Sute de jandarmi la Serbările Iancului, de la Ţebea

La 142 de ani de la trecerea în nefiinţă a „Crăişorului Munţilor”, Avram iancu, panteonul Moţilor de al Ţebea va fi din nou scena unor ample manifestări.

tebeaCa în fiecare an, la eveniment la se aşteaptă sosirea unui număr mare de participanţi, printre care şi personalităţi ale vieţii publice. Peste 250 de jandarmi vor asigura ordinea publică pe timpul şi premergător acestei manifestări, în perioada 06-07 septembrie a.c., pentru prevenirea şi combaterea oricăror fapte antisociale. Iar alături de jandarmii hunedoreni vor fi în misiune şi efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara. „Jandarmii invită participanţii la manifestarea cultural-artistică să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi ale organizatorilor, să respecte normele de convieţuire socială, iar în situaţia în care observă săvârşirea unei fapte ilegale, să se adreseze jandarmilor din dispozitivul de ordine publică”, a declarat sublocotenent Lucian Stoichiţoiu, din cadrul IJJ Hunedoara

De precizat că, duminică, 7 septembrie, traficul rutier se va închide pe DN 76 km 38+500 – 38+600, în intervalele orare 11:00-11:15 şi 14:00-14:30. Închiderea circulaţiei este necesară pentru formarea gărzii de onoare, prezentarea onorului militar şi defilarea gărzii de onoare, iar situaţia din teren nu permite devierea circulaţiei pe rute ocolitoare.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 + șaptesprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Castelul baronului Nopcea, lăsat în ruină         Târgul de fete de pe Muntele Găina         Momente cumplite pentru tânăra care se prostitua în garsoniera pe care o împărţea cu iubitul ei         Mall-ul de servicii al Primăriei Deva a fost inaugurat         Carmen Hărău (PNL): Nu batjocoriți speranța a 5 milioane de pensionari!         Zonă cu restricții pe autostrada A1!         Răsturnare de situaţie. Procesul stimulentelor de la Petroşani o ia de la capăt         Corpul de Control al Ministerului Energiei, trimis la CEH         Clădirile Colegiului Matei Corvin vor fi reabilitate pe fonduri UE         Copil de opt ani rănit într-un accident rutier         Femeie înșelată în Hunedoara         Crimă înfiorătoare în Orăştie: un tânăr de 20 de ani a murit, înjunghiat în inimă, de un vecin         Mort în surparea din subteranul Minei Lupeni         Trubaduri în Cetatea Devei         Surpare la Mina Lupeni!         Transporturi ilegale de lemne         Direcția Impozite și Taxe Locale Deva se mută în noul sediu         Peste 15000 de lei încasări în doar două zile la Ștrandul Municipal din Deva         Proiectul pentru reabilitarea incintei I a Cetății Devei a fost depus la ADR Vest         Încă o victimă în accidentul mortal de pe șoseaua Hunedoara – Deva