SPARGERE. Jefuitorii unui depozit de țigări au făcut pagube de 240.000 de lei

Un depozit din municipiul Petroșani, în care se aflau autoutilitare încărcate cu țigări a fost spart de două ori. Mai multe percheziții au dus la prinderea grupării acuzate de comiterea infracțiunilor.

Una dintre spargerile petrecute la un depozit din municipiul Petroșani a avut loc în noaptea de 28/29 martie, când persoane necunoscute, au intrat prin efracție în sediul societății și au furat dintr-o autoutilitară țigări de diferite mărci, cauzând un prejudiciu în valoare de 90.000 lei. Depozitul a mai fost ținta spărgătorilor și la începutul lunii martie, când aceștia au pătruns prin forţarea lacătului, în incintă, iar din interiorul unei camionete au furat ţigări în valoare de 150.000 lei.

Gruparea de hoți a fost destructurată în urma a șase percheziții ale polițiștilor. „În urma probelor administrate în cauză, poliţiştii au stabilit că suspecţi de comiterea celor două infracţiuni de furt calificat sunt doi tineri din Petroşani, în vârstă de 23 şi, respectiv 28 de ani. De asemenea, în urma cercetărilor a mai fost identificat un suspect, în vârstă de 30 de ani,  despre care s-a stabilit faptul că a săvârşit infracţiunea de tăinuire, constând în aceea că, în perioada martie-aprilie 2016, a cumpărat de la unul dintre suspecţi mai multe pachete de ţigări, cunoscând că acestea provin din infracțiunea de furt şi a înlesnit valorificarea ţigărilor sustrase, intermediind vânzarea acestora către diferiţi clienţi de ocazie”, a informat Bogan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Cei trei tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Judecătoriei Petroşani, cu propunere de arestare preventivă. Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de aproximativ 25 la sută, susțin reprezentanții IPJ Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

zece + 2 =

ACTUALITATE
Nicolae Gherghin, colecționarul de timp         3.000 de sancţiuni au fost aplicate de Poliţia Locală Deva         Peste 30 de proiecte de hotărâre sunt supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Deva         Schi-alpinismul, recunoscut drept sport olimpic. Selecţia pentru lotul naţional, la finele lui ianuarie         Până acum, 820 de concurenţi vor alerga la înălţime. Pe 17 iunie, la Retezat SkyRace Intersport!         Tragedie pe un bulevard din Hunedoara. Un tânăr a fost implicat într-un accident mortal         Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani         Bibliotecarul Avram Iancu vrea să străbată înot cei 2.860 de kilometri ai Dunării