Straja aşteaptă mii de turişti în weekend

Staţiunea Straja din Valea Jiului aşteaptă în acest sfârşit de săptămână cel puţin 3.000 de turişti. Locurile de cazare din cele peste 100 de cabane şi pensiuni din zona de agrement a Masivului Vâlcan sunt rezervate aproape în totalitate.

„Au venit circa 2.000 de turişti în staţiune, iar la sfârşitul săptămânii numărul lor va creşte. S-a aşternut un strat proaspăt de zăpadă, care face ca pe trei dintre pârtiile din Straja condiţiile de schi să fie excelente. Sperăm doar ca în zilele de weekend ceaţa să se risipească, iar turiştii să poată schia în condiţii bune şi pe celelalte pârtii din Straja”, a declarat Miruna Inel, voluntar în cadrul Serviciului Public Salvamont Straja – Lupeni.

Sâmbătă, cei care ajung în staţiunea din judeţul Hunedoara, sunt invitaţi să participe la concursuri de iarnă: întrecuri cu schiurile, cu săniile şi competiţii de tir cu arcul, toate dotate cu premii. În zona alpină Straja, stratul de zăpadă măsoară peste 50 de centimetri. Teleschiurile şi telegondola vor funcţiona în weekend, iar drumul de acces din Lupeni spre staţiune este curăţat, susţin administratorii zonei turistice.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − treisprezece =

ACTUALITATE
Femeie ucisă de soț și incendiată: bărbatul a încercat apoi să se omoare         Demisie în spital, după moartea fetiței de un an și zece luni         PLATOUL VÂRTOAPELOR. Locul de unde ghioceii, ca nişte clopote ale tăcerii, ridică liniştea lumii la cer         Mămicile au protestat în Hunedoara, după moartea fetiței de un an și 10 luni         Spărgători din Hunedoara capturați de polițiști         ÎMPĂDURIRI. Peste 7.000 de arbori vor fi plantați pe „muntele sfânt al dacilor”         SECRETELE HUNEDOAREI. Mănăstirea Prislop supravegheată de securiști în anii 1950. Informator: „Se roagă să revină regele Mihai în țară”         Protestul mămicilor după moartea copilei de un an și 10 luni în spitalul din Hunedoara         Ca-n ţara comandantului Mocanu! Mai avem de aşteptat după rezultatul anchetei Corpului de Control al IGPR         Ziua Mondială a Apei, marcată în școli din mediul rural         Scandalul continuă: Angajaţii UM Orăştie ameninţă cu greva         Mircea Muntean reacţionează         Câinele salvat de pompieri din flăcări, îngrijit la adăpostul din Hunedoara         Un copil a furat o mașină și a ieșit cu ea la plimbare         Spărgător de automate de lapte prins în Deva         Incendiu în pădurea comunei Romos         Cum va fi celebrată Ziua Poliției în Deva și Petroșani         Fetiță decedată în spital         Cum a lovit „blestemul aurului dacic” satele din umbra Sarmizegetusei Regia         EXCLUSIV. Alpiniştii daţi dispăruţi: “Cea mai mare problemă a noastră a fost că nu am putut să comunicăm cu nimeni”