Nu-mi face nici o plăcere rolul de Casandră de ocazie, mai ales că prin ceea ce fac încerc să dinamizez un mediu cultural care este încă incoerent și aleator – încă sper că va reuși să depășească această stare. Fără să vreau, ceea ce aud mă pune pe gânduri și îmi induce o stare de scepticism, pentru că nu face decât să reconfirme argumentat opinii anterioare.
Vineri seară la Palatul Magna Curia, în Sala Șemineului. Lume multă pentru un concert de muzică vocală românească cu acompaniament de pian susținut de soprana Maria Hândorean, una dintre puținele soliste de muzică cultă rămase în Deva capabile să performeze scenic la vârf. În general absolvenții muzicieni de talent pe care îi dă Deva preferă să plece spre alte zări din păcate, dar nici nu avem cum să-i reținem, pe de altă parte. Orașul a devenit mult prea mic pentru a susține o filarmonică, de exemplu, ce să mai vorbim de operă.
Aplauze, flori, felicitări – totul a fost ca la carte. M-am bucurat să sprijin efortul celor trei artiste. La final însă, o scurtă discuție cu cineva implicat în eveniment – nu-i voi da numele, nu că nu ar conta, dar nu am acceptul persoanei. Se gândește că o posibilă opțiune pentru cariera sa ar fi Sibiul. E mai mare, are instituții culturale mult diversificate, are o efervescență culturală de invidiat chiar la nivel național, nu doar regional. În concluzie, pentru un artist este mai ofertant cu mult decât Deva.
Vine vorba despre elevi. Nu mai există entuziasm, nu mai există nimic – îmi spune. Nici nu se mai pot face selecții pe aptitudini, căci numărul elevilor este din ce în ce mai mic și iei ce vine, nu-ți permiți să mai refuzi. Nu mă bucură ce aud. Sunt din ce în ce mai puțini elevii și profesorii care se implică cu pasiune, este o blazare generală.
Spun că suntem oraș mai mic, de aceea… Că orașele mai mari fură talentele din cele mai mici, așa cum alte țări fură creierele. Sigur că personal fiecare are dreptul să decidă asupra carierei sale. O carieră de succes nu se construiește rămânând pe veci pe ulița ta, confundând satul cu lumea. Dar tinerii nu pleacă neapărat pentru că vor, ci pentru că nu li se oferă prea multe. Mă uitam trist la o manipulare de campanie electorală, cu vreo doi tineri care cică au revenit în România, seduși de eficiența politicilor guvernamentale. Or fi revenit, nenorocirea este că pentru fiecare revenit în România pleacă o sută. Un articol recent din Washington Post dă populația României ca fiind de 19 milioane. De fapt, noi nu prea mai știm câți suntem.
Și este al naibii de enervant că avem potențial. Sună așa, corporate, nu?
