VIDEO: Descoperirea fabuloasă din Sarmizegetusa Regia a ajuns la Deva. Totul despre misterioasa matriţă a bijutierului dac

Matriţa dacică scoasă la iveală de furtuna din noaptea de Sânziene, în urmă cu doi ani, în Sarmizegetusa Regia, a fost expusă, marți, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

Piesa antică, veche de 2000 de ani, este considerată un obiect unic şi foarte valoros.. ”Matrița este o piesă extrem de complexă, ne-am dat seama de acest lucru pe măsură ce o studiam. Cercetarea ei a fost o aventură intelectuală, care ne-a purtat din spațiul mediteraneean, în spațiul nord pontic, la Roma și în tot felul de locuri în care am găsit informații legate de acest fel de obiect”, a relatat conf. dr. Gelu Florea, de la Universitatea Babeș Bolyai, cel care a coordonat cercetările și editarea volumului care descrie matrița.

Matrița antică, provenită din atelierul unui orfevrier dac (meșter în realizarea de bijuterii din metale prețioase) este obiectul de preț al celei mai importante expoziții organizată în acest an, la muzeul devean. ”Importanța și valoarea ei este atât de mare, astfel că am decis ca ea să fie expusă singură, într-o încăpere securizată și bine păzită a muzeului. Amenajarea expoziției a fost concepută astfel încât persoanele care ajung la muzeu să poată avea o interacțiune mai specială cu imaginile de pe această matriță. Vitrina și luminile fac posibilă vederea în detaliu a tuturor fețelor ei”, a afirmat Liliana Țolaș, managerul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva.

Obiectul antic, unic în România, a fost descoperit întâmplător, în urmă cu doi ani, în situl fostei capitale dacice din Munții Orăștiei. În timpul unei furtuni, petrecută în noaptea de Sânziene, vântul a rupt un fag vechi de peste un secol din incinta cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia, iar în cădere trunchiul a antrenat un alt copac pe care l-a smuls din rădăcini. În groapa creată de sub rădăcina trunchiului doborât, a doua zi Vladimir Brilinsky, omul care se ocupă de administrarea monumentului UNESCO, a descoperit, împreună cu câţiva copii pe care îi însoţea în acel loc, piesa unică din bronz. „Era noaptea de Sânziene, atunci când poveştile spun că bat flăcările pe comori. O furtună, un copac, doi copaci, trăznet, prăbuşire, groapă şi Ionuţ Trufaş. Copilul m-a întrebat ”Nenea Nunu, ce-i aia verde de acolo?” Inima mi-a stat în loc, asemenea timpului care nu voia să se mai scurgă. Şi da, era ea, cea care ne aştepta cuminte, nederanjată de fascinanta lăcomie, deja tradiţională, a locului: matriţa din bronz de la Sarmizegetusa Regia. Ridicând-o tremurând, sub privirile uluite ale copiilor ce mă însoţeau, am simţit că a venit vremea să înţeleg că nu am trăit degeaba pe pământ, că pe lângă un copil făcut, pe langă o carte citită şi pe lângă un pom sădit am mai făcut şi altceva. Ceva pentru care, acum, Dumnezeu mă răsplătea. Un dar de la Dumnezeu, pentru cei 20 de ani bătuţi pe muchie în care Sarmizegetusa mi-a ocupat întreg sufletul, mi-a mâncat sănătatea, mi-a fermecat mintea, mi-a dat tot ce poate primi un om mai de preţ, într-o viaţă întreagă”, a spus Vladimir Brilinsky, administratorul sitului UNESCO și omul care a participat la descoperirea celui mai ciudat obiect din Sramizegetusa Regia.

Povestea matriţei antice

Din luna iunie 2013 și până în prezent matrița a fost prelucrată ştiinţific de către colectivul de cercetare al şantierului arheologic de la Sarmizegetusa Regia. Potrivit arheologilor, ea era folosită în antichitate la realizarea tiparelor pentru turnat piese decorative din metale preţioase, fiind singura piesă de acest fel descoperită până acum pe întreg teritoriul fostei Dacii. Obiectul de formă hexagonală este încrustat cu sculpturi ale unor animale mitiologice, provenite din zona mediteraneeană. “Sunt o serie întreagă de animale fabuloase și reale în această matriță, iar însăși faptul că ea a funcționat la Sarmizegetusa Regia, în ajunul cuceririi romane ne spune că mediile dacice rezonau la această artă care ilustrează ființe mitologice. Există câteva preluări din acest bestiar fantastic și în arta locală din Munții Orăștiei, cum sunt grifonii, dar și alte animale. Acest lucru ne spune că aristocrația dacă rezona la tot ce înseamnă acest univers fabulos, indiferent de unde provine. Arta care ilustrează această matriță vorbește o llimbă internațională cu legături în spațiul mediteraneean și nord-pontic. Este foarte important că ea a fost găsită și a funcționat în Sarmizegetusa”, a afirmat istoricul Gelu Florea.

Matrița descoperită la Sarmizegetusa Regia a fost realizată din bronz, foarte probabil prin metoda cerii pierdute. Este o piesă masivă, de circa opt kilograme, cu opt fețe, dintre care cele două principale de formă hexagonală, iar celelalte rectangulare. Lungimile laturilor ei au aproximativ opt centimeri, iar grosimea ei este de cinci centimetri. Elementele de decor sunt redate negativ. Potrivit cercetătorilor, artefactul a fost descoperit în stare bună de conservare, pe suprafața lui putându-se observa, însă, urme de utilizare. Cu ajutorul matrițelor de acest tip se ornamentau foi subțiri din metale prețioase (aur și argint) sau din aliaj pe bază de cupru. Imprimarea motivelor se făcea prin presarea acestor foițe în interiorul modelului redat în negativ. Cu o astfel de matriță erau realizate medalioane, falere, aplici sau elemente ale unor bijuterii.

Istoricii care s-au ocupat de cercetarea ei susțin că o asemenea piesă era destul de costisitoare, astfel că întreaga ei suprafață era utilizată. Bestiarul, real și fabulos, reprezentat pe piesă, este bogat și divers. Este compus din animale fabuloase – grifoni și animale reale: leu, tigru, leopard, rinocer, hipopotam, urs, mistreț, lup, taur, zimbru, câine, cerb, cal, țap, antilopă, iepure. Tema scenelor reprezentate pe matriță, lupta dintre animale, este foarte veche și răspândită pe spații culturale vaste. Ea este redată cu o grijă deosebită.

Grifoni și rinoceri

Potrivit cercetătorilor, grifonul este o creatură fabuloasă, născută în imaginarul oriental încă din secolul IV înainte de Hristos, el reprezentând un motiv frecvent în artele decorative antice. Pe matriță se află trei tipuri de grifoni: grifonul-vultur, grifonul-leu și grifonul-lup. Dacă primele două tipuri se găsesc pe un spațiu larg, grifonul-lup este specific spațiului nord-pontic. Elefantul a fost bine cunoscut în spațiul mediteraneean, iar reprezentările sale în artă, inclusiv numismatice, sunt destul de frecvente. În schimb aparițiile rinocerului și hipopotamului sunt surprinzătoare, deoarece imaginile acestora au fost rare în Antichitate. Aceste animale puteau fi văzute în cadrul jocurilor din amfiteatru. De pe matriță lipsesc elementele vegetale și antropomorfice. Unele reprezentări ale grifonului-lup au fost contorsionate în forma literei ”S”, care stilistic se apropie de arta stepelor, susțin istoricii.

Potrivit istoricului Gelu Florea, matrița a fost realizată și utilizată în secolul I înainte de Hristos, iar prezența ei în capitala Regatului Dac reprezintă o dovadă în plus a conectării acestui spațiu cultural la fluxul artistic și tehnologic de foarte bună calitate din antichitate.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 + 20 =

ACTUALITATE
Nicolae Gherghin, colecționarul de timp         3.000 de sancţiuni au fost aplicate de Poliţia Locală Deva         Peste 30 de proiecte de hotărâre sunt supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Deva         Schi-alpinismul, recunoscut drept sport olimpic. Selecţia pentru lotul naţional, la finele lui ianuarie         Până acum, 820 de concurenţi vor alerga la înălţime. Pe 17 iunie, la Retezat SkyRace Intersport!         Tragedie pe un bulevard din Hunedoara. Un tânăr a fost implicat într-un accident mortal         Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani         Bibliotecarul Avram Iancu vrea să străbată înot cei 2.860 de kilometri ai Dunării