Șoseaua din jurul Lacului Cinciș, marea problemă a zonei de agrement

Sezonul turistic pe Lacul Cinciș s-a deschis, dar rămâne afectat din cauza șoselei din zona de agrement, cu porțiuni foarte degradate. Recent, au fost petecite gropile din carosabil, însă reparațiile nu au fost suficiente.

Unul dintre cele mai rele drumuri judeţene leagă municipiul Hunedoara de Lacul Cinciş, zona de agrement aflată la 15 kilometri de Hunedoara. De câţiva ani, atât localnicii din satele Teliucu Inferior, Cinciş şi Topliţa, cât şi patronii pensiunilor şi motelurilor de pe malurile lacului aşteaptă cu nerăbdare modernizarea şoselei. Oamenii au fost nevoiţi să se mulţumească doar cu petecirea recentă a câtorva zeci de gropi de pe carosabil. Tronsonul de pe ultimii kilometri ai şoselei Hunedoara – Cinciş (DJ 687 D) este degradat şi denivelat, iar vegetaţia forestieră de pe marginile sale împiedică vizibilitatea şoferilor. Mai multe accidente s-au petrecut pe acest drum, cel mai grav în 27 aprilie 2015, când doi oameni au murit în maşina răsturnată într-o râpă. Zilele trecute, un alt accident rutier a avut loc, într-una din numeroasele curbe cu vizibilitate redusă ale șoselei.

Turiştii care ajung în zona de agrement a Lacului Cinciş sunt invitaţi să se cazeze fie la pensiuni, fie în locurile de camping private. Dacă în urmă cu un deceniu, cea mai mare parte a terenurilor de pe malul drept al lacului, de la şosea, erau libere, iar turiştii îşi puteau aşeza în voie corturile, în prezent puţine locuri au rămas neîngrădite de privaţi. Zeci de vile „împodobesc” malurile lacului, însă în majoritatea timpului, atmosfera zonei turistice a rămas una liniştită. La fel de liniştit este locul în care se afla o veche biserică părăsită, care în unele perioade este inundată de ape. Când nivelul lacului scade, se poate vedea ieşind din apă turla unei biserici străvechi.

Lacul Cinciş a fost creat artificial prin construirea barajului Cinciş, la marginea municipiului Hunedoara. La începutul anilor 1960, cinci sate vechi, din Ţinutul Pădurenilor, au fost strămutate pentru a fi înfiinţată amenajarea hidrografică. Timp de mai multe decenii, Lacul Cinciş a fost sursa principală de alimentare cu apă a municipiului Hunedoara. A fost, totodată, un loc de relaxare favorit al hunedorenilor. În prezent, chiar dacă zona de agrement de pe malurile apei s-a restrâns din cauza construcţiilor private, Cinciş rămâne un loc de camping important din judeţul Hunedoara. Între anii 1963 şi 1964, valea în care se aflau vechile aşezări Cinciş-Cerna, Valea Ploştii, Baia lui Crai, Moara Ungurului şi Ciuleni a fost inundată pentru a fi creat Lacul Cinciş, care a ajuns la o capacitate de aproape 30 de milioane de metri cubi de apă.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − opt =

ACTUALITATE
Ajutor pentru localnicii din Vadu Dobrii         Program special cu publicul la primărie         Un șofer băut a produs un accident pe o trecere de pietoni din Deva         Mica Unire în anul Centenarului         Preşedintele Bobora se ascunde după fusta unui directoar administrativ în cazul abuzului de la Sanatoriul Geoagiu         Cursuri gratuite la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva         Ziua Unirii Principatelor Române – Programul complet al manifestărilor         Cele opt hectare de teren de la marginea Hunedoarei au fost vândute         Ce soartă va avea ultima școală din Bulzeștii de sus: șapte copii mai învață aici         Patru statui noi în Hunedoara         Mărturii în dosarul matriței din Sarmizegetusa Regia         Elevă călcată de mașină pe trecerea de pietoni         Podul rutier peste Strei, din orașul Călan, va fi refăcut         Prins la furat de lemne cu camioneta         L-au acuzat degeaba. Medicul Bende Barna Gavril a câștigat procesul cu ANI         TEATRU LA PRIMARIA DEVA. Oancea vs. Mareş, „Ce formidabilă harababură”         Femeie rănită grav de mașina scăpată de sub control, care a intrat pe trotuar         Încă un an eșuat pentru furnalul de la Govâjdia, cel mai vechi din România         Localnicii își bat joc de cea mai spectaculoasă cascadă cu ape termale         Atenție! Se montează parapeți pe DN 7, la ieșirea din Deva și în Mintia