Zona turistică Râuşor lăsată pe întuneric de un şofer de raliu

1014239_631995890165102_689561249_nRaliul organizat la sfârşitul săptămânii trecute pe traseul din zona Râuşor a adus prejudicii staţiunii, care de duminică a rămas fără curent electric.

Toate cabanele şi pensiunile din zona turistică Râuşor, din Retezat, primesc electricitate la cote de avarie. Aceasta după ce în timpul competiţiei auto Cupa VTM organizată în 1 septembrie, un pilot a pierdut controlul volanului şi a lovit cu maşina un stâlp. „În urma acestui accident, stâlpul de electrcitate a fost avariat, iar alimentarea cu curent a cabanelor din zonă a fost oprită. Problema a rămas nerezolvată şi este foarte dificil pentru turiştii care se cazează la pensiunile din zonă, mai ales că în aceste zile temperaturile au scăzut”, a declarat Ovidiu Bodeanu, şeful Serviciului Public Salvamont Hunedoara.

Instalaţiile de electrificare sunt administrate în zonă de Hidroconstrucţia, însă până în prezent angajaţii companiei nu s-au ocupat de remedierea avariei. Stâlpul a rămas înclinat în urma impactului şi a fost proptit pentru a nu se prăbuşi peste şosea. Salvamontiştii şi oamenii care locuiesc sau deţin case de vacanţă în zonă nu ştiu când problemele vor fi remediate.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11 + 16 =

ACTUALITATE
Accident rutier grav pe Calea Zarandului         Accident rutier în Cristur, pe șoseaua Hunedoara – Deva         Consiliul Județean pregătește banii pentru refacerea șoselei spre Sarmizegetusa Regia         Soarta tristă a așezării romane de la Micia, locul istoric care ar fi putut aduce turiști         Un polițist din Hunedoara a prins un tâlhar, după ce l-a alergat pe străzi         ADVERTORIAL. Educația financiară este vitală pentru un antreprenor         BIROCRAŢIA SUFOCĂ ROMÂNIA. Două miliarde de euro de la UE n-au mai ajuns la drumurile patriei         INSTITUŢIA PREFECTULUI. Lista despăgubirilor a fost aprobată de Guvern         O tânără a fost jefuită în Hunedoara         Accident în Hunedoara, produs de un bărbat de 71 de ani         PROIECT PILOT. Tablete pentru elevi şi laptopuri pentru dascăli, moca, de la stat         Pagube de peste jumătate de milion de lei în judeţul Hunedoara         Aproape 200 de cadre didactice, cercetători, academicieni și scriitori au dat publicității apelul ”Dreptul la Educație”         Ministrul Turismului la Geoagiu Băi. Mircea Titus Dobre: „Ce a fost până acum a fost o pancartă”         Drumul Ilia – Gelmar se va face cu 40 milioane euro, bani europeni         Semnal de alarmă: Hunedoara înconjurată de terenuri poluate. Cât de nocive sunt haldele de steril         Imagini aeriene de pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Cum s-a lucrat (VIDEO)         Atenționare meteo: cod galben de ploi și vijelii!         Scandal în trafic cu urmări grave, filmat de un martor (VIDEO)         Accidentul rutier din intersecția de la Sântuhalm. Cine a fost vinovat