Ziua protecției civile a fost celebrată la Deva

Miercuri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara a aniversat 85 de ani de la înființarea Protecței Civile în România

Ziua Protecției Civile în România a fost marcată de pompierii hunedoreni prin organizarea Porților deschise, avansări în grad înaintea expirării stagiului minim și prezentarea tehnicii intrată de curând în dotarea I.S.U. Hunedoara. Pentru merite deosebite și comportare demnă au fost avansați la gradele de plutonier adjutant și plutonier adjutant șef, înaintea expirării stagiului minim, 7 subofițeri de la toate structurile de intervenție ale pompierilor din județul Hunedoara.

Aniversarea Zilei Protecției Civile în România a fost punctată și prin prezentarea autospecialei destinată intervenţiei şi salvării de la înălţime pe timpul stingerii incendiilor şi în cazul producerii unor accidente tehnologice, dezastre sau calamităţi naturale.

Autospeciala, în valoare de peste 400.000 euro, specializată pentru intervenţie şi salvare la înălţimi, de până la 42 de metri, este formată dintr-un turn rotitor compus din: pachet de scări, platformă de lucru la vârf şi lift. Instalaţia pentru stingerea incendiilor este montată în platforma de lucru care va permite atât refularea apei sau spumei cu ajutorul unui tun, cât şi cu ajutorul unei ţevi de refulare manuală. Autospeciala, achiziționată din fonduri europene, poate fi manevrată de la un post de comandă principal aflat la baza turnului rotitor care permite executarea tuturor manevrelor, dar și din postul secundar amplasat pe platformă, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara.

Linia tehnică de întreținere echipamente individuale de protecție are rolul de a

asigura igienizarea, curățarea și dezinfectarea echipamentului individual de protecție și uscarea acestuia. Echipamentele au fost achiziționate prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11 − opt =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Transalpina va fi închisă         Ziua Armatei Române, celebrată în Hunedoara         Toamna transformă satele din Munţii Apuseni într-un adevărat paradis         PETROȘANI/ Lemnul din toaletarea copacilor, donat bătrânilor         NEMULȚUMIT. Alin Simota a contestat condamnarea pentru fals în declarații         Ilie Balaci a murit         Turiste rătăcite în Masivul Godeanu         Prins la furat de cablu, pe calea ferată         Gara Brad, la doi ani de la începerea lucrărilor de reabilitare         Scrisoarea deschisă a primarului Marcel Goia: „Autoritățile Publice Locale, bătaia de joc a Statului Român”         Traseu turistic refăcut de salvamontiști în Retezat         Rezultatele Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi – 19 octombrie 2018         „Trofeul Cetăţii” – turneu internaţional de şah la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”         Proteste la ArcelorMittal Hunedoara         La Salonul Hunedorean al Cărții, Editura Școala Ardeleană a fost la înălțime         Comunicat de presă (P): Senatoarea PNL, Carmen Hărău: Educația și cercetarea sunt scoase din agenda curentă a PSD         Imagini aeriene de pe Lotul trei al Autostrăzii Lugoj – Deva. Când va fi inaugurat         CE RĂMÂNE DUPĂ RAPORTĂRILE MĂREŢE. Incompetenţa şi angajările „pe pile” falimentează turismul hunedorean         Orchestra Metropolitană București concertează la Castelul COrvinilor         18 octombrie 1409 – ziua istorică a Huniazilor