Hunedorenii din „Divizia Sălbatică”. Au fugit de austro-ungari la Ţar, s-au luptat apoi cu bolşevicii în Siberia ca să fie aduşi acasă de englezi prin Singapore

E o istorie ţinută decenii la secret. Un „adevăr incomod”, ascuns cu premeditare în perioada comunistă, o epopee dusă pe două continente a unor Voluntari ardeleni care, între anii 1917-1920 au dezertat din armata austro-ungară, au cunoscut gulagul ţarist, pentru ca apoi să lupte ca voluntari împotriva bolşevicilor de-a lungul liniei ferate Transiberiene

Bazaţi pe o serie de mărturii documentare, scoase de la index în ultimele două decenii, vom încerca să prezentăm publicului, în premieră, reconstituirea firului acelor evenimente.

Voluntari hunedoreni din Batalionul Horea, in Siberia

Voluntari hunedoreni din Batalionul Horea, in Siberia

 

Soldatul ardelean nu putea fi loial habsburgilor

 

Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, la 28 iulie 1914, Imperiul Austro-Ungar a decretat mobilizarea generală. În decursul celor peste patru ani de beligeranţe, au fost smulşi de lângă familiile lor aproximativ 500.000 de soldaţi români din Transilvania şi Banat, pentru a fi aruncaţi în focul sângeroaselor lupte din Serbia, Galiţia, nordul Italiei şi Franţa. Un număr de 39.840 militari dintre aceştia proveneau din actualul judeţ Hunedoara.

Confruntat cu atrocităţile războiului şi mizeria vieţii din tranşee, entuziasmul soldatului român, „cătană la Împăratul”, urma să falimenteze la scurtă vreme. Mai mult, începând cu vara anului 1916, intrarea României în război împotriva Austro-Ungariei, pentru eliberarea Transilvaniei, a avut un impact major asupra regimentelor austriece alcătuite din ardeleni, zdruncinând loialitatea micului soldat faţă de cauza străină a monarhiei habsburgice. Pe acest fond, capătă amploare fenomenul dezertării din armata austro-ungară, îndeosebi pe frontul din Galiţia. Începând cu toamna anului 1916, au loc treceri masive de soldaţi români ardeleni, dincolo de liniile inamice, cu scopul de a se preda armatelor ţariste. Deşi în caz de eşec îi aştepta Curtea Marţială, numai în raionul Regimentului imperial nr. 64 de la Orăştie, au părăsit rândurile oştirii austriece aproape o companie de români hunedoreni, sub conducerea fostului învăţător Ioan Nicolae Branga.

 

Gulagul ţarist, popas forţat ca să poată lupta pentru România

 

Harta hunedoreanului Ioan Macarie, cu drumul strabatut de voluntarii hunedoreni

Harta hunedoreanului Ioan Macarie, cu drumul strabatut de voluntarii hunedoreni

În virtutea legilor războiului, destinul acestor temerari s-a contopit cu marea masă a prizonierilor căzuţi în mâinile armatei ruse. Punctul iniţial de concentrare a miilor de prizonieri austro-germani era lagărul de la Darniţa, situat într-o pădure de lângă Kiev, pe malul Niprului. Aici au ajuns şi hunedorenii care avuseseră curajul să părăsească flamura austro-ungară. De la Darniţa Kievului, orăştianul Petru Simedru scria celor de acasă: „Sunt aici atâţia hunedoreni, că ar ajunge să umple o biserică!

Darniţa a constituit doar un pasaj de trecere spre întinsul arhipelag al lagărelor militare de muncă existente, în acea epocă, pe teritoriul Imperiului Ţarist (cca. 400 lagăre permanente şi aprox. 700 lagăre provizorii). La începutul anului 1917, ziarele ruseşti estimau existenţa a peste 120.000 prizonieri transilvăneni şi bucovineni, deportaţi în special în regiunile Kiev, Odessa, Moscova, Novgorod, Herson, Krivoirog, Taganrog, Kazan, Omsk, Irkutsk.

