Tezaure impresionante de comori dacice recuperate de procurori

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani și complicitate la furt calificat în formă continuată. Dosarul privește bunuri arheologice aparținând patrimoniului cultural național român: tezaure de brățări spiralice, monede, scuturi ș.a., sustrase din siturile rezervației arheologice din Munții Orăștiei și introduse ulterior pe piața internațională de artefacte prin ascunderea și disimularea originii ilicite a acestora, a informat Ministerul Public.

„Sub coordonarea procurorului și cu sprijinul Eurojust, în cursul unei operațiuni de cooperare judiciară internațională de amploare, în cursul lunilor februarie – martie 2018, ofițeri specializați din cadrul I.G.P.R. – Serviciul pentru protejarea patrimoniului cultural au cooperat cu autoritățile judiciare competente din Austria și Germania pentru efectuarea mai multor percheziții domiciliare și la case de licitații specializate. În urma acestora au fost ridicate: 164 monede antice, dintre care 20 monede Koson – 19 din aur și una din argint (sec I î.Ch.), 4 monede de aur de tip Lysimach (sec II – I î.Ch.), 2 monede de tip Alexandru cel Mare – Callatis (sec. III î. Ch.), 49 denari romani imperiali de argint (sec. I-II d.Ch.) și 81 de tetadrahme dacice (sec III-II î.Ch.). Totodată, au fost ridicate documente care atestă vânzarea unor brățări spiralice și a mai multor monede sustrase din siturile arheologice românești”, a informat Ministerul Public.

Din probatoriul administrat până în prezent au rezultat probe conform cărora monede din tezaurele sustrase din siturile arheologice române au fost vândute prin intermediul unor case de licitaţii, fiind supuse procesului de “reciclare” pentru a dobândi o aparență de origine licită. Sunt urmărite în continuare, prin INTERPOL, tezaurele care formează obiectul mai multor cauze: un tezaur de monede Lysimach, din aur (30 de kg.), din care s-au recuperat 37 piese; tezaure de monede Koson din aur (25 de kg.), din care s-au recuperat 1.038 piese; un tezaur de monede Koson din argint, din care sau recuperat 280 monede; 5 scuturi regale din fier, 11 brăţări spiralice din aur, tezaure de denari romani (imitaţii dacice) etc.

Conform evaluării experţilor, „loturile de monede din aur, recuperate recent, sunt stateri emişi de regele Koson (cca 44-29 a.C.), unul dintre urmaşii lui Burebista. Ele sunt singurele emisiuni dacice de aur care poartă o legendă scrisă cu caractere greceşti, menţionând numele suveranului emitent. Monedele au fost emise în ateliere monetare de la Sarmizegetusa Regia, în jurul anilor 44-29 a. C. Fapt excepţional, datorită acestor monede, cunoaştem azi mai multe despre istoria politică, viaţa economică, socială sau arta şi religia Daciei în anii care au urmat dispariţiei lui Burebista”.

Menționăm că prezenta cauză a fost disjunsă din dosarul soluţionat anterior de autorităţile judiciare române, cunoscut generic sub denumirea “Furtul tezaurului dacic de la Sarmizegetusa Regia”(http://www.mpublic.ro/sites/default/files/VIDEO/the_hunt_for_transylvanian_gold_trailer_mp.mp4, în care au fost trimişi în judecată 34 inculpaţi, dintre aceștia 21 inculpați au fost condamnați definitiv.

Precizăm că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, a informat Ministerul Public.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Răspunsul fabulos dat de un român viceprimarului care i-a jignit pe șoferii de TIR         Cel mai bătrân “agent electoral” iese la pensie. Culoarul Mureş Nord trece de la promisiune la statutul de contract         Centenar I. D. Sîrbu         Situația lucrărilor de întreținere și reparații la drumurile județene derulate în 2019         Primăria Deva a achitat la zi banii destinați navetei cadrelor didactice         Trafic reluat în zona pasajului de cale ferată de pe strada Hărăului         Imagini senzaționale de pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Ce s-a întâmplat pe Dealul Liliecilor         Voluntarii refac una dintre vechile biserici din Ţara Haţegului         Șosele noi în Ținutul Pădurenilor         Gafă în direct a viceprimarului din Vulcan: „Stă şi învârte de volan, pe 2.000 de euro. Tot să nu muncească”         Avem un județ turistic! Degeaba!         Accident rutier pe Calea Zarandului din Deva         Codrii dispăruți. Tăierile masive de pădure din Ținutul Pădurenilor se văd din satelit         Povestea Buzduganului lui Ioan de Hunedoara, din Porţile de fier ale Transilvaniei         O viitură a provocat distrugeri șoselei construite pe fonduri UE în Ținutul Pădurenilor         Sarmizegetusa Regia își deschide porțile pentru copii         Reparații pe Autostrada Deva – Orăștie         Accident grav cu motocicleta         Ruinele combinatului siderurgic din Hunedoara, înghiţite de natură         DIN NOU DESPRE GUNOAIE. Brădenii reclamă proastele servicii de salubrizare