Ținutul Pădurenilor în imagini inedite: peisajele de poveste ale satelor tăcute

Ținutul Pădurenilor oferă călătorilor peisaje impresionante prin pitorescul lor, deși numeroase dintre satele sale au fost părăsite aproape în întregime în ultimii ani. În ciuda atmosferei triste oferită de casele vechi şi pustii, zona a rămas unul dintre locurile de poveste ale Transilvaniei.

În fiecare dintre zecile de sate ale pădurenilor pot fi văzute numeroase case părăsite, cu obloane trase sau geamuri sparte, cu pereţi din cărămidă sau lemn, cu acoperişuri din şindrilă sau stuf, case vechi şi pustii, cu ogrăzi înfundate de bălării. Cele mai multe dintre gospodăriile abandonate păstrează semnele unei spiritualităţi profunde ale celor care le-au stăpânit: troiţe vechi, rezemate de ziduri, livezi împodobite cu cruci din lemn, prăjini în vârful cărora au rămas agăţate flori uscate şi ştergare.

Bisericile satelor, ridicate pe dealuri, au şi ele secole de existenţă, iar unele, cum sunt cele din Alun şi Vălari, au fost părăsite complet. Tăcerea satelor din Ţinutul Pădurenilor atrage numeroşi turişti, chiar dacă multe dintre drumuri sunt greu accesibile. În satele din Munţii Poiana Ruscăi şi de pe Valea Cernei, călătorii străini găsesc privelişti pitoreşti, în faţa cărora deseori rămân impresionaţi.

Vadu Dobrii, satul părăsit din Raiul Pădurenilor

Vadu Dobrii, cătunul din Munţii Poiana Ruscăi aflat la 60 de kilometri de municipiul Hunedoara, s-a transformat în ultimii ani într-un „sat-fantomă”. Locul a devenit o umbră a zonei populate în trecut de zeci de familii prospere. Până la începutul anilor 2000, în Vadu Dobrii a funcţionat o bază militară antiaeriană, cu rachete şi buncăre, ascunsă în pădurea deasă de brazi. La celălalt capăt al satului se afla mina de fier unde au lucrat până în urmă cu două decenii hunedoreni din întreg ţinutul, iar în apropiere a funcţionat o tabără şcolară, ruinată în prezent. Drumul forestier pe care oamenii urcă în Vadu Dobrii porneşte din satul Lunca Cernii de Jos, străbate mai multe văi şi păduri, ocoleşte Meria, un fost cătun al vechilor haiduci, trece apoi pe lângă stânele pădurenilor şi se coboară în final spre primele case din sat, aflate la 15 kilometri de şoseaua din care s-a desprins drumul de munte. În Vadu Dobrii locuiesc mai puţin de 20 de localnici, cu tot cu cei care stau ocazional aici, iar cei mai mulţi sunt bătrâni. Peste 20 de case au rămas părăsite de ani buni, la fel ca fosta şcoală şi fostul cămin al satului. În prag de iarnă, după primele ninsori, drumul forestier pe care oamenii mai urcă în sat devine şi el inaccesibil. Dincolo de greutățile întîmpinate de localnici, Vadu Dobrii oferă călătorilor peisaje impresionante.

Lăzile de zestre din Arănieș

Departe de agitaţia oraşelor, sătenii din Arănieş, unul dintre cele mai mici sate ale Hunedoarei, au păstrat tradiţii vechi de secole. Deşi nu se mai adună în număr mare la sărbători şi nu mai poartă, decât cu ocazii rare, costumele pădureneşti, lăzile lor de zestre au rămas pline de comori… culturale. În casele satului de munte, îngrămădite în jurul unei bisericuţe vechi de trei secole, localnicii păstrează cu sfinţenie tradiţiile. De sărbători, sătenii îşi leapădă ţinutele obişnuite, pentru a purta hainele specifice zonei pădurenilor:  femeile îşi pun cămăşi din bumbac, bogat împodobite cu motive populare, basmale colorate şi mărgele, iar soţii lor îmbracă veste din postav şi cămăşi albe, adăugate pantalonilor negri. În sat, fiecare familie îşi are propria colecţie de haine populare, unele fiind păstrate de mai bine de un secol.

