18.3 C
Deva
vineri, martie 29, 2024

A ajuns la spital după ce s-a „înfipt” cu maşina într-un autobuz

Un tânăr din Petrila a rămas captiv în maşină, cu picioarele prinse sub bord, în urma unui spectaculos accident de circulaţie în care au fost implicat trei autovehicule.

acci_petrilaDouă autoturisme puternice, un Volvo şi un BMW, s-au taponat frontal, miercuri după-amiază, ]n Petrila, iar mai apoi prima maşină a fost proiectată în afara carosabilului, direct într-un autobuz care staţiona. Şoferul autoturismului – fiul unui om de afaceri din Petrila – a rămas captiv, cu picioarele prinse sub bord şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru descarcerarea lui. După ce echipajele SMURD, sosite la faţa locului, i-au acordat primul ajutor, tânărul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Petroşani, unde a ajuns şi şoferul BMW-ului, care a suferit de asemenea mai multe trautaisme. Martorii povestesc că şoferul BMW-ul ar fi virat brusc la stânga şi i-a tăiat calea celui de-al doilea autoturism implicat în accident, iar tânărul nu a mai putut să frâneze pentrua evita impactul. Ancheta a fost preluată de poliţişti, care au deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă. Oamenii legii vor stabili cu exactitate cum s-a produs incidentul şi cine se face vinovat.

(Foto: Cornel Pintea)

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/