Sufletul lui Crișan nu se pierde

Sărbătoarea lui Crișan, eroul de suflet al românului ardelean, a ajuns, în acest an, la ediția cu numărul 36. E greu de închipuit, pentru spiritele slabe, cum poate rezista peste timp sufletul unui mare erou al neamului, un erou nu din tagma cavalerilor europeni, ci din soiul bunilor români cu puterea de a-și păstra rădăcinile

Crisan (1)

Ziua de duminică, 12 octombrie 2014, a fost și ziua dedicată omagiului anual adus celui întors românește înspre puterea celor care rup rădăcini, răsculatul Crișan, simbol de-a pururi al destinului tragic al românismului. Ca de fiecare dată, oameni de suflet, de la ostași și țărani, la oficialități și invitați de departe, de la pălmaș la politician, s-au adunat în satul Crișan, din comuna Ribița, pentru a aduce o floare, un gând, un omagiu simbolic românului de bună veste românească.

S-au ținut câteva discursuri, s-au depus coroane de flori, iar o trupă de copilași talentaţi, bine îndrumați, au făcut un spectacol de suflet, care a încântat audiența.

Crisan (2)

Trebuie amintit că, în deschiderea evenimentului de la Crișan, a mai avut loc un eveniment important, mai pragmatic și mai ancorat în cotidian, respectiv inaugurarea oficială și sfințirea noului punct de informare turistică al comunei Ribița. Au tăiat panglica inaugurală primarul Ioan Faur și președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Moloț. O investiție locală extrem de importantă, care aduce spațiul hunedorean mai aproape de Europa civilizată.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci × 1 =