Accidentul mortal provocat marţi seara de un tânăr de 21 de ani nu a fost singurul eveniment rutier înregistrat în ultimele ore pe şoselele din judeţul Hunedoara. Alte patru accidente rutiere s-au soldat cu victime.
Cel mai grav accident rutier petrecut pe şoselele din judeţul Hunedoara, în ultimele zile, a fost provocat de un tânăr de 21 de ani şi s-a soldat cu moartea unei hunedorence şi rănirea altor doi pasageri. Victimele se aflau în maşina izbită frontal de autoturismul condus de tânăr, după ce acesta intrase pe contrasesns într-o edepăşire ilegală.
Alte patru accidente au avut loc în ultimele ore în judeţul Hunedoara. Un şofer din Hunedoara a provocat un accident pe o stradă din Geoagiu. „Bărbatul de 44 de ani nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, respectiv curbă la stânga şi carosabil umed, a pierdut controlul autoturismului, a pătruns pe contrasens, a lovit un cap de pod situat pe acostamentul din partea stângă, iar apoi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma accidentului a rezultat rănirea a conducătorului auto şi a unei pasagere în vârstă de 51 de ani”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Accidente provocate de neatenţie
Şoferul unei camionete a lovit un adolescent, pe DJ 705 A, în satul Ludeştii de Jos. „Într-o curbă la stânga autoutilitara a acroşat un minor în vârstă de 17 ani, din comuna Beriu, care circula pe sensul de mers Costeşti-Căstău, conducând o turmă de ovine, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante şi fără a avea un dispozitiv cu lumină de culoare albă. În urma accidentului a rezultat rănirea pietonului”, a informat IPJ Hunedoara.
Un tânăr de 21 de ani, din Petroşani, aflat la volanul unei autoutilitare, a intrat pe contrasens, pe o stradă din municipiu şi a izbit un alt autoturism. În urma impactului, o femeie aflată la volanul maşinii care circula regulamentar a fost rănită. Un accident rutier s-a petrecut şi pe DN 7. „O femeie în vârstă de 59 de ani, din Orăştie, în timp ce conducea un autoturism în afara localităţii Sântuhalm, întrucât nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers (de pe banda I pe banda II), a acroşat autoturismul care circula regulamentar pe banda II, din aceeaşi direcție de mers, şi era condus de un bărbat din Uricani, în vârstă de 60 de ani. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătoarei auto”, a informat IPJ Hunedoara.