Alun satul fără oameni

Satul Alun a rămas unul dintre cele mai ciudate locuri din judeţul Hunedoara. Mai are un locuitor, în acte, o mănăstire din marmură, dar şi un drum din marmură de circa zece kilometri, unic în România. În satul Alun, din Ţinutul Pădurenilor, locuiau în urmă cu aproape jumătate de secol peste 100 de familii. Ultima casă, cu numărul 104, a fost construită în anii ’60, în apropierea carierei de marmură de la marginea Alunului. De atunci, din „satul înmărmurit“, cum îi spun localnicii din aşezările învecinate, au început oamenii să migreze, iar în prezent, singurul care a rămas nedezlipit de Alun este Gheorghe Gheorghesc. Doar vara, două-trei familii din Hunedoara şi din Deva mai ajung în Alun, pentru a-şi petrece sfârşiturile de săptămână. Câteva luni pe an, tot vara, o casă din sat mai este locuită de Maria Popa, o bătrână de 85 de ani, adusă de nepoţi pentru a avea în grijă gospodăria. Pe uliţele cătunului mai trec ciobanii de la stâna înfiinţată la marginea aşezării. Iar uneori, în curtea bisericii din marmură îşi fac apariţia două măicuţe. Călugăriţele sunt văzute rar în Alun, pentru că stau mai mult la Mănăstirea Prislop, unde au o tarabă de suvenire religioase şi de icoane.

Povestea Ținutului Pădurenilor

Ţinutul Pădurenilor se întinde între Valea Mureşului şi Ţara Haţegului şi este mărginit de Munţii Poiana Ruscăi. Are în componenţă comunele Bătrâna, Bunila, Cerbăl, Ghelari, Lelese, Lunca Cernii de Sus şi Topliţa şi 40 de sate de munte. Cele mai apropiate oraşe îi sunt Hunedoara şi Deva.

Povestea aşezărilor din Ţinutul Pădurenilor începe în urmă cu mii de ani, însă nimeni nu ştie cu precizie când pe culmile Munţilor Poiana Ruscăi, de pe care se dezvăluie călătorilor panorama îndepărtată a Retezatului şi peisajele oraşelor Hunedoara şi Deva, au început să se închege primele comunităţi. Cele mai vechi mărturii arheologice din acest ţinut sunt urmele de locuire din Neolitic ale peşterilor din Ghelari sau Bătrâna. În preajma satelor din Pădurenime au fost scoase la iveală rămăşiţele unor exploatări miniere, ale unor necropole şi fortificaţii din vremea dacilor, tezaurele şi urmele unor aşezări romane, cuptoare de fier şi mănăstiri medievale. Satele pădurenilor au făcut parte din domeniile Hunedoarei şi Devei, de la primele atestări documentare ale celor două oraşe. În istoria lor îndelungată, pădurenii au conservat tradiţii şi credinţe vechi, precreştine, cum sunt cele ale cântecului bradului de la înmormântare, ale priveghiului la care lumea petrece şi joacă – obicei consemnat la traci şi geţi, şi credinţa că moartea nu vine niciodată întâmplător, ci este prevestită prin anumite semne care ar putea fi dezlegate. Cu timpul, populaţia din Pădurenime s-a diminuat.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × patru =

ACTUALITATE
Demisie în spital, după moartea fetiței de un an și zece luni         PLATOUL VÂRTOAPELOR. Locul de unde ghioceii, ca nişte clopote ale tăcerii, ridică liniştea lumii la cer         Mămicile au protestat în Hunedoara, după moartea fetiței de un an și 10 luni         Spărgători din Hunedoara capturați de polițiști         ÎMPĂDURIRI. Peste 7.000 de arbori vor fi plantați pe „muntele sfânt al dacilor”         SECRETELE HUNEDOAREI. Mănăstirea Prislop supravegheată de securiști în anii 1950. Informator: „Se roagă să revină regele Mihai în țară”         Protestul mămicilor după moartea copilei de un an și 10 luni în spitalul din Hunedoara         Ca-n ţara comandantului Mocanu! Mai avem de aşteptat după rezultatul anchetei Corpului de Control al IGPR         Ziua Mondială a Apei, marcată în școli din mediul rural         Scandalul continuă: Angajaţii UM Orăştie ameninţă cu greva         Mircea Muntean reacţionează         Câinele salvat de pompieri din flăcări, îngrijit la adăpostul din Hunedoara         Un copil a furat o mașină și a ieșit cu ea la plimbare         Spărgător de automate de lapte prins în Deva         Incendiu în pădurea comunei Romos         Cum va fi celebrată Ziua Poliției în Deva și Petroșani         Fetiță decedată în spital         Cum a lovit „blestemul aurului dacic” satele din umbra Sarmizegetusei Regia         EXCLUSIV. Alpiniştii daţi dispăruţi: “Cea mai mare problemă a noastră a fost că nu am putut să comunicăm cu nimeni”         ANGAJAŢII DE MEDIU, PROTEST SPONTAN. Aroganţa Guvernului PSD dinamitează atragerea de fonduri europene