Un festival care a câștigat sufletul hunedorenilor. Lumina tinereții din inima lui Drăgan Muntean

Ca o rază de speranță în modernitatea împietrită a vieții de zi cu zi a hunedorenilor, Festivalul concurs de interpretare a cântecului popular „Drăgan Muntean, aflat la a treia ediție, a fost un pariu câștigat. Sute de hunedoreni au umplut până la refuz sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, alte sute au vizionat spectacolul de pe platoul din fața Centrului, și încă pe-atâția au participat la parada portului pădurenesc și la spectacolul de duminică, de pe platoul de la poalele Cetății.

iulia-mihai-din-giurgiu

Un memorial Drăgan Muntean, într-o carte

 

Debutul Festivalului „Drăgan Muntean” a constat într-o adevărată surpriză: lansarea volumului memorial „Drăgan Muntean este printre noi”, documentat și scris de inginerul Victor Vaida. La lansarea volumului, care l-a avut ca specialist consultant pe dr. Rusalin Ișfănoni, cunoscutul etnograf și folclorist, fost director al Muzeului Satului din București, au participat profesori universitari, personalități hunedorene din administrație și mediul de afaceri, dascăli, oameni care l-au cunoscut și iubit pe Drăgan Muntean.

”Este o carte care ne onorează pentru că eu consider că este o mare datorie a fiecăruia dintre noi care putem să prezentăm valorile acestui popor în ideea că ele trebuie prețuite, păstrate, în așa fel ca și în viitor să se cunoască viața și activitatea unor mari personalități. Drăgan Muntean a fost o mare personalitate, în primul rând un mare doinitor și cântăreț de muzică populară al Țării Pădurenilor, al județului nostru, al Ardealului și al României. Aș putea spune, unul dintre cei mai mari”, a declarat Victor Vaida.

 

Parastas la mormântul artistului

 

Duminică, la Leșnic, la mormântul lui Drăgan Muntean, a avut un eveniment de mare încărcătură sufletească: un parastas în memoria marelui rapsod hunedorean. Slujba de la Leșnic a fost ținută de un sobor format din 13 preoți, în frunte cu episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Gurie.

La eveniment au participat mulți pădureni, în costume populare, dar și mulți oameni din Deva și împrejurimi, dovadă a respectului pe care oamenii îl poartă memoriei lui Drăgan Muntean.

Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Moloț, ne-a declarat: „După atâția ani, în care am fost alături de Drăgan Muntean, nu pot să îmi ascund emoția de a vedea că nu a fost uitat, că sunt atât de mulți oameni care îi cinstesc memoria venind la această slujbă de pomenire. Cred că și cei care par a-l fi uitat își vor aminti până la urmă și vor fi alături de noi în anii ce vin. Acest moment de suflet, dar și festivalul de succes ce a avut loc la Deva, sunt, în fapt, împlinirea unui vis al lui Drăgan Muntean, cel care mereu și-a dorit să fie înconjurat de oameni care iubesc folclorul, care mereu a susținut tinerele talente din muzica populară autentică românească, cel care a iubit județul Hunedoara din tot sufletul”.

 

Un festival de mare ținută

 

Pentru organizatorii celei de-a treia ediții a festivalului „Drăgan Muntean”, dar și pentru invitații speciali, ceea ce s-a întâmpla la Deva sâmbătă și duminică a fost o adevărată surpriză, datorită numărului mare de spectatori care au participat trup și suflet la spectacole, datorită talentului deosebit al tinerilor participanți din toată țara.

„Ceea ce s-a întâmplat la Deva a fost, într-adevăr, o sărbătoare națională a folclorului național. Valoarea demonstrată de cei 26 de concurenți care au ajuns în finală demonstrează că folclorul românesc rămâne pe mâini bune și asta demonstrează că putem să onorăm așa cum trebuie memoria lui Drăgan Muntean. A fost o atmosferă extraordinară, cu un public extraordinar, cu organizatori extraordinari”, a declarat președintele juriului, îndrăgitul solist de muzică populară Ioan Bocșa.

„Mi-am dorit foarte mult ca Drăgan Muntean să nu fie uitat niciodată, să rămână în memoria hunedorenilor, a tuturor românilor. Și iată că acest lucru se întâmplă, iar festivalul este un adevărat succes din toate punctele de vedere. Mulțumesc publicului, care a fost extraordinar, mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în organizare, membrilor juriului, orchestrei ansamblului profesionist Jidvei România, orchestrei ansamblului profesionist Drăgan Muntean, tuturor concurenților și bunului Dumnezeu, care ne-a ajutat să realizăm acest festival”, a declarat Mariana Deac, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Populare Hunedoara.

 

Trofeul a plecat în Giurgiu

 

Duminică, câteva grupuri de pădureni, în costume populare, au participat la o paradă care s-a desfășurat pe un traseu ce a pornit de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” și a poposit pe platoul de la poalele dealului Cetății, acolo unde a avut loc ultimul spectacol din festival.

Referitor la concursul propriu-zis, din 39 de tineri interpreți care au fost înscriși la preselecția pentru concurs, 26 au ajuns în finală, în fața unui juriu exigent, al cărui președinte a fost marele rapsod popular Ioan Bocșa. Din cei 26 care au evoluat sâmbătă pe scena Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, șase au fost din județul Hunedoara: Ștefan Andrei Calotă, 17 ani, din Uricani, Denisa Mureșan, 22 de ani, din Hunedoara, Lorena Ioana Pascu, 20 de ani, din Orăștie, Oana Cătălina Pânzariu, 17 ani, din Călan, Alexandru Ionuț Vasiu, 16 ani, din Vețel, și Teodora Maria Voicu, 21 de ani, din Băița. Ceilalți tineri interpreți au venit din județele Alba, Arad, Argeș, Bistrița Năsăud, Gorj, Giurgiu, Maramureș, Sălaj, Sibiu și Suceava.

Trofeul festivalului a fost câștigat de Iulia Mihai, din județul Giurgiu. Hunedoreanca Lorena Pascu, din Orăștie, a câștigat premiul I.

 

Ioan Bocșa: „Dacă mi-i dor de ceva, legat de Drăgan Muntean, mi-i dor să-i simt cotul. De ce spun asta? Pentru că stătea pe scenă, cu trăistuța la umăr, cu mâna pe trăistuță și cu cotul în dreptul inimii mele… de asta mi-i dor… ”

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 + douăzeci =

ACTUALITATE
O piață din Deva se va numi a Regelui Mihai I al României         Colindători la primărie         Coroane de flori în memoria Majestății Sale Regele Mihai I         Cântecul măturătoarei de fluturi         Nicolae Furdui Iancu va colinda la Deva         Demers ciudat. Brandul Arsenie Boca a fost luat de un maghiar         Directoarea șpăgară din Petroșani a fost condamnată         Braconierul oprit cu focuri de armă de poliţistul Roman Murar         Risc de avalanșă în munți         Vânătoare ilegală         Povestea aeroportului InternaŢional sibiu continuă alături de voi         Lista drumurilor județene din Hunedoara modernizate în 2017         „Crăciunul Vienez” deschide sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”         Polițiștii din Lupeni și-au reclamat șeful, întors la lucru după nouă luni de concediu medical         Bilațul investițiilor în spitalele din județul Hunedoara         A încărcat mai mult lemn decât trebuia         Transport ilegal de lemne         Bătaie cu urmări grave         Lucrări recepționate pe strada Pietroasa din Deva         Concerte reprogramate, ca urmare a decretării doliului național