Sub semnul lecturii. Cartea, sărbătorită la cea de-a XV-a ediţie a Salonului Hunedorean al Cărţii

Timp de patru zile în reşedinţa de judeş se va desfăşura un veritabil regal al cărţii, în cadrul căruia îşi vor prezenta oferta editorială 76 de dituri din judeţ şi din ţară

salonul cartii

Timp de patru zile, începând de astăzi şi până duminică hunedorenii sunt invitaţi să ia parte la unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale lunii octombrie, Salonul Hunedorean al Cărţii. La eveniment sunt aşteptaţi iubitorii de lectură de toate vârstele, deoarece standurile de carte participante prezintă o ofertă editorială extrem de bogată: romane şi volume de poezie, cărţi de artă şi călătorii, memorii şi cărţi de istorie, studii etnografice şi cărţi de spiritualitate, manuale şi culegeri pentru toate nivelele de învăţământ, dicţionare diverse şi enciclopedii.

Oferte editoriale pentru toate vârstele şi gusturile

“76 de edituri din țară și din județ își vor prezenta oferta de carte, în format clasic precum şi electronic, se vor organiza lansări de carte, întâlniri cu scriitorii, dialoguri cu marea familie a iubitorilor de lectură, discuţii între editori, scriitori, cititori, va fi o adevărată sărbătoare a cărții. Salonul, a cărui deschidere este așteptată cu nerăbdare de toți cei care iubesc cartea, va fi o veritabilă provocare la lectură, va fi un prilej de a veni în contact cu noutățile editoriale aduse la Deva de cele peste 70 de edituri prezente”, spune Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județeane „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, organizatoarea acestui important eveniment cultural. Evenimentul se va desfăşura în reşedinţa de judeţ, în incinta Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or, zilnic, între orele 10:00 și 20:00.

Lansări eveniment

Dintre lansările-eveniment ce se vor desfăşura în cadrul Salonului, face parte şi volumul cu numărul patru din lucrarea “Județul Hunedoara, monografie” (Om, natură, ocupații) ce va avea loc chiar la deschidere.Tot la Salon cititorii sunt invitaţi să ia parte la lansarea volumului de dialoguri al îndrăgitului actor Marin Moraru, “Suntem ce sunt amintirile noastre”, care va avea loc în data de 11 octombrie de la ora 18.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Accident rutier grav pe DN 7: șapte oameni au fost răniți         Ce acte a solicitat Corpul de Control din Energie de la CEH         Muncitorii de pe autostradă intră în concediu         Doi magistrați de la Tribunalul Hunedoara au ieșit la pensie         Un cor din Coreea de Sud a concertat la Castelul Corvinilor         Castelul baronului Nopcea, lăsat în ruină         Târgul de fete de pe Muntele Găina         Momente cumplite pentru tânăra care se prostitua în garsoniera pe care o împărţea cu iubitul ei         Mall-ul de servicii al Primăriei Deva a fost inaugurat         Carmen Hărău (PNL): Nu batjocoriți speranța a 5 milioane de pensionari!         Zonă cu restricții pe autostrada A1!         Răsturnare de situaţie. Procesul stimulentelor de la Petroşani o ia de la capăt         Corpul de Control al Ministerului Energiei, trimis la CEH         Clădirile Colegiului Matei Corvin vor fi reabilitate pe fonduri UE         Copil de opt ani rănit într-un accident rutier         Femeie înșelată în Hunedoara         Crimă înfiorătoare în Orăştie: un tânăr de 20 de ani a murit, înjunghiat în inimă, de un vecin         Mort în surparea din subteranul Minei Lupeni         Trubaduri în Cetatea Devei         Surpare la Mina Lupeni!