O parte dintre prizonierii aflaţi la Darniţa au înaintat memorii pentru eliberarea din captivitate şi constituirea lor în detaşamente naţionale de voluntari, spre a lupta în slujba României. Astfel, într-un moment critic, în care atât conducerea ţării, cât şi armata regală, îşi organizaseră rezistenţa în nordul Moldovei, românii din lagărul de la Darniţa cer să înfiinţeze un prim Corp al Voluntarilor Ardeleni-Bucovineni. La 13 aprilie 1917, hunedorenii din lagăr subscriu un „Memoriu-Manifest”, în care, pentru prima dată, se afirma principiul autodeterminării naţionale, spunând că lupta lor va fi consacrată cauzei „de a se uni tot poporul, tot teritoriul românesc… în una şi nedespărţită Românie liberă şi independentă”. Actul a fost comunicat inclusiv Congresului S.U.A., de către o delegaţie condusă de protopopul Ioan Moţa din Orăştie. Întâiul Corp al Voluntarilor a ajuns, la Iaşi, în ziua de 7 iunie 1917, fiind întâmpinat de regele Ferdinand şi regina Maria. La solemnitatea depunerii jurământului de credinţă faţă de ţară, un cor al hunedorenilor, dirijat de Aurel Medrea din Orăştie, a cântat „Deşteaptă-te Române”, aducând „lacrimi în ochii tuturor. Regina l-a distins pe bravul Medrea, dându-i un buchet de flori”. Voluntarii hunedoreni, înrolaţi sub flamura tricoloră, şi-au înscris faptele de vitejie în cronica eroicelor lupte de la Mărăşti şi Mărăşeşti.

 

Revoluţia bolşevică încurcă socotelile

[wzslider autoplay=”true” info=”true”]

Însă, pe parcursul anului 1917, izbucnirea Revoluţiei bolşevice din Rusia urma să complice mult soarta prizonierilor transilvăneni şi bucovineni rămaşi în Rusia, concentraţi în regiunile agricole ori în zonele industriale din Ural şi Siberia, până în Extremul Orient. Autorităţile române au încercat scoaterea acestora din captivitate, prin recrutarea în noi formaţiuni de voluntari şi aducerea lor în ţară, însă rezultatele nu au fost cele scontate, datorită anarhiei din fostul imperiu ţarist şi propagandei bolşevice printre prizonieri. Între puţinele reuşite, s-a numărat şi salvarea unui grup de prizonieri hunedoreni, răspândiţi la muncă forţată în uzinele din Lugansk. Atunci când s-a văzut urcat în trenul către patrie, liderul acestora, Nicolae Oprean din Orăştie, nu s-a putut abţine să nu exclame: „Ăsta e lucrul ce l-am poftit eu! Har Domnului că pot ieşi de aici, încât dacă o fi să mor, să ştiu că am murit pentru neamul meu!

 

România iese din război, ardelenii nu

 

Situaţia creată prin ieşirea României din război, în luna mai 1918, a impus reexaminarea posibilităţilor de continuare a luptei împotriva Puterilor Centrale, în afara ţării, prin folosirea celor peste 10.000 de voluntarilor transilvăneni şi bucovineni aflaţi în Rusia, de la Baikal până la Vladivostok. Una dintre soluţiile preconizate viza deplasarea acestora prin Siberia Orientală, îmbarcarea în porturile de la Oceanul Pacific şi transferarea lor pe Frontul francez. A existat şi intenţia transportării voluntarilor ardeleni din Rusia, peste Pacific, în S.U.A., pentru ca apoi, laolaltă cu cei proveniţi din rândul românilor americani, să fie incluşi în Corpul expediţionar american pe Frontul de Vest.

Toate eforturile s-au îndreptat în direcţia revitalizării mişcării voluntarilor români, alături de camarazii lor cehoslovaci, la Celeabinsk, Astrahan, Samara, Omsk, Vladivostok. În această activitate, s-a remarcat şi subofiţerul hunedorean Pavel Boca, trimis să recruteze voluntari în Asia Centrală şi să-i trimită la Samara. Până la mijlocul verii anului 1918, noi grupuri de ardeleni, sosite din cele 40 de lagăre din Siberia, erau deja comasate pe traseul căii ferate Transiberiene. Deşi Thomas Masaryk asigurase sovietele de la Moscova în privinţa neutralităţii depline a armatelor naţionale de voluntari din Rusia, nu au întârziat să apară ciocniri armate între „miliţiile roşii” şi voluntarii ardeleni, somaţi să predea materialul rulant feroviar (trenurile) şi armamentul. Confruntări violente cu partizanii bolşevici au avut loc în staţiile Omsk, Krasnoiarsk, Irkutsk şi în multe alte gări siberiene, până dincolo de Lacul Baikal, operaţiuni soldate cu ocuparea temporară de către voluntarii români a regiunilor străbătute de Transiberian. Voluntarii hunedoreni au participat, în special, la paza acestei magistrale feroviare transcontinentale, a gărilor, podurilor şi tunelurilor.

