VIAȚĂ ECHILIBRATĂ. Nutriţioniştii ne recomandă farfuria cu sănătate: măcriș și urzici

O ieşire de sâmbătă sau duminică după-amiază ne oferă ocazia de a ne întoarce acasă cu sacoşele pline de hrană vie, gratis: leurdă, măcriş, păpădie şi urzici.

Singura regulă, pe care mai toţi culegătorii o cunosc: culegeţi plantele din locuri cât mai îndepărtate de şosele, acolo unde poluarea nu răzbate. „Este un moment ideal pentru ca fiecare dintre noi să ne adunăm hrana din zone curate. În plus, natura ştie cel mai bine de ce avem noi nevoie în această perioadă, când ieşim din iarnă anemici, devizaminizaţi şi demineralizaţi. Urzica are fier foarte mult, spanacul la fel, clorofila din plante se abosrbe, şi ea, excelent în organismul nostru. Tocmai de aceea, recomand consumul plantelor de sezon: urzici, leurdă, păpădie. Din piaţă, nu prea ştii care e provenienţa plantelor, dar dacă faci o ieşire în natură, într-o zi, poţi să le culegi, gratis, şi să ai parte de o mulţime de beneficii! Urzicile, spre exemplu, sunt şi diuretice şi ne ajută să slăbim. Asta înseamnă că, după ce le-am cules şi le-am spălat foarte, foarte bine, putem consuma ceaiul, adică apa în care au fiert plantele”, explică nutriţionistul Simona Timofte.

 

Potasiu, fier, calciu şi magneziu

 

Măcrişul, de pildă, cu gustul lui acrişor şi uşor astringent, bogat în vitamina C, face deliciul papilelor gustative, dar este şi un excelent tratament pentru ficat. Pe la 1.700, John Evelyn, scriitor şi botanist englez, scria în „Acetaria”, că măcrişul “ascute pofta de mâncare, linişteşte căldura, răceşte ficatul şi întăreşte inima”. Este recomandat celor care duc lipsă de vitamina B9, vitamina C, provitamina A, potasiu, fier, calciu şi magneziu. O salată cu măcriş este o sursă ideală de fibre şi carbohidraţi, dar şi antioxidanţi care ajută la prevenirea bolilor de inimă şi a cancerului. Folosit primăvara ca tonic, pentru detoxifierea sângelui, alături de urzici, măcrişul este un laxativ uşor, cu proprietăţi antiinfecţioase, antifebrile, bun în tratarea abceselor, a ulceraţiilor şi a hemoroizilor.

 

Detoxifiante şi mineralizante

 

Numele urzicilor înseamnă „eu ard”, trimiţând la efectele histaminelor din ţepi, care provoacă usturimi pe care le resimţim de la câteva ore până la două zile. Detoxifiantă şi mineralizantă, urzica este cunoscută încă din antichitate pentru efectele ei terapeutice, însă a fost folosită şi pentru obţinerea de fibre pentru ţesături. Nutriţioniştii ne spun că urzicile conţin foarte mulţi aminoacizi, vitaminele B2, B12, K şi C, vitamina A,fier, calciu, siliciu, magneziu, potasiu şi multe alte substanţe foarte utile sănătăţii, în cantităţi mai mici. Sunt excelente pentru vitaminizarea, remineralizarea şi echilibrarea sistemului imunitar ieşit din iarnă, elimină stările de anemie, scad nivelul glicemiei, acidul formic din fibrele urzicilor luptă împotriva reumatismului, ameliorează bolile şi inflamaţiile căilor urinare, reduc retenţia de apă şi retenţia urinară şi ameliorează sindromul premenstrual şi menoragiile, furnizează energie şi stimulează lactaţia, la femei, dar cresc şi concentraţia de testosteron şi vitalitatea la bărbaţi.

