Garanţia pentru Centrul Civic al Petroşaniului, tranşată la masa verde

Reprezentanţii Primăriei municipiului Petroşani vor să cheme la discuţii constructorul Centrului Civic din municipiul Petroşani, pentru a analiza situaţia garanţiei pentru această lucrare.

primaria_petroMai multe dale din granit, din care este realizat pavajul în zonă, s-au desprins, deficienţele fiind semnalate după topirea zăpezilor. O sitaţie ce părea trasă la indigo cu cea din anii precededenţi. În fiecare primăvară lucrările de amenajare derulate cu bani europeni au dovedit că nu pot să treacă testul iernii şi trebuie să intre în reabilitare. Municipalitatea din Petroşani anunţa că în perioada imediat următoare vor demara lucrări de reabilitare pe Centrul Civic, care vor fi suportate de constructor, dat fiind faptul că lucrarea se află încă în garanţie. Numai că reprezentanţii constructorului au cu totul altă poziţie şi spun că garanţia s-a pierdut. Aceştia au reclamat utilajele folosite la deszăpezire şi metoda folosită de administraţia publică şi au notificat şi primăria în acest sens. Au trimis chiar şi imagini, aşa încât să probeze faptul că, în acets fel, nu se mai poate vorbi despre garanţie pentru lucrarea de pe Centrul Civic al Petroşaniului, udne ar fi desprinse aproximativ 150 de plăci de granit.

O situaţie încâlcită, pe care municipalitatea vrea să o rezolve la masa tratativelor. „Din punctul nostru de vedere, garanţia nu este afectată de acele imagini. Centrul Civic al Petroşaniului se întinde pe mai multe zone. o să –i convocăm pe reprezentanţii constructorului la o discuţie pe această temă”, a declarat Nicu Taşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Petroşani.

Lucrările la noul centru civic au fost inaugurate la finele lunii noiembrie 2012.  Proiectul a avut o valoare de aproximativ 7 milioane de euro, contribuţia din bugetul local fiind de 19,5 milioane de lei. Conform planului detaliat de lucrări, în cadrul proiectului a fost reabilitată zona pietonală cuprinsă între Piaţa Victoriei şi Parcul “Comunitatea Europeană”, de lângă Teatrul de Stat “Ion D. Sîrbu” din Petroşani cu pavaj din piatră, întrerupt de zone verzi. De asemenea, au fost reabilitate sau construit noi spaţii de odihnă, iar alte două parcuri au fost şi ele finalizate. În plus, lucrări de reamenajare s-au desfăşurat şi în zona de agrement de la Brădet, unde s-a reconstruit întreg spaţiul destinat relaxării.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + 18 =

ACTUALITATE
Ajutor pentru localnicii din Vadu Dobrii         Program special cu publicul la primărie         Un șofer băut a produs un accident pe o trecere de pietoni din Deva         Mica Unire în anul Centenarului         Preşedintele Bobora se ascunde după fusta unui directoar administrativ în cazul abuzului de la Sanatoriul Geoagiu         Cursuri gratuite la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva         Ziua Unirii Principatelor Române – Programul complet al manifestărilor         Cele opt hectare de teren de la marginea Hunedoarei au fost vândute         Ce soartă va avea ultima școală din Bulzeștii de sus: șapte copii mai învață aici         Patru statui noi în Hunedoara         Mărturii în dosarul matriței din Sarmizegetusa Regia         Elevă călcată de mașină pe trecerea de pietoni         Podul rutier peste Strei, din orașul Călan, va fi refăcut         Prins la furat de lemne cu camioneta         L-au acuzat degeaba. Medicul Bende Barna Gavril a câștigat procesul cu ANI         TEATRU LA PRIMARIA DEVA. Oancea vs. Mareş, „Ce formidabilă harababură”         Femeie rănită grav de mașina scăpată de sub control, care a intrat pe trotuar         Încă un an eșuat pentru furnalul de la Govâjdia, cel mai vechi din România         Localnicii își bat joc de cea mai spectaculoasă cascadă cu ape termale         Atenție! Se montează parapeți pe DN 7, la ieșirea din Deva și în Mintia