Contestaţie. DIICOT îl vrea pe Alin Simota după gratii

Alin Simota nu poate răsufla uşurat că a scăpat de măsura arestului preventiv. Procurorii DIICOT au contestat decizia pronunţată de Tribunalul Alba în ceea ce-l priveşte pe omul de afaceri, care se află în arest la domiciliu.

SAMSUNGMagistaţii de la Tribunalul Alba au respins cererea procurorilor DIICOT privind arestarea preventivă a lui Alin Simota şi a celorlalţi doi inculpaţi din dosarul de evaziune fiscală, aflat pe masa celor de la Crimă Organizată. La prima instanţă, judecătorii au decis ca Simota să rămână în arest la domiciliu, în timp ce pentru Gheorghe Dragomir şi Ioan Tocilă, de asemenea cercetaţi în acest dosar, s-a decis măsura controlului judiciar. Procurorii DIICOT au depus, însă, o contestaţie împotriva hotărârii Tribunalului,care va fi analizată de magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia.

Reamintim că, marţi, procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziţii domiciliare şi au ridicat mai mulţi saci cu documente de la sediul firmelor controlate de omul de afaceri Alin Simota, într-un dosar se fac cercetări pentru posibile infracţiuni de evaziune fiscală şi delapiare. Valoarae vehiculatăa  prejudiciului ar fi de peste un milion de euro, iar banii ar fi fost folosiţi pentru campania electorală din anul 2008, când Alin Simota a candidat pentru postul de primar al Petroşaniulu, dar şi pentru Senat. În plus, se pare că anchetatorii ar mai fi descoperit nereguli şi în ceea ce priveşte lucările contractate cu o unitate medicală din judeţul Hunedoara, unde acesta a efectuat lucrări, şi pentru care ar exista state de plată falsificate.

Alin Simota se afla în arest la domiciliu într-un dosar de crimă organizată. A fost arestat până la sfârşitul lunii mai, când Tribunalul Hunedoara a hotărât înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu, decizia fiind menţinută de Curtea de Apel Alba Iulia. De asemena, este judecat şi într-un dosar de evaziune fiscală, cauza fiind pe rolul Judecătoriei Petroşani.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaptesprezece − opt =

ACTUALITATE
Violenţă de limbaj, bagatelizată de câţiva magistraţi hunedoreni         Lăsați copiii la școală, nu la spital! Trotuarul nu este loc de parcare         Zilele Maghiare din județul Hunedoara vor debuta vineri         Când va fi modernizat Drumul Judeţean 687 Hunedoara – Călan         Ce soartă va avea Muzeul Aurului din Brad         O nouă spargere în Hunedoara         Duminică, la Orăștie. Acoperișuri smulse și copaci doborâți de vânt         Ce venituri a adus ștrandul din Hunedoara în această vară         Transport ilegal de lemne         Prins la furat de arbori         Ultimele ediții ale ziarului Drumul Socialismului. Ce poezii îi erau dedicate lui Ceaușescu         Zeci de familii au fost păgubite de furtună         Accident cu trei victime provocat de un autotren care a trecut pe roșu         LA MÂNA NOROCULUI. Autorităţile au intervenit bezmetic şi greoi în „bomba” de la Orăştie         Gorunul părintelui Arsenie Boca s-a uscat cu totul         În prezența ministrului Agriculturii. Expoziția Bălțata Românească de la Băcia și-a reînnoit succesul         FENOMENE PERICULOASE. O vijelie puternică a provocat distrugeri în Deva și Hunedoara (VIDEO)         Centrul Hunedoara va fi iluminat ecologic         Avram Iancu, aproape de finalul maratonului impresionant de înot pe Dunăre         DN 76 Deva – Brad: modernizarea șoselei de 30 de kilometri a ajuns la final