CU SERVICIUL DE EVIDENŢA POPULAŢIEI, Ilia, un fel de „lider” zonal pentru localităţile de pe Valea Mureşului

După serviciul medical de urgenţă care deserveşte locuitorii zonei, Ilia oferă şi servicii de evidenţă a populaţie pentru alte şapte comune învecinate. Astfel, locuitori zonei nu vor mai fi nevoiţi să bată drumul până la Deva pentru a-şi schimba cartea de identitate.

Serviciul de Evidenţa Populaţiei de la Ilia a fost inaugurat, luni, 11 ianuarie 2015, iar la eveniment au participat Adrian David, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Monica Gânscă, şefa Serviciului Judeţean de Evidenţă a Populaţiei, alături de Marius Omotă, primarul comunei Ilia.

Toate cheltuielile, în sarcina Primăriei Ilia

Imediat după tăierea panglicii de inaugurare, serviciul şi-a intrat „în pită”, angajatele de la Evidenţa Populaţiei Ilia fiind plătite din bugetul primăriei şi nu de la judeţ. De asemenea, toate dotările şi amenajarea spaţiului în care funcţionează acest serviciu s-au făcut pe banii primăriei Ilia şi au costat 80.000 lei. Ideea înfiinţării unui centru zonal de evidenţă a populaţiei la Ilia a apărut încă din 2007, însă, din păcate, primarul Marius Omotă s-a izbit de nesfârşitele piedici ale birocraţiei tradiţionale. „De această dată, am avut sprijinul domnului Adrian David, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, şi ne bucurăm că, până la urmă am reuşit. Acest serviciu confirmă încă o dată că Ilia este un centru zonal pentru localităţile de pe Valea Mureşului. Este un serviciu în interesul cetăţenilor, iar pentru locuitorii celor opt comune va fi mult mai uşor să îşi rezolve problemele la Ilia”, a declarat primarul Marius Omotă, după inaugurare.

Economie de timp şi de bani

De Evidenţa Populaţiei Ilia vor beneficia locuitorii comunelor Zam, Burjuc, Dobra, Bătrâna, Lăpugiu, Vorţa, Gurasada şi, evident, cei din satele comunei Ilia. „Cetăţenii din Zam sau Burjuc – spre exemplu – nu mai trebuie să se deplaseze până la Deva, ci au posibilitatea să depună toate documentele la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei Ilia. Este un sprijin pentru cetăţenii din punctul de vedere al economisirii unor sume de bani legate de deplasare şi de scutirea timpului pierdut pe drum până la Deva”, a declarat Monica Gânscă, şefa Serviciului Judeţean de Evidenţa Populaţiei.

Program de lucru

Evidenţa Populaţiei Ilia funcţionează în sediul primăriei, iar programul de lucru este între orele 8-14 pentru depunerea documentelor şi de la 14 la 16 pentru eliberarea actelor de identitate. De asemenea, în fiecare zi de miercuri programul va fi prelungit până la ora 18 pentru a venii în sprijinul celor care nu se pot prezenta ghişeu în prima parte a zilei. „Aş vrea să mulţumesc primarilor din comunele învecinate pentru ajutorul ce ni l-au dat ca să realizăm această investiţie de larg interes cetăţenesc. De altfel, dumnealor au fost alături de noi şi în 2007, atunci când – împreună – am reuşit să menţinem la Ilia Unitatea Medicală de Primiri Urgenţe”, a mai spus Omotă.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 + 1 =

ACTUALITATE
FOTO. Carla’s Dreams a concertat în Hunedoara         DACFEST. „Sub semnul lupului” pentru a opta oară         DEZVOLTARE URBANĂ. Deva a primit bani europeni la mica înţelegere         JOCURI DE CULISE LA DEVA. Ovidiu Moş (PSD) a „premiat” consilierii PSRo care l-au făcut primar         Persoană rătăcită Pasul Vâlcan         Șeful Poliției Hunedoara despre cazul polițistului ucis în gara suceveană         Traian Berbeceanu, despre cazul șocant al polițistului ucis în gara suceveană         Accident pe Calea Zarandului         Adolescentă înșelată pe stradă         Prins la furat de cărbune         Căutări în noapte. O tânără s-a rătăcit în Masivul Retezat         Parada portului popular. Centrul vechi al Hunedoarei a fost animat de pădureni         Restricții pe drumurile Hunedoarei         Avertizare meteorologică         Statuia Regelui Ferdinand I, de la Orăștie         Accident rutier la ieșirea din Petroșani         Motociclist rănit într-un accident         Un tânăr s-a prăbușit cu parapanta la poalele Retezatului         Calendar rural. Zile de muncă și zile de sărbătoare         Soarta Cimitirului celor uitați de pe șantierul autostrăzii Lugoj – Deva