Viața în „colonia” celui mai sărac oraş al Hunedoarei

Cele mai vechi blocuri de locuințe din Aninoasa au fost construite la sfârșitul secolului al XIX-lea, în anii deschiderii primei exploatări miniere din zonă. 18 clădiri cu câte două etaje, ridicate din cărămidă, de austro-ungarii care în urmă cu 130 de ani patronau societatea minieră, formează „Colonia”.

Șirul de blocuri ale ortacilor a rezistat trecerii timpului într-un loc izolat, o vale strâmtă, protejată de versanții împăduriți, la capătul Străzii Libertății.

Aninoasa, unul dintre cele mai sărace localități din țară, ocupă primul loc în județ în ce privește numărul șomerilor și un loc fruntaș la asistați sociali. Mulți dintre aceștia locuiesc în vechea colonie de la marginea orașului, ale cărei clădiri sunt ocupate de cele 150 de familii. Oamenii își încălzesc locuințele cu lemne culese adesea din pădurile învecinate, cu cărbuni cumpărați „la negru” și chiar saci de haine second-hand, luate de la depozitele din zonă. În spatele blocurilor și-au ridicat cotețe pentru porci și găini, iar din veniturile modeste fac cumpărături la cele câteva chioșcuri alimentare blindate cu gratii, înființate la parterul câtorva dintre clădiri. Cea mai mare frică a locatarilor este ca blocurile Coloniei să cedeze trecerii timpului și intemperiilor. Din cauza zăpezii, duminică seara un acoperiș s-a prăbușit cu totul. „Eram în casă și făceam baie fetiței, când am auzit o bubuitură puternică. În același timp s-a întrerupt curentul. Nu știam cum să ies mai repede, cu copiii, din locuință. Toată lumea a coborât afară, de teamă ca tavanul să cadă peste noi”, a povestit Elena Huniade. Și celelalte acoperișuri riscă să se dărâme sub greutatea zăpezii, spun oamenii. Unii privesc spre ele și așteaptă ca muncitorii primăriei să vine să le curățe de omăt. „Sunt acoperișuri vechi, de când au fost construite clădirile, și nimeni nu s-a mai îngrijit de ele. Primarul a venit în vară și ne-a promis că vor fi reparate, însă a uitat de noi”, se plânge Maria, una dintre localnice.

Femeia arată crăpăturile din pereții locuinței sale și susține că nu mai poate deschide ferestrele de teamă ca zidul să nu se prăbușească. Atât primarul, cât și oamenii din Colonie recunosc că în ultimii ani starea clădirilor s-a degradat vertiginos. Primăria nu are bani pentru investiții mari, iar unii dintre localnici nu vor să plătească nici măcar chiria modică, înainte de a se îngriji de locuințele în care stau de-o viață. „Localnicii plătesc o chirie de doar 9 lei pe lună. Aveau obligația să își îngrijească locuințele, inclusiv acoperișurile. Noi vom căuta o soluție de urgență pentru refacerea acestuia”, spune primarul Nicolae Dunca. „Pe vremea lui Ceaușescu, de 1 Mai se zugrăvea, de 23 August se zugrăvea, curățenie se făcea peste tot. Acum nu ne bagă nimeni în seamă. Ne spun să plătim chiria. Dar pentru ce să o plătim? Eu nu plătesc. A fost o comisie de la București aici, acum patru ani, și ne-au spus că suntem cei mai mari proști că plătim chirie, pentru că blocurile sunt mai vechi de 100 de ani”, spune Nicoleta, una dintre locatare.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doisprezece + cinci =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
CONCURS DE INCOMPETENŢE. La eşecuri, şefii Consiliului Judeţean dau vina pe subalterni         ÎN SLUJBA VIEŢII, ÎN AJUTORUL OAMENILOR. Cinci ani de funcţionare a Centrului pentru Situaţii de Urgenţă fără nicio secundă de întrerupere         Zimbrii dau târcoale satelor din Țara Hațegului         Străinii atrași de frumusețea unei așezări din Ținutul Pădurenilor         Trimis în judecată pentru abuzarea fiicelor         Orașele hunedorene care se întrec pentru cele mai importante finanțări UE         Începe sesiunea de iarnă la Universitatea Petroșani         Drumurile naționale intră în reparații         SIFONARE DE PARALE CU SF-URI. Primăria Hunedoara a cumpărat studii duble pentru reabilitarea Centrului Istoric         Infractori adolescenți. Și-au urmărit victima până la bloc și i-au smuls poșeta de pe umăr         Se circulă în condiții de iarnă pe multe drumuri județene.         Beneficiarii de ajutor social pot lucra, ca zilieri, la firmele care au nevoie de forță de muncă sezonieră         Bărbat dispărut de peste trei săptămâni         Un incendiu a mistuit casa femeii care trăia în mijlocul unei păduri din Ţinutul Pădurenilor         Castelul Corvinilor a adus peste șase milioane de lei la bugetul local         Un autotren scăpat de sub control a blocat circulația pe calea ferată         Vremea rea anulează traseul din Petroșani pentru permisele de conducere         Șeful de la Permise Auto a fost agresat în plină stradă de o gașcă de tineri         Sentință pentru cuplul ucigaș care a jefuit casa de amanet din Hunedoara         Cum se petrecea la nunți în Hunedoara anilor 1950