VIDEO: Au ieşit în toiul viscolului să tundă iarba din Deva, de sub covorul de omăt

Fenomen inexplicabil în această dimineaţă în Deva. Deşi ningea încontinuu, la intrarea în municipiul reşedinţă de judeţ, câţiva harnici tundeau iarba de zor.

În ultima vreme s-a tot vorbit că nu ar fi în regulă ca autorităţile să fie luate prin surprindere de venirea iernii. Dar se pare că, din nou, planurile au fost date total peste cap. Afară ninge, primul strat de zăpadă s-a aşternut, dar autorităţile tot nu au fost pregătite. Nu vă speriaţi: nu a nins atât de mult încât să apară blocaje în trafic, iar oamenii au mai putut ieşi din case. Altul este motivul uimirii generale. A nins, dar iarba nu a fost tunsă la timp. Doar asta ar putea fi explicaţia fenomenului petrecut în această dimineaţă în Deva, când se tundea iarba de zor. Probabil din lipsă de personal, cei de la Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva au cerut întăriri, aşa că în peisaj, gata echipaţi, au apărut şi câşiva deţinuţi de la Penintenciarul Bârcea Mare.

„Primaria Deva a primit mai multe sesizări din partea cetaţenilor cu privire la aspectul neîngrijit a două parcele de teren aflate în vecinatatea hipermarketului Auchan. Poliţia locală a procedat la identificarea proprietarilor şi la avertizarea acestora cu privire la obligatia pe care o au de a-si intretine terenurile. Cele doua terenuri fac obiectul unui litigiu a carui finalizare implica o perioada lunga de timp, iar proprietarii nu au fost identificati toţi. Cei gasiti vor fi sanctionati iar terenurile vor fi salubrizate de catre SPIGM Deva”, a declarat Mona Voinescu, purtător de cuvânt primăria Deva. Foarte probabil că, astă vară ori mai spre toamnă, atunci când ar fi trebuit să fie cosmetizate zonele verzi, Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva se afla în concediu de odihnă. Şi pentru că mai mult ca sigur că şi dumneavoastră aţi rămas uimiţi de acest fenomen, vă lăsăm să luaţi aminte cum se poate tunde iarba pe timp de iarnă.

Andreea Patriche

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “VIDEO: Au ieşit în toiul viscolului să tundă iarba din Deva, de sub covorul de omăt

  1. Barna Radu Adrian

    Viscol – vant puternic insotit de ninsoare!!!

    In Deva nu a batut vantul in timpul fulguielii, cat despre covor de omat …!!!
    Stire de doi banuti!

    Răspuns
  2. ion

    Dar printre blocurile din Deva cine aduna frunzele, mai ales cele provenind de la nuci. Si unde se arunca resturile vegetale?

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 2 =

ACTUALITATE
Incendiu în Călan: peste 20 de persoane au fost evacuate         Nicolae Gherghin, colecționarul de timp         3.000 de sancţiuni au fost aplicate de Poliţia Locală Deva         Peste 30 de proiecte de hotărâre sunt supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Deva         Schi-alpinismul, recunoscut drept sport olimpic. Selecţia pentru lotul naţional, la finele lui ianuarie         Până acum, 820 de concurenţi vor alerga la înălţime. Pe 17 iunie, la Retezat SkyRace Intersport!         Tragedie pe un bulevard din Hunedoara. Un tânăr a fost implicat într-un accident mortal         Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani