Tribunalul a decis revocarea măsurilor preventive luate în cazul lui Traian Berbeceanu

berbeTribunalul Hunedoara a admis solicitarea fostului comisar şef de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, Traian Berbeceanu, de revocare a măsurilor preventive.

În luna noiembrie a anului trecut, după o lună petrecută în arest preventiv. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis eliberarea lui Traian Berbeceanu şi transformarea măsurii arestului preventiv în cea a obligării acestuia de a nu părăsi ţara. De asemenea, tot atunci, Înalta Curte a dispus ca acesta să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat, să se prezinte la Poliţia municipiului Deva conform programului de supraveghere, să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organelor judiciare și să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Totodată, Traian Berbeceanu nu avea voie să comunice cu 46 de persoane care au diferite calități în dosarul instrumentat de procurorii DIICOT Alba.

”Instanţa a admis cererea depusă şi a dispus revocarea măsurilor preventive. Soluţia dată de Tribunalul Hunedoara nu este însă definitivă, ea putând fi contestată”, a precizat Ildiko Glăman, purtătoarea de cuvânt a Tribunalului Hunedoara. Situaţia s-a schimbat, de astăzi.

Traian Berbeceanu este cercetat într-un dosar instrumentat de DIICOT, în care a fost pus sub învinuire pentru favorizarea unor inculpaţi, implicaţi în infracţiuni economice grave şi infracţiuni cu violenţă. Din luna octombrie, Berbeceanu şi-a pierdut funcţia de şef al BCCO Alba. Recent, cei doi procurori şi un poliţist care l-au anchetat au fost puşi şi ei sub învinuire pentru abuz în serviciu, fiind acuzaţi de fabricarea unor probe şi influenţarea martorilor, împotriva lui Traian Berbeceanu.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 − doi =

ACTUALITATE
Cum este devastată pădurea de pe Dealurile Silvașului         Soarta cimitirului din Hațeg a fost decisă de magistrați         RAPORT DE CONTURI. Dregătorii hunedoreni s-au întrecut în furăciuni         Accident rutier grav pe șoseaua Hațeg – Caransebeș         Accident rutier produs de o tânără de 22 de ani         Razii la transportatorii de lemne: o cantitate impresionantă de material lemnos confiscată de Poliție         PAS CU PAS. Căpuşa favorită a primarilor PNL a intrat în afaceri şi cu Deva         Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, cunoscut în Europa prin proiectul Danube GeoTour         Târgul de Mărțișor își deschide porțile pe 26 februarie, în Piața Unirii         Premii pentru elevii de la Liceul de Arte         Cinci incendii în ultimele zile, în orașele Hunedoarei         O femeie a pierdut 70.000 de lei pe mâna escrocilor         Mărirea și declinul pelerinajelor la Mănăstirea Prislop         Tânărul dispărut din autogara Devei a fost găsit după trei săptămâni         Tragedie pe DN 7: impact frontal între două mașini la Sântuhalm         Sarmizegetusa Regia va fi redeschisă         Persoană accidentată grav în Masivul Vâlcan         Primăria a chemat deținuții pentru a face curățenie în două blocuri sociale         Scandal cu acuzații grave în Consiliul Local Deva         Adolescentă rănită într-un accident, în Deva