Violatorul unei pensionare de 73 de ani a fost condamnat

Magistraţii Judecătoriei Deva l-au condamnat la 10 ani de închisoare pe Gheorghe Balazs, acuzat că a violat o femeie de 73 de ani

„Instanţa condamnă pe inculpatul Balazs Gheorghe la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol în stare de recidivă postexecutorie. Scade din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului Balazs Gheorghe, durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 31 iulie 2016 la zi. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B. C. şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 20.000 Euro, cu titlu de daune morale. Respinge în rest acţiunea civilă formulată de partea civilă B. C., ca neîntemeiată. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva şi obligă inculpatul la plata către această unitate medicală a sumei de 2.423 lei, cu titlu de despăgubiri civile – cheltuieli de spitalizare efectuate pentru persoana vătămată B. C.”, a informat Judecătoria Deva.

În noaptea de 30 iulie, Gheorghe Balazs a violat o pensionară din Băcia. „Poliţia a fost sesizată, în jurul orei 22:25 de o femeie, cu privire la faptul că mama ei, în vârstă de 73 de ani, a fost violată de un bărbat. S-a stabilit că femeia a fost acostată pe un teren viran, din comuna Băcia, a fost lovită la nivelul feţei şi corpului şi forţată să întreţină relaţii sexuale cu inculpatul. Ulterior, victima a fugit la locuinţa ei, unde a fost găsită de fata cesteia”, informa Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 + 7 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Gara Brad, la doi ani de la începerea lucrărilor de reabilitare         Scrisoarea deschisă a primarului Marcel Goia: „Autoritățile Publice Locale, bătaia de joc a Statului Român”         Traseu turistic refăcut de salvamontiști în Retezat         Rezultatele Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi – 19 octombrie 2018         „Trofeul Cetăţii” – turneu internaţional de şah la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”         Proteste la ArcelorMittal Hunedoara         La Salonul Hunedorean al Cărții, Editura Școala Ardeleană a fost la înălțime         Comunicat de presă (P): Senatoarea PNL, Carmen Hărău: Educația și cercetarea sunt scoase din agenda curentă a PSD         Imagini aeriene de pe Lotul trei al Autostrăzii Lugoj – Deva. Când va fi inaugurat         CE RĂMÂNE DUPĂ RAPORTĂRILE MĂREŢE. Incompetenţa şi angajările „pe pile” falimentează turismul hunedorean         Orchestra Metropolitană București concertează la Castelul COrvinilor         18 octombrie 1409 – ziua istorică a Huniazilor         Deva – un oraș ecologic și durabil         Scandal în jurul unui bal al bobocilor. Un preot s-a revoltat pentru tema aleasă: Demoni vă doriţi, demoni veţi avea în şcoli în loc de elevi”         Cetatea Blidaru, locul de vis din patrimoniul UNESCO, ignorat de autorități         Vârstnic jefuit în scara blocului         Lansare de carte         Zilele icoanei încep la Deva         Transporturi agabaritice pe ruta Nădlac – Hunedoara         Salonul Hunedorean al Cărții în anul Centenarului