HANDBAL FEMININ/Marian Muntean: “Am fost vândut!”

Patronul echipei CSM Cetate Deva, Marian Muntean crede că jucătoarele sale au mimat că joacă handbal întreg sezonul mai ales cele aflate la final de contract.

16-MUNTEAN

Deși avea obiectiv calificarea în play-off (locurile 1-8), CSM Cetate Deva a retrogradat în liga secundă de handbal, ca urmare a înfrângerii suferite marți, de la turneul de baraj de la Râmnicu Vâlcea, cu Măgura Cisnădie.

Marian Muntean a răbufnit la finalul partidei care a trimis Deva în liga secundă, afirmând că a fost vândut de unele jucătoare, aflate la finalul contractului.

„Am fost vândut de jucătoarele care au fost aduse la Deva pentru locurile 1-8 ! Avertizez echipele la care se duc fetele acestea care au terminat contractul cu mine să aibă grijă, că ele schimbă stăpânul, dar năravul ba ! Când se termină contractul și jucătoarele au negociat transferuri cu alte echipe, ce să le mai intereseze de echipa de la care au luat banii. Cisnădie s-a bătut pentru șansa ei. În schimb, Deva a făcut pantomimă, ce au făcut tot returul campionatului și tot play-out-ul. Momentan nu știu ce vom face pentru sezonul viitor, e prea devreme.”, a declarat Marian Muntean (foto mic), pentru handbalvolei.ro.

Este a doua oară când CSM Cetate Deva pică în Divizia A unde a mai evoluat în sezonul 2012-2013 dar și în primul sezon după înființare în anul 2002.

Cifra

8

jucătoare din lotul lui CSM Cetate Deva și-au încheiat contractele la finele sezonului 2014-2015

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru × patru =

ACTUALITATE
Accident rutier cu doi răniți la intrarea în Deva, pe Drumul Național 7         E ŞI ALDE LA GUVERNARE! Mircea Moloţ a reuşit să deblocheze proiectele europene din Ţara Haţegului         Fosta Școală 10 din Hunedoara a ajuns în paragină         DEPOUL DEVASTAT. Ultima „redută” a mocăniței din Hunedoara a fost ruinată         Tribunalul Hunedoara decide soarta spărgătorului de la Castelul Corvinilor         Sfârşit de săptămână cu Târgului European al Castelelor. VEZI Programul evenimentului         Dungi si flori in noua colectie Sense primavara-vara 2017         OMUL CU CEL MAI STUFOS CAZIER RĂMÂNE LIBER. Cu magistraţii la Judecata de Apoi         Ce soartă va avea Pasul Vâlcan, zona turistică pustie dotată cu telegondola de 33 de milioane de lei         Ludovic Orban: „Nu voi tolera coconul acela care se formează în jurul fiecărui lider”         Accident într-o intersecție din Deva         Povestea fostului securist din fruntea minerilor care a condamnat România la CEDO         Percheziții la traficanți internaționali de țigări         Un polițist a salvat un tânăr de la sinucidere         Povestea marii tragedii aviatice din 1940: „Erau peste tot morţi, mutilaţi în modul cel mai îngrozitor”         Șofer căutat de Poliție după un accident         Accident rutier pe Calea Zarandului         SĂPTĂMÂNA POMENILOR. Danii de peste patru milioane de lei pentru ONG-iştii hunedoreni         MICII DUMNEZEI DE LA ŢARĂ. Primarul Mihai Irimie (PNL) lasă Şoimuşul pe sec         HUNEDOARA LIRICĂ, SCHIMBARE ÎN PROGRAM. Municipiul Hunedoara va avea două seri de festival