La începutul toamnei anului 1918, în Siberia, se constituiseră deja două Batalioane de voluntari, „Horea” şi „Mărăşeşti”, unificate ulterior în Legiunea Română de Vânători transilvăneni-bucovineni din Siberia. Plutonierul Grigore Moţiu din Cerbia pictase chipul lui Horea pe drapelul voluntarilor.

Responsabil cu educaţia cultural-patriotică a voluntarilor fusese desemnat Ioan Macarie, învăţător din părţile Orăştiei.

La Irkutsk, voluntarii români au primit, prin intermediul agenţilor de presă francezi, vestea emoţionantă a Unirii Transilvaniei cu România. Hunedoreanul Ioan Macarie îşi amintea: „A fost o sărbătoare cum nici unul dintre noi nu a mai trăi până atunci. Aflaţi în adâncurile Siberiei,… toţi ca unul se salutau cu cuvintele scumpe – Trăiască România, una şi nedespărţită!

 

Ardelenii se retrag spre Pacific

 

Deşi Marele Război încetase de aproape un an, abia la sfârşitul lui 1919, autorităţile române au luat decizia trimiterii unei misiuni în Siberia, cu sarcina repatrierii voluntarilor şi prizonierilor români. Pe timpul retragerii spre coasta Pacificului, de-a lungul căii ferate, Legiunea Română de Vânători s-a aflat sub permanenta agresiune a „partizanilor roşii”. Detaşamentele ardelene au asigurat ariergarda unităţilor de voluntari cehoslovaci, iugoslavi şi polonezi, aflate şi ele în retragere spre răsărit. Astfel, voluntarii hunedoreni au întreprins 37 incursiuni de urmărire în taigaua siberiană, pe lungimi de aproape 800 km, pricinuind partizanilor bolşevici numeroase înfrângeri. Deplasarea se efectua cu două trenuri blindate, botezate „Horea” şi „Mărăşeşti”. Datorită faptelor de arme, însuşi amiralul Kolceak a acordat înalte decoraţii ruseşti ofiţerilor voluntari hunedoreni: Lazea, Ciurdariu, Moldovan, Petcu, Alexa, Bunea, Cărăbaş şi Medean. Impresionat de combativitatea voluntarilor români, comandantul brigăzii ruse spunea: „dacă Rusia ar dispune numai de două divizii româneşti, acestea ar valora mai mult decât douăzeci de divizii ruse şi regimul bolşevic ar aparţine deja istoriei“.

 

Sub protecţia Japoniei şi a gheişelor

 

1920, voluntari ardeleni din Siberia, ajunsi in Japonia

1920, voluntari ardeleni din Siberia, ajunsi in Japonia

La 25 decembrie 1919, Legiunea Română din Siberia primea ordinul de retragere, „pentru ca ruşii singuri să-şi lichideze disputele sângeroase”. În iarna 1919-1920, ofensiva Armatei Roşii a rupt dispozitivul de luptă al trupelor amiralului Kolceak. Unul dintre marii comandanţi ai Armatei Albe, generalul Kappel, care îngheţase pe cal, după 3000 km de marş,  murea în vagonul-infirmerie al trenului blindat românesc „Mărăşeşti”. În lungul Transiberianului, ardelenii sunt ajunşi din urmă de Armata Roşie. Se spune că românii ar fi asigurat însăşi paza trenului în care se afla tezaurul ţarului Rusiei.  În 3-4 februarie 1920, Escadronul de Lăncieri al Legiunii Române, comandat de sublocotenentul Herlea, originar din părţile Cugirului, angajează lupte sângeroase cu bolşevicii, la 312 km de Irkutsk. Suferind o înfrângere ruşinoasă, ruşii cer armistiţiu. La mijlocul lunii martie 1920, voluntarii ardeleni depăşiseră, deja, frontiera ruso-manciuriană şi intrau într-o zonă aflată sub protecţia militară a Japoniei. O fotografie făcută în epocă surprinde primirea călduroasă făcută de japonezi voluntarilor ardeleni, în imagine putând fi admirate chipurile proaspete a numeroase gheişe. În 30 aprilie 1920, au ajuns la Vladivostok, iar la 10 mai, trupelor de voluntari li s-a înmânat drapelul de luptă românesc.

