Verde la educație pentru circulație

Sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 11.00, copiii cu vârste între 4 și 10 ani, din mai multe  localități ale județului Hunedoara (Deva, Hunedoara, Petroșani, Orăștie, Brad, Lupeni și Hațeg) au participat la o lecție interactivă de circulație rutieră, susținută de polițiști. Acțiunea, denumită generic „VERDE LA EDUCAȚIE PENTRU CIRCULAȚIE!” a avut loc în parcările magazinelor Lidl și a fost susținută de polițiști rutieri și polițiști ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, a informat IPJ Hunedoara.

Prima parte a lecției de educație rutieră a fost reprezentată de secțiunea teoretică, în care cei mici au  aflat toate informațiile despre semnele de circulație, ce înseamnă fiecare, dar și cât de important este să fie atenți la trafic.

Cea de-a doua parte a cuprins o sesiune interactivă, unde copiii au fost invitați să aplice cunoștințele proaspăt dobândite, printr-un joc de circulație rutieră în cadrul unui orășel miniatural. La final, toți participanții au fost răsplătiți cu premii.

Evenimentul a avut loc simultan, în sectoarele special amenajate, în parcările magazinelor Lidl din întreaga țară, a informat IPJ Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 + 1 =

ACTUALITATE
Peste 100 de candidați pe posturile de ofițeri și agenți de poliție         Gestul motocicliștilor care au schimbat viaţa „bunicului Victor“         Grupare de hoți de cărbune destructurată. Prejudiciul este imens         Elevii din Hunedoara dați dispăruți de familii au revenit acasă         Mii de familii au rămas în beznă în urma fenomenelor meteo extreme         Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată în Hunedoara         Cod portocaliu de vreme rea în județul Hunedoara         SCÂNTEI ÎN CL DEVA. Răzvan Mareş rămâne vice. PSD trage clapă devenilor         Sarmizegetusa Regia se va închide pentru 30 de zile         Doi adolescenți sunt dați dispăruți         Soarta celor doi viceprimari ai Devei va fi decisă         Doliu în breasla magistraților din Hunedoara         Accident rutier pe DN 66, cu doi răniți         Consiliul județean a returnat 2.000.000 lei pentru drumul din munții Orăștiei         Atleta Maria Cioncan va fi comemorată în Hunedoara         Incident grav în gara Devei. Agenții de pază au deschis focul         Autoutilitară mistuită de flăcări pe autostradă         Familii amenințate cu evacuarea din cantoanele gării Devei. Cum se va transforma zona         Un medic specialist va reprezenta interesele cetățenilor din Archia în Consiliul Local Deva         Cod galben de polei în Hunedoara