Ţeapă telefonică

Victimă a escrocheriei a căzut o sexagenară din municipiul Petroşani

Imagina escrocilor este din ce în ce mai bogată, dar şi credulitatea multora dintre noi depăşeşte orice fel de limită. Chiar în această săptămână s-a mai produs o escrocherie, căriea i-a căzut victimă o persoană vârstnică.

teapa

Ademenită cu un premiu

Astfel, la sediul Poliției Municipiului Petroșani s-a prezentat o femeie în vârstă de 64 de ani, din aceeaşi localitate, care a sesizat faptul că o persoană necunoscută a determinat-o să trimită prin mandat poștal suma de 1.800 de lei. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că la data de 20 aprilie 2015, în jurul orei 12:00, persoana vătămată a primit un apel pe telefonul fix de la o persoană de sex feminin, ce s-a recomandat a fi director al unei societăţi de telefonie și care i-a adus la cunoştinţă faptul că ar fi câștigătoarea unui premiu în valoare de 10.000 de EURO și i-a solicitat ca, pentru a intra în posesia „premiului”, să achite suma de 1.800 lei, reprezentând „comision de acordare a premiului”. Partea vătămată, deşi nu cunoştea identitatea apelantei, a urmat indicaţiile acesteia şi a achitat suma solicitată la un oficiul poștal din municipiul Petroșani.

Recomandări ale poliţiştilor

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale Petroşani continuând cercetările pentru identificarea suspecţilor și luarea măsurilor legale. „Pentru prevenirea acestor tipuri de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă insistent să nu luaţi în considerare eventualele mesaje în care sunteţi desemnat câştigător, fără temei, al unui concurs cu premii organizat de o firmă, de regulă, de renume şi cu o puternică reputaţie, să nu trimiteţi date personale sau copii ale actelor de identitate, cărţi credit/debit, etc. pe mail/fax persoanelor necunoscute, să nu acceptaţi în nici un caz să trimiteţi persoanelor necunoscute bani în avans pentru aducerea unui autoturism sau pentru intrarea în posesia unui premiu la un concurs la care aţi fost „desemnat câştigător”, şi să nu furnizaţi date confidenţiale prin telefon dacă apelul provine de la un număr ascuns sau un număr de mobil pe care nu-l cunoaşteţi, deoarece niciodată o societate serioasă nu va solicita astfel de informaţii. Totodată, vă rugăm să vă adresaţi celei mai apropiate unităţi de Poliţie sau să apelaţi numărul unic de urgenţă 112 ori de câte ori aveţi suspiciuni cu privire la faptul că aţi putea fi următoarea victimă a unei infracţiuni de înşelăciune”, a spus subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru × 2 =

ACTUALITATE
PE BANII PRIMĂRIEI HUNEDOARA. Trai bun (ziua romilor) – 5.000 lei, comemorarea eroilor – 50 lei         MISTERELE HUNEDOAREI. Megaliții – altarele misterioase ale strămoșinlor noștri         Concurs: „Deva înflorește”         Bazinele ștrandului din Deva vor fi renovate         Accident rutier provocat la beție         Marius Surgent (deputat ALDE): „Nu trebuie să existe derapaje în instituțiile cheie ale statului”         Michael Melczer: “Ne pregătim să asigurăm şi iarna viitoare încălzirea municipiului Deva”         Polițiști anchetați de Parchet după scandalul din Lupeni         Tragedie în Petroșani: un bărbat a murit într-un accident rutier         ADEVĂR ŞI PROVOCARE. Împădurim Kogaionul împreună         AFACERI LÂNGĂ MORMÂNTUL LUI ARSENIE BOCA. De ce nu a dispărut talciocul de la Mănăstirea Prislop         Peste 140 de hectare în flăcări         Peste 250 de arbori plantați în Călan         Copil rănit grav într-un accident         Turiștii amendați pentru comportament indecent în Sarmizegetusa Regia „salvați” de magistrați         VIDEO Cea mai frumoasă stradă din Hunedoara a „înflorit”         Armăsar în agonie abandonat pe marginea unei străzi din Orăștie         De Ziua Poliției Române. Dacian Vonu, polițistul anului         Buna Vestire la Mănăstirea Prislop: cozi interminabile la mormântul părintelui Arsenie Boca         Femeie ucisă de soț și incendiată: bărbatul a încercat apoi să se omoare