Trei mandate care au schimbat o comună hunedoreană. La Ribița se vede măsura muncii și a interesului pentru comunitate

În ultimii 12 ani, comuna Ribița – adevărat spațiu dăruit de Dumnezeu –, printr-o strategie de dezvoltare continuă a Primăriei conduse de primarul Ioan Faur, a ajuns un adevărat exemplu. Exemplu de implicare a edililor și cetățenilor, exemplu privind investițiile realizate, grija față de comunitate, față de istoria, spiritualitate și tradițiile bogate ale locului.

 

Cu cele șase sate componente – Crișan, Ribița, Ribicioara, Dumbrava de Jos, Dumbrava de Sus și Uibărești -, comuna Ribița se află în plin proces de modernizare. În cei 12 ani de când Ioan Faur este primar al comunei, printr-o bună strategie de dezvoltare, s-au realizat investiții de câteva milioane de euro, bani proveniți din patru proiecte europene, proiecte de la guvern și venituri proprii.

 

Avantajul continuității

 

„Preocuparea noastră a fost să punem în operă proiecte de importanță pentru comună. Nu este simplu, apar multe probleme, dar am încercat să rezolvăm lucrurile pas cu pas și așa am ajuns la investiții de 4,5 milioane de euro și, pentru anii care vin, avem în lucru alte proiecte prin care să atragem fonduri importante. Când există continuitate la Primărie, putem pune în practică proiecte și strategii pe termen lung”, ne spune primarul Ioan Faur.

Într-adevăr, faptele ce au marcat cele trei mandate ale lui Ioan Faur în fruntea Primăriei Ribița arată cât de importantă este continuitatea în dezvoltarea locală.

Să punctăm clar, cu exemple, ce au însemnat ultimii 12 ani pentru dezvoltarea comunei Ribița.

În ceea ce privește infrastructura comunei, în această perioadă s-au asfaltat 26 de km de străzi și drumuri comunale și s-au construit 12 poduri. Pe fonduri europene, s-au îndiguit 7 pâraie.

Tot pe infrastructură, s-au construit 13,5 km de drumuri agricole pe proprietățile cetățenilor, din fonduri europene, investiție de 1 milion de euro.

 

În folosul oamenilor

 

Comuna are deja o altă imagine, după ce au fost modernizate și dotate școlile și grădinițele, căminele culturale și dispensarul medical. De asemenea, în sprijinul cetățenilor, a avut loc extinderea și modernizarea iluminatului public în toate satele comunei.

 

Pentru a oferi servicii optime cetățenilor, sediul primăriei a fost modernizat și dotat cu mobilier, aparatură și programe ce erau necesare.

Pentru deservirea populației și a primăriei Ribița, a fost înființată SC Ribița2010Servcom SRL, în subordinea Consiliului Local, pentru executarea unor lucrări, reparații de construcții și închirieri de utilaje.

În folosul oamenilor, s-a acordat sprijin pentru deschiderea unei farmacii „Remedia” și al unui CAR în spațiile aflate în proprietățile primăriei.

Problema reziduurilor menajere a fost rezolvată prin încheierea unui contract de salubrizare cu Retim Tm, pentru ridicarea gunoiului menajer, iar satele au fost dotate cu pubele stradale și individuale.

 

Cultură, sport, turism

 

Pentru timpul liber al locuitorilor comunei, dar și pentru turiștii care vin în număr mare la Ribița, s-au creat și modernizat o serie de facilități. Astfel, s-au construit și modernizat două terenuri de sport, unul cu gazon sintetic, iar celălalt cu iarbă. Apoi, prin intermediul GAL, pe fonduri europene, s-a construit un nou cămin cultural.

Tot din fonduri europene, s-a deschis un Centru de Informare Turistică, care devenise strict necesar, având în vedere atractivitatea din ce în ce mai mare a zonei.

Nu în ultimul rând, s-a acordat sprijin în vederea construirii unui releu Telekom, pentru a avea semnal la telefoanele mobile în zonele izolate.

 

Valorificarea potențialului turistic

 

Pentru a pune mai bine în valoare principalele puncte de interes pentru turiști, dar și pentru a conserva obiective importante, Primăria Ribița a sprijinit bisericile, monumentele istorice și obiectivele turistice aflate în domeniul public al comunei: Casa Memorială Crișan, Biserica Sf, Nicolae din Ribița, Biserica Sf. Paraschiva din Ribicioara, Muzeul ”Lada de Zestre”, Mănăstirea Crișan, Cheile Ribicioarei – zonă protejată.

 

Ce urmează

 

Primarul Ioan Faur are deja pregătit planul pentru următorii ani: „Lucrăm și vom depune proiecte prin fonduri europene în valoare de 8 milioane de euro, pentru restaurarea Bisericii Sf. Nicolae din Ribița, monument istoric de categoria A, care în anul 2017 va împlini 600 de ani de atestare documentară, pentru restaurarea Casei Memoriale Crișan, pentru modernizări și dotări la căminele culturale, pentru străzi, drumuri comunale și drumuri în exploatații agricole. Știm ce avem de făcut, pentru toate aceste vin în continuarea eforturilor de dezvoltare a comunei din ultimii 12 ani”, ne-a explicat Ioan Faur.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

treisprezece − doisprezece =

ACTUALITATE
Povestea marii tragedii aviatice din 1940: „Erau peste tot morţi, mutilaţi în modul cel mai îngrozitor”         Șofer căutat de Poliție după un accident         Accident rutier pe Calea Zarandului         SĂPTĂMÂNA POMENILOR. Danii de peste patru milioane de lei pentru ONG-iştii hunedoreni         MICII DUMNEZEI DE LA ŢARĂ. Primarul Mihai Irimie (PNL) lasă Şoimuşul pe sec         HUNEDOARA LIRICĂ, SCHIMBARE ÎN PROGRAM. Municipiul Hunedoara va avea două seri de festival         Fostul dealer al brățărilor dacice din Sarmizegetusa Regia a fost trimis în judecată         Ultimele pregătiri pentru deschiderea Ștrandului Corvina         Hoțul de la Castelul Corvinilor a cerut eliberarea         EVENIMENT. Dan Radu Ruşanu, ultima apariţie pe scena publică a judeţului Hunedoara         DAN RADU RUŞANU, ULTIMUL SFAT „Faceţi Conurbaţie. Altfel, ajungeţi în Ochiul Ciclonului, locul unde nu se întâmplă nimic”         Jaful din Castelul Corvinilor: trei săptămâni de anchetă, 1 la sută din prejudiciu recuperat         ANDRONACHE S-A ŢINUT DE VORBĂ. Hunedoara lirică ia locul locul Operei Nights         Câinele campion, dresat de un jandarm         Accident grav pe DN 76, provocat de un tânăr         Accident mortal pe Drumul Național 7         O tânără și-a pierdut fiul de cinci ani în Deva         MINIVACANŢĂ CU LĂUTARI. Zilele Devei, programul celor patru zile de zaiafet         CU DOTĂRILE ÎN STRADĂ. Poliţiştii „comunitarii” îşi arată priceperea în centrul Devei         Tinere speranțe ale fotbalului hunedorean. Juniorii D de la C. S. CFR Simeria sunt campionii județului Hunedoara