Termen neschimbat în procesul „Moloţ versus ANI”

Procesul preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara cu oficialii Agenţiei Naţionale de Integritate se va judeca în data de 15 octombrie.

inalta-curte-de-casatie-si-justitie-vedere-lateralaMagistraţii de la Înalta Curte de Casaţie au respins, miercuri, cererea de preschimbare a termenului, formulată în acest dosar, aşa că data la care se va relua judecarea cauzei rămâne nemodificată.

ÎCCJ judecă recursul înaintat de Mircea Ioan Moloţ împotriva unei decizii prin care a fost declarat incompatibil. Agentia Nationalã de Integritate a anunţat cã Mircea Ioan Molot a fost în stare de incompatibilitate în perioada 26 septembrie 2008 – 30 ianuarie 2009, deoarece a deţinut, simultan, atât funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, cât şi pe cea de preşedinte al Adunãrii Generale a Acţionarilor (AGA), respectiv reprezentant al unitãţii administrativ-teritoriale în AGA la SC Drumuri si Poduri SA Deva. Mircea Ioan Moloţ a atacat decizia ANI, iar procesul se aflã pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 − 10 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Cauza morţii minerului blocat în galeria minei Lupeni         Cel mai bun jandarm al municipului Hunedoara         INFRASTRUCTURĂ. Câte maşini circulă zilnic pe DN 68A şi de ce nu poate fi reabilitat complet         SALVATĂ DE LA DISTRUGERE. Biserica satului Vălari, ca nouă. A fost înlocuit vechiul acoperiș         FOTO. Zilele Daco-Romane la Geoagiu-Băi, zile cu istorie „vie”         Mii de oameni la Zilele municipiului Hunedoara         Cod galben de vreme severă         Povestea celui mai modern stadion sătesc, construit la Sântamaria Orlea         Accident rutier grav pe DN 7: șapte oameni au fost răniți         Ce acte a solicitat Corpul de Control din Energie de la CEH         Muncitorii de pe autostradă intră în concediu         Doi magistrați de la Tribunalul Hunedoara au ieșit la pensie         Un cor din Coreea de Sud a concertat la Castelul Corvinilor         Castelul baronului Nopcea, lăsat în ruină         Târgul de fete de pe Muntele Găina         Momente cumplite pentru tânăra care se prostitua în garsoniera pe care o împărţea cu iubitul ei         Mall-ul de servicii al Primăriei Deva a fost inaugurat         Carmen Hărău (PNL): Nu batjocoriți speranța a 5 milioane de pensionari!         Zonă cu restricții pe autostrada A1!         Răsturnare de situaţie. Procesul stimulentelor de la Petroşani o ia de la capăt