 

Pe vase engleze înapoi acasă

 

Un vapor englez pe care au fost imbarcati voluntarii din Siberia

Un vapor englez pe care au fost imbarcati voluntarii din Siberia

Voluntarii Legiunii Române din Siberia au fost îmbarcaţi pe navele engleze „Tras of Montes” şi „Huntsgreen” şi, după o călătorie de şase săptămâni, pe ruta Singapore – Calcutta – Port Said – Istanbul – Constanţa, au ajuns în ţară, la 9 iulie 1920. La Bucureşti, le-a fost rezervată o primire grandioasă. În prezenţa familiei regale, aceştia au defilat pe Calea Victoriei.

 

[box] O campanie fără egal în Primul Război Mondial

După aproape şase ani de zile, şi pentru ei, războiul luase sfârşit. Au îndurat mizeria, foamea şi frigul, luptând printre troienele de zăpadă la geruri de minus patruzeci de grade, prin întinderile nesfârşite ale pustiului siberian. S-au acoperit de glorie, fiind botezaţi de inamici „Dikaia divizia“ – divizia sălbatică. Au pus steagul românesc în locuri unde nu a ajuns vreodată, sub faldurile lui au luptat cu un eroism care i-a impresionat pe aliaţi şi i-a îngrozit pe ruşi. Au stăpânit o bună parte din calea ferată transiberiană şi spre finalul aventurii, au fost singura trupă pe care aliaţii s-au putut bizui. Pe un ger năpraznic, în noaptea siberiană, au făcut zid din piepturile lor oprind ofensiva bolşevică, silindu-i pe aceştia să ceară armistiţiu. O „Anabasis românească”, aşa au numit contemporanii această campanie fără egal în istoria Primului Război Mondial, la care şi-au adus contribuţia şi voluntarii hunedoreni.[/box]

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Hunedorenii din „Divizia Sălbatică”. Au fugit de austro-ungari la Ţar, s-au luptat apoi cu bolşevicii în Siberia ca să fie aduşi acasă de englezi prin Singapore

  1. nistor constantin

    Intrebare copiilor si tineretului de astazi le este predata ISTORIA acestor Razboaie si prin ce vremuri tragice a trecut Soldatul Roman ca sa ajung Romania ca stat independent???

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci × unu =

ACTUALITATE
Accident în Deva. Copil lovit de mașină         Accidentată pe trecerea de pietoni         Hoț prins în flagrant în locuința unui devean         Șeful IPJ Hunedoara a dat în judecată un jurnalist, pentru afirmații calomnioase         Cristian Resmeriță le-a cumpărat apartamente în Timișoara celor doi copii         Cea mai bună veste pentru fermieri. A început plata avansului APIA         Aproape 100 de cereri de executare silită pe numele CEH         DEZVĂLUIRI. Sentința violatorului unei eleve de 11 ani din Deva, ademenită cu lecții de dans         Accident rutier provocat de un minor         Salvată de sonerie         Nu s-a lăsat înșelată de escroci         Femeie înșelată cu 5.000 de lei și 200 de euro         Mărfuri în valoare de peste 1.534.400 lei, transportate fără documente legale, au fost confiscate         Soarta indecisă a „mafiei fierului vechi”: zece ani de procese         Razie pe autostrăzi: au condus cu peste 210 km/h         START ÎN CURSA ELECTORALĂ. Ovidiu Popa, candidatul ALDE la postul de primar al Devei, s-a înscris oficial         PROIECTE DE CANDIDAT – OVIDIU IOAN POPA: Sunt bani europeni pentru un spital modern de Pediatrie la Deva         ÎNȚEPĂTURI POLITICE. Deputatul Marius Surgent despre candidatul Hopa Petrică         Ziua Recoltei la Geoagiu (FOTO)         Expoziție cu vederi de epocă, la Orăștie