Timpul a „măcinat” preţul taberei de vară a minerilor de la Paroşeni de pe Litoral

*Căsuţele de la Eforie Nord vândute la bucată

 Scăpate de povara sechestrului asiguratoriu, sub care s-au aflat ani în şir, căsuţele de vacanţă ale minerilor de la Paroşeni de la Eforie Nord sunt scoase la vânzare una câte una. La preţuri mult sub valoarea lor de inventar, dar într-o fază avansată de degradare după cum spun proprietarii lor, căsuţele şi-au găsit imediat cumpărător.

casuteS-a dat liber la vânzarea căsuţelor de vacanţă de la Eforie Nord, aflate in proprietatea Exploatării Miniere Paroşeni, mină considerată neviabilă, coordonată de Societatea Naţională de Închideri de Mine Valea Jiului. Ansambul „Meduza” cuprinde 30 de căsuţe din lemn construite în 1980, pe un teren care niciodată nu a  fost întăbulat de oficialii mineritului din Valea Jiului şi care a rămas în proprietatea Consiliului Local Eforie Nord. După 1991, tabăra de vară a minerilor a ajuns în proprietatea minei Paroşeni şia  adm,inistraţiei miniere, indiferent de denunmirea acesteia, respectiv RAH ori CNH. Şi tocmai datoriile colosului industrial la bugetul de stat, care a plasat Compania Huilei pe primul loc în topul naţional al datornicilor au constituit şi motivul pentru care ani de zile căsuţele de vacanţă au fost sechestrate de Administraţia Financiară din Eforie, care a încercat chiar scoaterea lro la vânzare. Situaţia incertă a terenului le-a făcut însă neinteresante pentru potenţialii cumpărători, iar vânzarea a fost blocată şi în instanţă. Situaţia căsuţelor de lemn de la malul mării s-a clarificat după ce unităţile extarctive din Valea Jiului au fost împărţite în viabile şi neviabile şi trecute în administrarea a două societăţi nou –  înfiinţate. Datoriile CNH s-au şters peste noapte, iar complexul „Meduza” a ajuns, fără măsura sechestrului, în proprietatea SNIMVJ, odată cu celelalte active ale minelor viabile.

 

Casate şi scoase la mezat

 

Şi, pentru că ocupa terenul statului, SNIMVJ era pusă an de an să plătească sume considerabile drept impozit pentru cele 30 de căsuţe de vacanţă. Aşa că, la înţelegere cu sindicatul „Huila”, de la minele neviabile, tabăra de vară i-a fost cedată în folosinţă gratuită, printr-un contract de comodat. „Terenul nu a aparţinut niciodată Minei Paroşeni, iar noi plăteam impozitul cuvenit pe clădiri. În data de 3.06.2013, s-a încheiat cu sindicatele un contract de comodat pentru cele 30 de căsuţe de vacanţă pe o perioadă de un an,  urmând ca toate cheltuielile aferente să fie achitate de Sindicatul Huila”, a declarat directorul general al SNIMVJ, Aurel Anghel. Atât contractul iniţial, spune Anghel, cât şi actul adiţional încheiat ulterior, au avut acordul Consiliului de Administraţie al SNIMVJ. Şi tot Consiliul de Administraţie este cel care şi-a dat girul pentru scoaterea la vânzare a cinci dintre căsuţele minerilor de la Eforie Nord. Valoarea de inventar pentruz una dintre construcţiile de lemn de pe malul mării a fost stabilită la 14.000 de lei, în timp ce valoarea integrală a taberei de vară este de 511.000 de lei. Numai că timpul a măcinat locul de odihnă al ortacilor, iar căsuţele s-au degradat de la an la an. Aurel Anghel spune că la Paroşeni s-au alocat fonduri pentru lucrările miniere şi au au mai fost direcţionaţi bani şi pentru reabilitarea ansambului turistic „Meduza”. Iar evaluările făcute anual, aşa cum cere legislaţia în domeniu, au arătat că toate cele cinci căsuţe pentru care a existat decizia de vânzare prezentau un grad avansat de uzură, îşi motivează decizia oficialii societăţii ce administrează minele neviabile. „Consiliul de Adminsitraţie a aprobat casarea şi valorificarea acestora, dar după o reevaluare de către o persoană autorizată”, a precizat directorul SNMVJ. În consecinţă, căsuţele au fost scoase la mezat la un preţ inferior celui din valoarea de inventar, dar la licitaţia publică deschisă s-a reuşit creşterea acestuia. La final, o căsuţă s-a vândut cu 3.100 de lei, adică în total SNIMVJ s-a ales cu fix 15.500 de lei.

