Violatorul unei eleve de 11 ani a fost condamnat de Judecătoria Hunedoara

violJudecătoria Hunedoara a pronunţat sentinţa în dosarul penal în care Daniel Rus (48 de ani) a fost trimis în judecată pentru sechestrarea şi abuzarea sexuală a unei eleve în vârstă de 11 ani. Instanţa l-a condamnat pe Daniel Rus la patru ani şişase luni de închisoare pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi la şase ani de închisoare pentru viol.

„Instanţa aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de şase ani de închisoare pe care o sporeşte la şapte ani şi şase luni închisoare. Se menţine menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpat. Instanţa dispune confiscarea specială a unui topor şi a două cuţite folosite de inculpat la comiterea infracţiunilor. De asemenea, obligă inculpatul să-i plătească părţii civile suma de 40.000 (patru zeci de mii) de lei daune morale”, a informat Judecătoria Hunedoara. Sentinţa poate fi contestată.

Daniel Rus a fost arestat preventiv la mijlocul lunii august. A ademenit o copilă de 11 ani în apartamentul său din Hunedoara şi a agresat-o sexual, ţinând-o apoi închisă în locuinţă pentru mai multe ore. După ce a fost lăsată să plece, minora care între timp fusese dată în urmărire naţională, a povestit mamei sale ce a păţit, iar agresorul ei a fost reţinut şi trimis în arest.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

douăzeci − treisprezece =

ACTUALITATE
Lucrări recepționate pe strada Pietroasa din Deva         Concerte reprogramate, ca urmare a decretării doliului național         Miner rănit grav la Mina Lupeni         Accident grav în Bălata         10 ani de la cel mai cumplit jaf armat din Hunedoara. Ce s-a întâmplat cu „echipa morții”         LEGILE JUSTIŢEI. Mircea Moloţ: „Şi magistraţii trebuie să răspundă pentru greşelile lor”         Firma omului de afaceri Emil Părău va achita 3.500 de lei Societăţii Române de Televizune         Mihai Mica a fost exclus din ALDE şi pierde postul de consilier local la Deva         Corvin Caffé – pseudoroman cu un oltean de… Hunedoara         Primii colindători la Primăria Deva         Bătrâni jefuiți în locuință, de falși instalatori         Spargere în cabinetul stomatologic         Accidentat pe o trecere de pietoni din Orăștie         UPDATE. Copila de nouă ani dată dispărută a fost găsită         11 utilaje de deszăpezire vor acționa în municipiul Deva         Bilete gratuite de călătorie pentru pensionari         Brazii de Crăciun vor fi aduși din Alba         Peste 7.000 de turişti au vizitat Cetatea Deva în luna noiembrie         Aproape 500 de persoane au fost sancţionate de poliţiştii locali în luna noiembrie         Primarul Gheorghe Ile va primi daune morale