VIDEO: Traviata a deschis Festivalul “Opera Nights” la Castelul Corvinilor

„Opera Nights” se află deja la cea de-a cincea ediţie. De această dată, pentru cele cinci spectacole care au loc, alternativ, în perioada 15 iulie – 19 iulie, la Castelul Corvinilor şi în curtea Palatului Magna, cea mai mare parte a biletelor au fost vândute. În seara de miercuri, festivalul a debutat cu „Traviata”, de Giuseppe Verdi, în Castelului Corvinilor.

Peste 500 de spectatori au luat loc pe scaunele care au ocupat întreaga curte a monumentului istoric din Hunedoara, pentru a asista la spectacolul Traviata, de Giuseppe Verdi. Printre ei s-au aflat şi preşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga. Curtea castelului din Hunedoara, în trecut loc al execuţiilor publice şi adăpost pentru localnici în vremurile de revoltă, a devenit decorul ideal al unei poveşti emoţionante, interpretată de artiştii de operă, pe acordurile orchestrei.
Joi, al doilea episod al festivalului Opera Nights 2015 va avea loc la Deva, în esplanada Palatului Magna Curia. Opera „O noapte la Veneţia”, de J. Strauss, se va juca, la fel ca Traviata, cu casa închisă.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi + 8 =

ACTUALITATE
Cum arată Gara Brad după cinci luni de renovare         Un an de la data la care trebuia finalizată Autostrada Deva – Lugoj         A fost deschis Târgul European al Castelelor, la Hunedoara         Accident rutier cu doi răniți la intrarea în Deva, pe Drumul Național 7         E ŞI ALDE LA GUVERNARE! Mircea Moloţ a reuşit să deblocheze proiectele europene din Ţara Haţegului         Fosta Școală 10 din Hunedoara a ajuns în paragină         DEPOUL DEVASTAT. Ultima „redută” a mocăniței din Hunedoara a fost ruinată         Tribunalul Hunedoara decide soarta spărgătorului de la Castelul Corvinilor         Sfârşit de săptămână cu Târgului European al Castelelor. VEZI Programul evenimentului         Dungi si flori in noua colectie Sense primavara-vara 2017         OMUL CU CEL MAI STUFOS CAZIER RĂMÂNE LIBER. Cu magistraţii la Judecata de Apoi         Ce soartă va avea Pasul Vâlcan, zona turistică pustie dotată cu telegondola de 33 de milioane de lei         Ludovic Orban: „Nu voi tolera coconul acela care se formează în jurul fiecărui lider”         Accident într-o intersecție din Deva         Povestea fostului securist din fruntea minerilor care a condamnat România la CEDO         Percheziții la traficanți internaționali de țigări         Un polițist a salvat un tânăr de la sinucidere         Povestea marii tragedii aviatice din 1940: „Erau peste tot morţi, mutilaţi în modul cel mai îngrozitor”         Șofer căutat de Poliție după un accident         Accident rutier pe Calea Zarandului