Stațiunea „fantomă” cu telegondolă și drum de zece milioane de euro

În cea de-a doua zi a Crăciunului, în parcarea de la poalele Muntelui Vâlcan, mai puţin de zece turişti au aşteptat intrarea în cabinele telegondolei care urma să pornească spre Pasul Vâlcan. Niciunul dintre vizitatori nu şi-a făcut însă mari speranţe că locul de agrement spre care se îndreaptă le va oferi satisfacţii.

„Am venit din Craiova şi ne-am cazat la o cabană din Staţiunea Straja, aflată la mai puţin de o oră distanţă, şi ne-am hotărât să vizităm şi Pasul Vâlcan. Ne-am luat săniile pentru că vom urca cu telegondola şi vom coborî pe şoseaua acoperită de zăpadă”, spune Lucian, un tânăr venit cu familia la munte. Administratorul telegondolei, care îi întâmpină pe vizitatori la urcare, pune lipsa turiştilor din Pasul Vâlcan pe seama „sărăciei din Valea Jiului” şi a lipsei investiţiilor. Totuşi, în ultimii ani, pentru modernizarea zonei de agrement au fost cheltuite peste zece milioane de euro.

Cea mai mare parte a fondurilor, circa 33 de milioane de lei, a fost alocată de Ministerul Turismului, în perioada 2009 – 2012, pentru achiziţia şi amenajarea telegondolei cu care turiştii pot urca pe un traseu de trei kilometri, din Vulcan în Pasul Vulcan. Telegondola a fost inaugurată în februarie 2011, în prezenţa fostului ministru al Turismului, Elena Udrea.  La punerea în funcţiune, telegondola a fost anunţată drept cea mai mare investiţie în turism realizată în Valea Jiului după 1990. De asemenea, autorităţile anunţau construirea în zonă a unul domeniu schabil vast, care urma să cuprindă atât Pasul Vâlcan cât şi staţiunea învecinată de la Straja (Lupeni). Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, se mândrea cu interesul pe care oamenii de afaceri din zonă îl arătau pentru Pasul Vâlcan, datorită telegondolei, însă cu timpul, în lipsa turiştilor aşteptaţi, telegondola s-a dovedit ineficientă.

Drumul – pârtie

Mai util, spun localnicii, a fost drumul judeţean de patru kilometri, din parcarea de la poalele muntelui până în Pasul Vâlcan. Peste 12 milioane de lei au fost investiţi în proiectul de modernizare a şoselei Vulcan – Pasul Vâlcan, finanţat în cea mai mare parte de Uniunea Europeană. Investiţia a fost inaugurată în toamna anului 2014, însă noul drum a fost folosit mai mult ca pârtie de schi şi de sanie. Vara, zona turistică este aproape pustie, iar iarna, şoseaua rămâne acoperită cu zăpadă şi este transformată, astfel, în loc de distracţie pentru puţinii vizitatori.

„Pârtia care se formează pe drumul prin pădure este singurul motiv pentru care mai ajungem în Pasul Vâlcan. Ne-am pus mari speranţe că zona turistică va deveni o staţiune adevărată, după inaugurarea telegondolei, însă investiţiile nu au mai continuat, ba, dimpotrivă. Nu mai vin turişti pentru că nu au nici măcar unde să bea un ceai. Sunt peste 50 de cabane, majoritatea vechi, aproape toate pustii, şi niciun restaurant sau bar. Turiştii vin doar de Crăciun, de Anul Nou şi în weekend”, spune cabanierul Mircea Stoica.

În staţiunea „fantomă” Pasul Vâlcan există două pârtii, dotate cu teleschiuri, însă nu sunt folosite aproape deloc, nici măcar în aceste zile, în care zăpada ajunge la jumătate de metru. Pe terenul lor au crescut buruieni şi au reapărut puieţii de brad, în timp ce instalaţiile lor au înţepenit din cauza ruginei. Cei care plătesc un bilet de 10 lei pentru un drum dus- întors cu telegondola Pasului Vâlcan se pot bucura, totuşi, de priveliştile impresionante ale Masivului. În această perioadă, un covor gros de omăt acoperă şi ascunde urâţenia cabanelor dărăpănate din zona turistică şi dă şi mai mult farmec pădurilor de pe culmi. Turiştii mai pot admira o statuie ecvestră a domnitorului Mihai Viteazul, care ar fi trecut prin zonă în urmă cu peste patru secole, şi două tunuri care amintesc de luptele crâncene din Primul Război Mondial. Singurul bar din Pasul Vâlcan s-a închis din acest an.

Zona are încă potenţial de a se dezvolta, fiind situată pe un versant nordic, unde zăpada persistă mai mult timp, crede Mircea Stoica, reprezentant al asociaţiei cabanierilor din zonă. „Investitorii s-au lăsat aşteptaţi, nimeni nu  a mai construit nimic, pentru că oamenii de afaceri preferat să investească în staţiunea Straja, aflată în vecinătate, unde iarna vin mii de turişti”, spune cabanierul.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaptesprezece + doisprezece =

ACTUALITATE
Ludovic Orban: „Nu voi tolera coconul acela care se formează în jurul fiecărui lider”         Accident într-o intersecție din Deva         Povestea fostului securist din fruntea minerilor care a condamnat România la CEDO         Percheziții la traficanți internaționali de țigări         Un polițist a salvat un tânăr de la sinucidere         Povestea marii tragedii aviatice din 1940: „Erau peste tot morţi, mutilaţi în modul cel mai îngrozitor”         Șofer căutat de Poliție după un accident         Accident rutier pe Calea Zarandului         SĂPTĂMÂNA POMENILOR. Danii de peste patru milioane de lei pentru ONG-iştii hunedoreni         MICII DUMNEZEI DE LA ŢARĂ. Primarul Mihai Irimie (PNL) lasă Şoimuşul pe sec         HUNEDOARA LIRICĂ, SCHIMBARE ÎN PROGRAM. Municipiul Hunedoara va avea două seri de festival         Fostul dealer al brățărilor dacice din Sarmizegetusa Regia a fost trimis în judecată         Ultimele pregătiri pentru deschiderea Ștrandului Corvina         Hoțul de la Castelul Corvinilor a cerut eliberarea         EVENIMENT. Dan Radu Ruşanu, ultima apariţie pe scena publică a judeţului Hunedoara         DAN RADU RUŞANU, ULTIMUL SFAT „Faceţi Conurbaţie. Altfel, ajungeţi în Ochiul Ciclonului, locul unde nu se întâmplă nimic”         Jaful din Castelul Corvinilor: trei săptămâni de anchetă, 1 la sută din prejudiciu recuperat         ANDRONACHE S-A ŢINUT DE VORBĂ. Hunedoara lirică ia locul locul Operei Nights         Câinele campion, dresat de un jandarm         Accident grav pe DN 76, provocat de un tânăr