Straja: noul pol al distracţiei pentru schiori şi snowboarderi

Peste 3.000 de turişti hunedoreni, dar şi din ţară, au urcat în acest sfârşit de săptămână în staţiunea montană Straja, unde au avut parte de condiţii excelente pentru schiat.

 

 

Mii de turiști din toată țara au urcat în acest sfârșit de săptămână la Straja pentru a se bucura de zăpada căzută din abundență. Schiori sau snowboarderi, cu toţii au avut parte de un week-end plin de distracţie, iar monitorii spun că tot mai mulţi turişti sunt interesaţi să înveţe să schieze de la un profesionist. Lecţia de iniţiere începe de la 30 de lei, dar o oră întreagă cu un monitor, individual, poate ajunge la 80 de lei. Desigur, lecţii de schi se pot lua şi pe grup, însă niciodată mai mult de opt persoane, pentru că, în acest caz, eficienţa învăţării ar fi foarte scăzută.

 

Turişti din alte judeţe: „Anul ăsta am vrut altceva!”

 

În ultimii ani staţiunea Straja a fost tot mai căutată de turiştii din alte judeţe, care bat, pentru a ajunge aici, chiar şi sute de kilometri: „Am plănuit să ajungem anul ăsta cu orice preţ în zonă, pentru că am tot for în zona Braşov-Prahova, aşa că ne-am dorit să mai vedem şi altceva. Am zis că facem aşa, o ieşire de ianuarie, pentru că de sărbători am stat acasă, în familie. Nu ne pare rău. Vă daţi seama, cum suntem noi de la mare şi de la câmpie, muntele e un adevărat regal. Ne străduim să-i învăţăm şi pe copii să schieze şi să iubească natura. Până la urmă, vorbim şi de mişcare, de sănătate… Nouă întotdeauna ne-au plăcut ieşirile prin ţară”, spune Marian, un constănţean de 42 de ani. Şi Iulian a venit aici cu familia tocmai din Bucureşti: „Am zis să facem o ieşire într-o zonă mai puţin cunoscută. Să mai vedem un pic şi colţul ăsta de ţară, să ajungem şi pe la Deva şi la Castelul Corvinilor. Suntem plecaţi de joi, iar în vreo două ore cred că vom pleca şi noi spre casă. Vedeţi că a fost senin, dar acum începe să se lase ceaţa şi se va face din ce în ce mai frig”. Andrei, un băieţel de şapte ani, tocmai a luat primele lecţii şi spune că nu e chiar aşa de greu cum i s-a părut la început: „Prima oară când am pus schiurile în picioare parcă eram paralizat. Nu puteam să mă mişc deloc. După aia m-a învăţat instructorul cum strebuie să ţin picioarele, genunchii, cum să mă aplec… Nu e chiar aşa de greu şi nu îmi mai e chiar aşa de frică”, adaugă băieţelul.

 

Preţuri duble sau o gustare de acasă

 

Maria, o hunedoreancă din Lupeni, spune că Straja e alegerea perfectă pentru cei care locuiesc în apropiere: „Noi avem noroc că stăm aşa aproape, aşa că nu se pune problema cazării, care ar creşte cheltuiala bine de tot. Venim dimineaţa şi plecăm seara acasă, odată cu căderea întunericului. Ne place mult aici. Drept e că nici nu am cu ce face comparaţie, pentru că nu am schiat niciodată pe pârtii renumite de peste graniţe, însă nici nu mi-aş dori să fac asta. Noi avem o ţară frumoasă. Uitaţi ce munte, ce peisaj! Ce să îţi doreşti mai mult!” Cine urcă pe pârtie se poate aştepta, însă, la cheltuieli considerabile: pentru un ceai cu lămâie şi miere sau o ciocolată caldă va trebui să scoateţi din buzunar 5 lei, o cafea costă 7 lei, iar dacă vreţi să vă încălziţi puţin oasele, pentru un pahar de cognac sau wisky ar trebui să plătiţi 30 de lei. Cine vine aici pentru o singură zi îşi poate lua o gustare la pachet, de acasă, în condiţiile în care preţurile sunt duble, în comparaţie cu preţurile la care putem servi masa ori o simplă gustare la unul dintre restaurantele obişnuite din Valea Jiului. Schi-pass-ul pentru o zi va costa, şi el, 100 de lei, aşa că ieşirea la munte s-ar putea dovedi costisitoare dacă alegeţi să urcaţi aici cu familia.

 

Pârtiile, perfecte pentru schiat

Alpinista Alexandra Marcu, care a debutat, în această iarnă ca monitor de schi la Straja spune că ninsorile abundente au făcut pârtiile perfecte pentru schiat. „Şi dacă nu ningea atât de mult, erau tunurile de zăpadă, aşa că nu se pune problema schiatului, însă aşa chiar a fost extraordinar. Să sperăm că va ninge şi în perioada următoare, pentru cazăpada să se menţină şi toată lumea să se poată bucura de zăpadă”, spune hunedoreanca. O tendinţă care are tot mai multă căutare în ultimii ani au fost şi taberele de schi pentru copii, în timpul cărora micuţii au parte de cursuri de iniţiere şi sunt supravegheaţi 24 de ore din 24. Preţul pentru o asemenea tabără se învârte în jurul sumei de 1.300 de lei.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × doi =

ACTUALITATE
L-au acuzat degeaba. Medicul Bende Barna Gavril a câștigat procesul cu ANI         TEATRU LA PRIMARIA DEVA. Oancea vs. Mareş, „Ce formidabilă harababură”         Femeie rănită grav de mașina scăpată de sub control, care a intrat pe trotuar         Încă un an eșuat pentru furnalul de la Govâjdia, cel mai vechi din România         Localnicii își bat joc de cea mai spectaculoasă cascadă cu ape termale         Atenție! Se montează parapeți pe DN 7, la ieșirea din Deva și în Mintia         Agresiune într-o școală din Călan         Hunedoreni reținuți în dosarul jafului vagoanelor de cărbune         Peste 100 de candidați pe posturile de ofițeri și agenți de poliție         Gestul motocicliștilor care au schimbat viaţa „bunicului Victor“         Grupare de hoți de cărbune destructurată. Prejudiciul este imens         Elevii din Hunedoara dați dispăruți de familii au revenit acasă         Mii de familii au rămas în beznă în urma fenomenelor meteo extreme         Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată în Hunedoara         Cod portocaliu de vreme rea în județul Hunedoara         SCÂNTEI ÎN CL DEVA. Răzvan Mareş rămâne vice. PSD trage clapă devenilor         Sarmizegetusa Regia se va închide pentru 30 de zile         Doi adolescenți sunt dați dispăruți         Soarta celor doi viceprimari ai Devei va fi decisă         Doliu în breasla magistraților din Hunedoara