Un tânăr amendat pentru injurii și consum de alcool susține că a fost agresat de polițiști

Un tânăr din Hunedoara a fost amendat cu 2.200 de lei pentru  consum de băuturi alcoolice în spațiul public, tulburarea ordinii și liniștii publice și adresarea de cuvinte și expresii jignitoare. Fabian Grancea susține însă că a fost victima polițiștilor, care l-ar fi bătut la secție. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara au precizat că tânărul a făcut scandal și a încercat să se automutileze.

În 22 mai, în jurul orei 2:00, o patrulă de siguranță publică formată dintr-o agentă de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Hunedoara și un polițist local, s-a sesizat din oficiu despre faptul că un tânăr consumă băuturi alcoolice în spațiul public şi deranjează ordinea şi liniștea publică, pe strada Căprioarei, din municipiul Hunedoara, menționează reprezentanții IPJ Hunedoara.

„Având în vedere că tânărul respectiv a avut un comportament agresiv verbal la adresa poliţiştilor, agenţii de poliţie au solicitat sprijin altor două echipaje de siguranță publică, care au stabilit că tânărul recalcitrant este un hunedorean în vârstă de 21 de ani. Cu ocazia legitimării, tânărul a adresat de injurii poliţiştilor, opunându-se măsurii administrative a conducerii la sediul Poliţiei, motiv pentru care acesta a fost încătușat şi condus la sediul subunităţii, în vederea sancționării contravenționale. Tânărul a continuat să le adreseze injurii și cuvinte jignitoare poliţiştilor atât pe timpul transportului cu autospeciala de poliţie,  cât și în sediul subunității, unde acesta a încercat să își provoace singur leziuni prin lovirea intenționată a ușii de acces în subunitate și a pereților încăperii în care a fost condus (aruncându-se pe podea), polițiștii prezenți încercând să îl oprească să își provoace singur leziuni”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara.

Indiferent de comportamentul lui, susține tânărul, polițiștii nu aveau dreptul să îl agreseze. „Mi-au strâns cătușele până să îmi dea sângele din mâini. În 30 de minute mi-au cerut documentele de trei ori și i-am întrebat de ce fac asta, după care mi-au spus că am atitudine de șmecher și că tot comentez. Nu am opus rezistență, am urcat în mașină. Apoi mi-au dat unul un pumn, iar la secția de Poliție mi-a mutat cătușele la spate și m-au lovit peste picioare. M-au călcat în picioare trei polițiști, care nu s-au prezentat. Ind”, spune Fabian. Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara susține că va face verificări cu privire la modul în care au acționat polițiștii.

FOTO: ARHIVĂ.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11 − patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Scrisoarea deschisă a primarului Marcel Goia: „Autoritățile Publice Locale, bătaia de joc a Statului Român”         Traseu turistic refăcut de salvamontiști în Retezat         Rezultatele Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi – 19 octombrie 2018         „Trofeul Cetăţii” – turneu internaţional de şah la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”         Proteste la ArcelorMittal Hunedoara         La Salonul Hunedorean al Cărții, Editura Școala Ardeleană a fost la înălțime         Comunicat de presă (P): Senatoarea PNL, Carmen Hărău: Educația și cercetarea sunt scoase din agenda curentă a PSD         Imagini aeriene de pe Lotul trei al Autostrăzii Lugoj – Deva. Când va fi inaugurat         CE RĂMÂNE DUPĂ RAPORTĂRILE MĂREŢE. Incompetenţa şi angajările „pe pile” falimentează turismul hunedorean         Orchestra Metropolitană București concertează la Castelul COrvinilor         18 octombrie 1409 – ziua istorică a Huniazilor         Deva – un oraș ecologic și durabil         Scandal în jurul unui bal al bobocilor. Un preot s-a revoltat pentru tema aleasă: Demoni vă doriţi, demoni veţi avea în şcoli în loc de elevi”         Cetatea Blidaru, locul de vis din patrimoniul UNESCO, ignorat de autorități         Vârstnic jefuit în scara blocului         Lansare de carte         Zilele icoanei încep la Deva         Transporturi agabaritice pe ruta Nădlac – Hunedoara         Salonul Hunedorean al Cărții în anul Centenarului         Sarmizegetusa Regia, în imagini de poveste