Maestru, vicecampion și campion european, cu echipa României, la șah prin corespondență. Și ne contram mereu pe tema: șahul- sport sau știință? Îi plăcea și boema. Când aveam vreme mai pierdeam niște minute la Barul ziariștilor, la un Platano șau Marasquino “mic”. Da, exista așa ceva- un bar exclusivist, elegant, dar s-a găsit un motiv ca să fie închis. Pentru că acei care l-au închis nu aveau acces. Nici control… Făcea în paralel secretariat de redacţie, iar când se cerea, şi se cerea deseori, participa la raidurile-fulger în zootehnie, la programul de grajd. Adică, la ora 5 dimineaţa era în grajdul ceapeului dintr-o comună la 20-30 de kilometri distanță de Deva, fără mașină la dispoziție. Să consemneze cât lapte se mulgea de la 30-60 de vaci scheletice… Aşa a şi murit, după o asemenea zi de 20 de ore de muncă…
A fost un coleg şi prieten alături de care m-am simţit bogat, fericit. Care şi azi, după 35 de ani, îmi lipseşte, şi-mi va lipsi până ne vom reîntâlni…
Aşezaţi, prieteni, câţi mai suntem, o floare pe mormântul lui Carol Drozd. Dumnezeu să-l odihnească!
Nicolae Stanciu

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece − 7 =

ACTUALITATE
Măsuri de ordine la secțiile de votare         Perversul din Hunedoara a fost condamnat         Sentință definitivă pentru traficanții de comori dacice, de patru milioane de euro         Accident rutier pe șoseaua Hunedoara – Deva         11 decembrie 2016, ziua în care ne alegem parlamentarii         „Daţi 5 lei pentru Andrei!”         O carte de referință despre etnicii germani         A luat ființă Forumul Național al Geoparcurilor UNESCO         Accident rutier în Deva: doi tineri au fost răniți         „Ambasadorii” județului Hunedoara au fost premiați la Gala Excelenței         Distrugeri în Cetatea Devei         Patru hunedoreni își vor afla sentința într-un dosar al traficului de comori dacice         Accident grav provocat de un tânăr de 18 ani         Criminal condamnat la 13 ani de închisoare         Gara municipiului Brad a împlinit 120 de ani de la inaugurare         Românii din judeţul Hunedoara despre etnicii germani: plecarea lor este o pierdere pentru România         Personaje misterioase ale istoriei – 100 de ani de la moartea lui Rasputin         Viață de scriitor în satul izolat al Hunedoarei: Gelu Diaconu a dat capitala pe traiul liniștit în Bătrâna         Bolnav de cancer, Alexandru are nevoie de ajutorul nostru. Al tuturor         Pădurari din Hunedoara controlați de Garda Forestieră