Cum va intra Klaus Iohannis în istorie…?

                sanduM-am amuzat când într-una din cele două dezbateri televizate, Victor Ponta i-a spus lui Klaus Iohannis ceva de genul mă uit la dumneavoastră și-l văd pe Traian Băsescu. Prin stilul agresiv, bășcălios, uneori impertinent, prin anturajul său de tip Gabriela Vrânceanu, prin unele din temele de campanie lansate (Iohannis vânzător de copii, Iohannis neortodox etc.) și prin virulența a două posturi TV, Victor Ponta a semănat mult mai mult cu Traian Băsescu, omul de care dorea să se delimiteze. Traian Băsescu exact asta a rafinat, între altele, în decursul celor zece ani de președinție – vorba de duh groasă (începând cu expresia țigancă împuțită), miștocăreala, de la simpatică la detestabilă, mergând până la abjecție, scandalul public perpetuu, din care își extrăgea energia. Bine sfătuit, dar și foarte probabil în acord cu felul său de a fi, Klaus Iohannis a adus în spațiul public (cel puțin în perioada campaniei electorale) altceva. Din acest motiv cred că Iohannis a avut un avantaj considerabil față de Crin Antonescu, în special pentru cei care nu fac parte din așa-numitul electorat captiv. Mulți s-au enervat după prima din cele două dezbateri televizate invocate, pe motiv că Iohannis nu are verb – adică nu i-a dat lui Ponta replici spontane, cu care să taie elanul mai-tânărului său preopinent, când acesta îl bombarda cu cifre (pe care cifre, paradoxal, nu le-a avut ministra de finanțe Ioana Petrescu la momentul vizitei de la Cotroceni, când încerca să susțină cu sufletul reducerea cotei CAS). Dacă era Antonescu, ce i le-ar fi spus, i-am auzit pe cei ai căror nervi începuseră să cedeze. Personal, Crin Antonescu m-a dezamăgit în perioada în care i-a ținut locul lui Băsescu la Cotroceni, după suspendarea din 2012 și nu mi s-a părut deloc a fi alternativa de care avea nevoie România anului 2014 – și am auzit la mulți această afirmație. Politica nu se face deloc cu îngerași, dar părerea mea este că avem nevoie de lideri cu viziune, maturitate, cu profunzime și cu ștaif, mult mai puțin prizonieri ai combinațiilor transpartinice și mult mai prezenți în viața publică – dar nu prin scandaluri și emisiuni TV partizane. Cu tot regretul, Crin Antonescu, om care avea categoric discurs, era din aceeași categorie, a ultraironicilor, care părea că dincolo de discurs nu are pe ce se baza. (Și totuși, a avut oare Crin Antonescu intuiția de geniu de a se retrage benevol spre a deschide calea unui Klaus Iohannis…? Dacă da, raționamentul meu nu mai stă în picioare.)

            După cum s-a văzut, lucrul partidelor politice care l-au susținut pe Iohannis în câmpul tactic, operațional și strategic (ca să folosesc o sintagmă tipic militară) s-a dovedit inspirat. Nu s-au lăsat tentate să apeleze la fițuici cu porcărele, tocmai pentru a fi în acord cu tipul de campanie electorală abordat de echipa de consilieri. Și aici se cuvine o paranteză, pe care o s-o dezvolt într-un text separat, anume că victoria lui Iohannis nu se datorează doar tipului de lider pe care îl întruchipează, facebook-ul și mobilizării societății civile și diasporei. Partidele politice au avut un rol important, Klaus Iohannis știe bine asta și de asta a intrat într-un partid politic, pe care apoi l-a și condus din postura de președinte. Candidatul anti-sistem nu ar fi avut șanse din postura de alergător singuratic. Și electoratul știe că fără susținere, fie ea și parțială, din partea unor formațiuni politice categoric perfectibile, un om nu poate schimba sistemul, că nu mai suntem în regimuri autoritare. Ceea ce doresc votanții anti-sistem este nu renunțarea la partide, ci restructurarea lor de profunzime, trecerea de la politicianism la politică. Tocmai aici intervine șansa istorică pentru Klaus Iohannis.

            Practic, toți președinții postdecembriști ai României au avut șansa de a rămâne în istorie ca personaje pozitive. Oricât ar fi de echilibrat în prezent, Ion Iliescu va avea numele legat de 13-15 iunie 1990 și mineriade. Purtat pe valul unei simpatii populare excepționale, Emil Constantinescu s-a declarat învins de sistem. A avut și merite, dar cum spune latinul, Vae victis, cei învinși sunt compătimiți dar nu iubiți. Al doilea mandat iliescian nu a strălucit prin nimic (deși uneori și echilibrul e un merit, dar țara avea nevoie de altceva…), și a urmat Băsescu, venit și el pe cai mari. Și plecat jenant, lăsând în urmă doar aroma de parfum prea tare a scandalurilor interminabile, purtate din postura de președinte-jucător.

            Detest să mă apuc eu aici să spun ce cred că ar trebui făcut, oricum plouă cu sfătuitori. Klaus Iohannis ar trebui să știe mai bine. Și are din nou cecul în alb al majorității, care chiar s-a dovedit că gândește în spiritul secolului său, fără prejudecăți etnice, religioase sau mai știu eu de care. Pentru acest lucru, da, m-am simțit mândru.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − treisprezece =

ACTUALITATE
O piață din Deva se va numi a Regelui Mihai I al României         Colindători la primărie         Coroane de flori în memoria Majestății Sale Regele Mihai I         Cântecul măturătoarei de fluturi         Nicolae Furdui Iancu va colinda la Deva         Demers ciudat. Brandul Arsenie Boca a fost luat de un maghiar         Directoarea șpăgară din Petroșani a fost condamnată         Braconierul oprit cu focuri de armă de poliţistul Roman Murar         Risc de avalanșă în munți         Vânătoare ilegală         Povestea aeroportului InternaŢional sibiu continuă alături de voi         Lista drumurilor județene din Hunedoara modernizate în 2017         „Crăciunul Vienez” deschide sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”         Polițiștii din Lupeni și-au reclamat șeful, întors la lucru după nouă luni de concediu medical         Bilațul investițiilor în spitalele din județul Hunedoara         A încărcat mai mult lemn decât trebuia         Transport ilegal de lemne         Bătaie cu urmări grave         Lucrări recepționate pe strada Pietroasa din Deva         Concerte reprogramate, ca urmare a decretării doliului național