Termocentrala Paroşeni s-a oprit din nou! Lipsa huilei, ascunsa în spatele unor comunicate seci

Termocentrala Paroşeni este din nou sacrificată de conducerea CEH, după ce în vara care tocmai a trecut aceasta a stat mai mult oprită din aceeaşi cauză.

În timp ce Termocentrala Mintia nu are nicio problemă să funcţioneze, Paroşeniul s-a oprit din nou. Potrivit unui comunicat de presă al Complexului Eneretic Hunedoara, în perioada 10.10.2015, ora 01oo – 26.10.2015, ora 14oo, se opreşte grupul energetic nr. 4 din cadrul CEH – Sucursala Electrocentrale Paroşeni. Ca urmare a acestui fapt, din data de 10.10.2015, ora 12oo, se sistează furnizarea agentului termic, fiind afectaţi consumatorii din Municipiul Petroşani, Sucursala Prestserv Petroşani – Preparaţia Coroeşti, dar şi Societatea Naţională de Închidere Mine Valea Jiului SA – Mina Paroşeni

Dincolo de comunicarea oficială şi seacă a reprezentanţilor Complexului Energetic Hunedoara privind sistarea activităţii SE Paroşeni, motivele reale ar fi legate tocmai de lipsa huilei energetice necesare pentru funcţionarea ambelor capacităţi de producţie. Prdocuţia de cărbune de la minele din Valea Jiului este foarte mică şi chiar dacă minerii ar lucra non – stop nu poat fi crescută din cauza lipsurilor mari şi a tehnologiei învechite. Iar ceea ce se preconiza, s-a şi întâmplat: Termocentrala Paroşeni a fost oprită, lăsând fără agent termic între municipiul Petroşani, dar şi Sucursala Prestserv Petroşani – Preparaţia Coroeşti şi Societatea Naţională de Închidere Mine Valea Jiului SA – Mina Paroşeni. Penru ca ambele termocentrale să funcţioneze ar fi nevoie de un import de huilă pentru constituirea rezervei naționale promisă de Guvern în discuţiile cu oficialii din judeţul Hunedoara, însă până acum totul a rămas la stadiul de promisiune.

După anunţul făcut de reprezentanţii CEH privind sistarea activităţii la grupul energetic 4 de la Sucursala Electrocentrale Paroşeni i-am adresat directorului general Emil Floruţ următoarea solicitare: “Care sunt stocurile de cărbune la aceasta oră la cele două termocentrale şi care este necesarul ZILNIC pentru funcţionarea la parametri optimi. De asemenea, va rog să-mi comunicaţi şi care este producţia zilnică extrasă de cele 4 sucursale miniere”. După ce vom primi răspunsul de la directorul general al CEH vom şti exact ce se ascunde în spatele comunicatelor seci remise presei pentru informarea publică!

 

Sistemul centralizat de termoficare, pus pe butuci de lipsa huilei!

 

Oricum, situaţia este confirmată de ministrul Energiei, Andrei Gerea, într-un răsouns adresat primarului Petroşaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi. Tote datele oficiale indică faptul că la iarnă localnicii racordaţi la societatea de termoficare au toate şansele să dârdâie de firg în case, iar elevii să îngheţe în şcolile neîncălzite.

Încă de la finele lunii iunie 2015, primarul municipiului Petroșani a atras atenția asupra faptului că problemele din sectorul minier și energetic din Valea Jiului pot genera deficiențe grave în legătură cu asigurarea agentului termic pentru populație și pentru instituțiile publice (școli, grădinițe, licee etc.) racordate la sistemul centralizat de termoficare din Petroșani și alte localități ale Văii Jiului.

În această direcție, primarul Tiberiu Iacob Ridzi a sesizat inclusiv ministrul Energiei, solicitând garanții că sistemul centralizat de termoficare din Valea Jiului va funcționa la parametri normali în iarna acestui an.

”Din păcate, răspunsul pe care l-am primit în aceste zile din partea domnului ministru Andrei Gerea este în măsură să ne îngrijoreze și mai tare. Domnia sa nu a făcut altceva decât să ne confirme că, în prezent, din stocul de cărbune necesar pentru ca CEH să funcționeze normal în această iarnă, estimat pentru finalul lunii septembrie la 120.000 de tone de huilă, în depozitele de la termocentralele Paroșeni și Mintia existau, la îneputul lunii octombrie, doar 7,1 mii tone. Mai mult, domnul ministru ne precizează cât se poate de clar faptul că, în prezent, CEH nu poate asigura întreaga cantitate de cărbune necesară pentru perioada de iarnă 2015-2016 din producție proprie iar, la acest moment, posibililele soluții de rezolvare a acestei situații sunt doar la faza de analiză, nefiind luată nici o măsură clară în acest sens ”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Primarul municipiului Petroșani consideră că, în urma răspunsului deloc încurajator al ministrului Energiei există temeri serioase că aprovizionarea cu agent termic în aceasă iarna ar putea să nu fie una corespunzătoare. La nivelul municipalității, s-a luat decizia efectuării, în perioada următoare a unor investiții în regim de urgență pentru dotarea unităților de învățământ cu centrale pe gaz, care să asigure alternativa în caz de avarie a sistemului centralizat de termoficare.

”Avertizăm, în același timp, cetățenii care sunt racordați la sistemul centralizat de termoficare să aibă în vedere asigurarea unor surse alternative de încălzire pentru această iarnă, pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute care pot apărea în asigurarea căldurii, în mod independent de societatea locală de termoficare”, mai precizează Tiberiu Iacob Ridzi. Autoriătățile publice locale de la Petroșani fac încă un apel la conducerea Complexului Energetic Hunedoara, la Ministerul Energiei și la Primul Ministru să identifice și să pună în aplicare de urgență, acele măsuri care se impun pentru ca sistemul centralizat de termoficare să poată funcționa corespunzător în cursul acestei ierni, astfel încât cetățenii municipiului Peroșani să nu aibă de suferit.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 − 3 =

ACTUALITATE
De Ziua Poliției Române. Dacian Vonu, polițistul anului         Buna Vestire la Mănăstirea Prislop: cozi interminabile la mormântul părintelui Arsenie Boca         Femeie ucisă de soț și incendiată: bărbatul a încercat apoi să se omoare         Demisie în spital, după moartea fetiței de un an și zece luni         PLATOUL VÂRTOAPELOR. Locul de unde ghioceii, ca nişte clopote ale tăcerii, ridică liniştea lumii la cer         Mămicile au protestat în Hunedoara, după moartea fetiței de un an și 10 luni         Spărgători din Hunedoara capturați de polițiști         ÎMPĂDURIRI. Peste 7.000 de arbori vor fi plantați pe „muntele sfânt al dacilor”         SECRETELE HUNEDOAREI. Mănăstirea Prislop supravegheată de securiști în anii 1950. Informator: „Se roagă să revină regele Mihai în țară”         Protestul mămicilor după moartea copilei de un an și 10 luni în spitalul din Hunedoara         Ca-n ţara comandantului Mocanu! Mai avem de aşteptat după rezultatul anchetei Corpului de Control al IGPR         Ziua Mondială a Apei, marcată în școli din mediul rural         Scandalul continuă: Angajaţii UM Orăştie ameninţă cu greva         Mircea Muntean reacţionează         Câinele salvat de pompieri din flăcări, îngrijit la adăpostul din Hunedoara         Un copil a furat o mașină și a ieșit cu ea la plimbare         Spărgător de automate de lapte prins în Deva         Incendiu în pădurea comunei Romos         Cum va fi celebrată Ziua Poliției în Deva și Petroșani         Fetiță decedată în spital