Târgul de fete de pe Muntele Găina

Mii de turişti sunt aşteptaţi la sfârşitul săptămânii pe Muntele Găina, unde are loc Târgul de fete.

Sărbătoarea moţilor din satele răsfirate în Munţii Apuseni are o istorie de peste două secole, însă în ultimii ani, meşterii populari au pierdut teren în faţa comercianţilor, iar mâncărurile tradiţionale s-au împuținat, lăsând locul micilor, grătarelor şi berii. Târgul de fete, organizat anual în duminica din preajma Sărbătorii Sfântului Ilie, are loc sâmbătă și duminică, pe muntele aflat nu departe de graniţele judeţelor Alba, Hunedoara, Arad şi Bihor, în zona comunei Avram Iancu. Festivalul va cuprinde spectacole folclorice programate atât sâmbătă cât şi duminică, recitaluri de muzică folk și country, o reprezentație a tulnicăreselor din comuna Avram Iancu și a fanfarei județului Alba. La monumentul închinat lui Avram Iancu vor fi depuse coroane de flori, iar drapelul național va fi arborat pe Muntele Găina.

Înfiinţat ca o întâlnire între locuitorii satelor răsfirate prin munţi, pentru ca oamenii să-şi găsească mai uşor partenerul sau partenera de viaţă, cu timpul Târgul de fete de pe Muntele Găina a devenit un prilej de promovare a tradiţiilor şi artei populare populare, dar și o sărbătoare cu aspect comercial.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Accident rutier grav în Deva         (P) We are more than work! – Falk Pruscha, fost CEO al Star Transmission şi Star Assembly, ne împărtăşeşte impresiile experienţei sale în România         Retrocedarea terenurilor din Retezat a dus la închiderea complexului Pietrele         Accident grav în Deva, produs la beție         Ambasadorul SUA a primit cheia municipiului Hunedoara         Telecabina de la Cetatea Devei rămâne oprită         Primarul Florin Oancea propune Deva în „Alianța Vestului”         Reabilitarea centrului istoric al Devei – fază finală de aprobare a PUZ         Motivarea sentinței în dosarul comorilor dacice. Cum a scăpat de închisoare interlopul sârb care a traficat brățările de aur         VIDEO Momente groaznice la meciul de kick-boxing dintre Endre și Tolea Ciumac         Topul petrecerilor „de sezon” pe bani publici: tocana împărțită de primar și recitaluri costisitoare         Capră neagră braconată în Parâng de doi cetățeni străini și doi români!         Cu softul în probe. Recalcularea pensiilor mai așteaptă încă o săptămână         Învățământ ”european”. Foi xerocopiate și mape de plastic în loc de Abecedare!         Două noi telescaune în Straja         Conducta de transport gaz Mintia – Brad poate intra în șantier         Portofel cu bani găsit de un jandarm și predat proprietarului         Exercițiu al pompierilor alpiniști pe stâncile Dealului Cetății din Deva         ADR Vest a declarat eligibile proiectele de 30 de milioane de euro din Hunedoara         Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost printre cele mai vizitate monumente istorice din județ