Au contestat preţul prea mic, dar apoi l-au scăzut şi mai mult

Complexul turistic de la Eforie Nord a fost pus sub sechestru încă din 2004, când Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara a decis executarea silită a Companiei Naţionale a Huilei Petroşani, în contul datoriilor la bugetul de stat, calculate la acea vreme la peste 8.000 de miliarde lei vechi. În ciuda numeroaselor demersuri făcute de oficialii defunctei CNH, nu s-a reuşit salvarea lor, mai ales că aproape toate bunurile companiei erau sechestrate în contul creanţelor la bugetul consolidat al statului. Imobilele au fost scoase la vânzare prin În 2008, Administraţia Finanţelor Publice Eforie, iar preţul de pornire al licitaţiei a fost stabilit iniţial la 1,65 miliarde lei vechi. Administratorii căsuţelor au susţinut la vremea respectivă că preţul real al acestor obiective este de cel puţin 10 miliarde de lei vechi, adăugând că din momentul construcţiei acestea au suferit mai multe îmbunătăţiri. Ca atare, Compania Naţională a Huilei Petroşani a contestat suma în instanţă şi a cerut o reevaluare a imobilelor. Instanţa a admis cererea CNH Petroşani şi, astfel, preţul de pornire a crescut la 3,6 miliarde de lei vechi, dar nimeni nu a cumpărat cele 30 de căsuţe de pe litoral, cu atât mai mult cu cât terenul de sub ele nu a fost niciodată în proprietatea companiei. Acum situaţia se schimbă radical, iar “îmbunătăţirile” clamate de foştii şefi ai minerilor s-au transformat în “grad de uzură ridicat”.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaisprezece − 2 =

ACTUALITATE
Refacerea sanctuar in Sarmizegetusa Regia. De ce este nevoie de înlocuirea stâlpilor         Infractorul care s-a lăudat că este sprijinit de un procuror condamnat pentru trafic de influență         Documente inedite din tinerețea lui Arsenie Boca: primele apariții în presă         Minori condamnați. Au spart peste 20 de mașini cu șurubelnița         Circ cu Poliția în centrul Hunedoarei (VIDEO)         Sarmizegetusa Regia va fi închisă publicului timp de o lună         Șoferul implicat într-un accident grav la ieșirea din Deva a murit         La Costești. Țurcana – Regina Munților – 2017 (FOTO + VIDEO)         Eveniment cultural. Un dar oferit celor mici         Cartierul ridicat în comunism pe muntele de fier primește o nouă șansă         Portofel pierdut, restituit păbugaşului de poliţiştii locali         Accident rutier grav pe Calea Zarandului         Accident rutier în Cristur, pe șoseaua Hunedoara – Deva         Consiliul Județean pregătește banii pentru refacerea șoselei spre Sarmizegetusa Regia         Soarta tristă a așezării romane de la Micia, locul istoric care ar fi putut aduce turiști         Un polițist din Hunedoara a prins un tâlhar, după ce l-a alergat pe străzi         ADVERTORIAL. Educația financiară este vitală pentru un antreprenor         BIROCRAŢIA SUFOCĂ ROMÂNIA. Două miliarde de euro de la UE n-au mai ajuns la drumurile patriei         INSTITUŢIA PREFECTULUI. Lista despăgubirilor a fost aprobată de Guvern         O tânără a fost jefuită în Hunedoara