UPDATE: Traian Berbeceanu a fost ridicat de mascaţi. Viceprimarul Devei, Ovidiu Moş, printre învinuiţi

berbe wmComisarul şef BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a fost ridicat în această dimineaţă de mascaţi, pentru a fi dus la audieri în dosarul în care a fost acuzat de sprijinirea unor grupuri infracţionale. În acelaşi dosar mai este învinuit şi viceprimarul Devei, Ovidiu Moş.

“Este cea mai mare mârşăvie ceea ce se întâmplă acum”, a declarat Traian Berbeceanu, la urcarea în duba Jandarmeriei.

Din locuinţa lui Traian Berbeceanu au fost ridicate mai multe unităţi IT şi documente.

În dosar au fost efectuate 11 percheziții. Acestea îi vizează pe şeful BCCO Alba, Traian Berbeceanu, acuzat că transmitea informații infractorilor, pe viceprimarul din Deva, Ovidiu Moș, cel care era folosit ca intermediar de Berbeceanu, și pe doi polițiști de la Crimă Organizată: Marius Ghiura, de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Hunedoara, și Alin Muntean, Crimă Organizată Alba.

Alți învinuiţi sunt Dan Balint și Călin Udrea, condamnaţi la șase, respectiv cinci ani de închisoare, pentru evaziune fiscală, într-un dosar în care sunt implicați importanți oameni de afaceri hunedoreni, printre care Florin Uscatu.

Zece persoane sunt învinuite în acest dosar. Iată acuzaţiile:
BERBECEANU TRAIAN
– sprijinirea unui grup infracţional nestructurat
– favorizarea infractorului
– omisiunea sesizării organelor judiciare
– mărturie mincinoasă
– fals în declaraţii
BIRIESCU TITUS GABRIEL
– constituire a unui grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea 39/2003
– evaziune fiscală
– folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului societăţii în scop contrar intereselor acesteia, în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate, prev. de art. 272, al. 1, lit. b din L. nr. 31/1990 (cu referire la transferurile de active – complex Haţegana în valoare de 800.000 de euro, de pe SC Raul Product 97 SRL pe SC Haţegana Prod Impex SRL)
– participaţie improprie la fals în declaraţii
– complicitate la delapidare
– delapidare
– participaţie improprie la fals în
declara­ţii
– înşelăciune
BIRIESCU ANIŞOARA RAMONA
– constituire a unui grup infracţional nestructurat
– evaziune fiscală
– folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului societăţii în scop contrar inte­reselor acesteia
– participaţie improprie la fals în
declara­ţii
– delapidare
DRĂMNESC ADAM
– constituire a unui grup infracţional
– evaziune fiscală
– delapidare
MIGRA GEORGETA LENUŢA
– constituire a unui grup infracţional nestructurat
– evaziune fiscală
– delapidare
DODA GABRIEL TEODOR
– sprijinire a unui grup infracţional nestructurat
– complicitate la delapidare
DRĂMNESC MARINELA RODICA
– constituire a unui grup infracţional nestructurat
– complicitate la evaziune fiscală
– complicitate la folosirea cu rea-credin­ţă a bunurilor sau creditului societăţii în scop contrar intereselor acesteia
– fals în declaraţii
– complicitate la delapidare
TĂŞALĂ CORNEL
– constituire a unui grup infracţional nestructurat
– complicitate la evaziune fiscală
– complicitate la folosirea cu rea-credin­ţă a bunurilor sau creditului societăţii în scop contrar intereselor acesteia
– complicitate la fals în declaraţii
– complicitate la delapidare
– complicitate la înşelăciune

RUSZ IOAN VASILE
– mărturie mincinoasă
MOŞ OVIDIU
– infracţiuni de favorizarea infractorului

Comentarii FB

comentarii




10 Răspunsuri la “UPDATE: Traian Berbeceanu a fost ridicat de mascaţi. Viceprimarul Devei, Ovidiu Moş, printre învinuiţi

  1. Anonimuss

    Pai daca e implicat si tataie Doda (Doru ptr prieteni) treaba e clara un talhar judetean la parnaie….de asta n avem noi drumuri

    Răspuns
  2. ion

    biggerman,unde esti ca pt tine mi-am facut azi Facebook,esti la garda?care e profilul tau coiosule?

    Răspuns
  3. ion

    amora farcasanu,esti suparata tare,asteapta deznodamantul….vei suferi din cauza iubirii tale pt traienut,asta urmeaza…..in curand

    Răspuns
  4. ion

    bai biggerman,sau kakaman,ce tot sugi tu maciuca?militian prost,vezi ca intru de pe fb sa ma monitorizezi la coaaaaie

    Răspuns
  5. Biggerman

    Pai mai Ion , astea de pe Facebook , au coaie, comentează pe față, nu se ascund, își dau cu părerea , respectiv au o opinie in speță îl susțin pe Berbeceanu, tu,alienatule, stai ascuns sub anonimat si jignesti gratuit. Intra pe profilul tau de Facebook si comentează, sa te vedem si noi sa te cunoastem.

    Răspuns
    1. Amora Farcasanu

      Mai, Ioane copil prost.Daca te-as vedea te-as scuipa,oricum esti o nulitate.Nu ii ajungi nici la degetul mic.Pentru cultura ta generala,nu sunt informatoare si nici nu i-am supt-o .Pentru mine Berbeceanu a fost este si va fi un mare OM.

      Răspuns
  6. ion

    faaa proastelor ce ii luati apararea,voi stiti ce vorbiti?il cunoasteti asa de bine?CUM DE UNDE?erati informatoare sau sugatoare ale lui berbeceanu?(ma refer la alea de pe Facebook)

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + șase =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Zonă cu restricții pe autostrada A1!         Răsturnare de situaţie. Procesul stimulentelor de la Petroşani o ia de la capăt         Corpul de Control al Ministerului Energiei, trimis la CEH         Clădirile Colegiului Matei Corvin vor fi reabilitate pe fonduri UE         Copil de opt ani rănit într-un accident rutier         Femeie înșelată în Hunedoara         Crimă înfiorătoare în Orăştie: un tânăr de 20 de ani a murit, înjunghiat în inimă, de un vecin         Mort în surparea din subteranul Minei Lupeni         Trubaduri în Cetatea Devei         Surpare la Mina Lupeni!         Transporturi ilegale de lemne         Direcția Impozite și Taxe Locale Deva se mută în noul sediu         Peste 15000 de lei încasări în doar două zile la Ștrandul Municipal din Deva         Proiectul pentru reabilitarea incintei I a Cetății Devei a fost depus la ADR Vest         Încă o victimă în accidentul mortal de pe șoseaua Hunedoara – Deva         Sala de sport a fostului Liceu industrial 1 din Hunedoara a ajuns în ruină         Festivalul medieval Ioan de Hunedoara         Șoseaua spre Lacul Cinciș a intrat în reparații         Accident extrem de grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Accident produs la beție