 

Elimină grăsimea şi metalele grele

 

Dacă alegeţi să mâncaţi urzici piure sau salată de urzici mai trebuie să ştiţi că acestea detoxifiază organismul de substanţe chimice şi metale grele, reduc inflamaţiile artritice, dar au şi proprietăţi antihemoragice: pot fi folosite atât în hemoragii interne, cât şi în răni de mici dimensiuni greu vindecabile. De asemenea, deloc de neglijat, urzicile au efect bactericid şi nu permit multiplicarea bacteriilor, iar antihistaminicele din urzici le conferă proprietăţi antialergice. Fiertura şi tinctura de urzică este utilă pentru revitalizarea părului, iar ghidurile plantelor medicinale patru căni de ceai spun că urzicile ne pot ajuta să dăm jos 2 kilograme în fiecare săptămână, dar pentru un efect maxim cura trebuie urmată cel puţin 30 de zile. Urzicile mature (înflorite) nu se vor folosi deloc, pentru că toxinele din planta adultă rezistă la fierbere şi pot produce iritaţii. Acest fapt dovedit ştiinţific era cunoscut de ţăranii de odinioară, care spuneau că urzicile nu se mănâncă decât până în Vinerea Mare, căci ţepii acestora amintesc de spinii cu care a fost încununat Hristos.

 

Cea mai verde salată: urzici, leurdă şi măcriş

 

Pregătiţi urzici, măcriş, ceapă verde, leurdă şi o lămâie sau două. Spălaţi toate frunzele cu apă din abundenţă şi, pentru a elimina ţepii urzicilor care vor fi consumate crude, frecaţi-le bine cu puţină sare grunjoasă. Apoi adăugaţi toate frunzele verzi laolaltă, amestecaţi şi stropiţi din belşug salata cu sucul lămâilor. Nu vă temeţi, ţepii urzicilor sunt acum inofensivi, dar salata pe care o serviţi e o adevărată explozie de sănătate şi vitalitate.

 

Comentarii FB

comentarii


TAG


Răspuns la “VIAȚĂ ECHILIBRATĂ. Nutriţioniştii ne recomandă farfuria cu sănătate: măcriș și urzici

  1. ioska

    Trebuie ca si la noi in piata babele care vand macris sau urzici sa declare pe proprie raspundere ca acestea nu’s etnobotanice. Masura s-a aplicat cu succes in jud. Gorj.
    🙂

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

optsprezece − 2 =

ACTUALITATE
ADEVĂR ŞI PROVOCARE. Împădurim Kogaionul împreună         AFACERI LÂNGĂ MORMÂNTUL LUI ARSENIE BOCA. De ce nu a dispărut talciocul de la Mănăstirea Prislop         Peste 140 de hectare în flăcări         Peste 250 de arbori plantați în Călan         Copil rănit grav într-un accident         Turiștii amendați pentru comportament indecent în Sarmizegetusa Regia „salvați” de magistrați         VIDEO Cea mai frumoasă stradă din Hunedoara a „înflorit”         Armăsar în agonie abandonat pe marginea unei străzi din Orăștie         De Ziua Poliției Române. Dacian Vonu, polițistul anului         Buna Vestire la Mănăstirea Prislop: cozi interminabile la mormântul părintelui Arsenie Boca         Femeie ucisă de soț și incendiată: bărbatul a încercat apoi să se omoare         Demisie în spital, după moartea fetiței de un an și zece luni         PLATOUL VÂRTOAPELOR. Locul de unde ghioceii, ca nişte clopote ale tăcerii, ridică liniştea lumii la cer         Mămicile au protestat în Hunedoara, după moartea fetiței de un an și 10 luni         Spărgători din Hunedoara capturați de polițiști         ÎMPĂDURIRI. Peste 7.000 de arbori vor fi plantați pe „muntele sfânt al dacilor”         SECRETELE HUNEDOAREI. Mănăstirea Prislop supravegheată de securiști în anii 1950. Informator: „Se roagă să revină regele Mihai în țară”         Protestul mămicilor după moartea copilei de un an și 10 luni în spitalul din Hunedoara         Ca-n ţara comandantului Mocanu! Mai avem de aşteptat după rezultatul anchetei Corpului de Control al IGPR         Ziua Mondială a Apei, marcată în școli din mediul rural