Şoseaua devastată din satele aflate pe traseul Autostrăzii Deva – Lugoj

De doi ani trebuiau finalizate lucrările la Lotul IV al viitoarei Autostrăzi Lugoj – Deva şi tot de atunci urma să dispară şi disconfortul localnicilor din satele de pe Valea Mureşului, traversate zilnic, pe Drumul Judeţean 706 A Mintia – Brănişca – Bretea Mureşană – Ilia, de sute de camioane şi utilaje care se îndreaptă spre şantierul autostrăzii.

Şoseaua folosită de constructorii autostrăzii a devenit de mai multe ori impracticabilă, din cauza traficului greu. A fost reparată pe alocuri, însă nu suficient potrivit localnicilor. În ultimii ani, Autoritatea Judeţeană de Transport a dat cel puţin 20 de amenzi transportatorilor de materiale de construcţii, acuzaţi de supraîncărcarea maşinilor cu care transportă materiale de construcţii pe şantierul autostrăzii. Unele camioane, care trebuiau să nu depăşească masa totală de 30.000 de kilograme admisă de lege, aveau o încărcătură care le făcea aproape de două ori mai grele.

„O asemenea încărcătură pe axul unui autovehicul face ca acesta să devină de necontrolat în trafic, iar frânarea, balansul, ghidajul, toate sunt diminuate, iar conducătorul auto se găseşte în imposibilitatea de a controla vehiculul. Cântărirea s-a efectuat în sate, unde circulă pietoni, unde merg copii şi bătrâni pe stradă, astfel încât viaţa le este pusă în pericol, când se circulă inconştient prin localităţi cu autovehicule care din cauza tonajelor nu mai pot fi controlate de către conducătorii auto”, arăta Consiliul Judeţean Hunedoara, într-o întâmpinare adresată instanţei.

Localnicii din satul Bretea Mureşană se plâng că drumul judeţean care le traversează satul a devenit unul dintre cele mai periculoase din judeţ. Camioanele supraîncărcate au lăsat în urma lor cratere imense, iar în unele locuri prezintă pericol pentru localnici şi şoferi. „Sunt două gropi adânci în faţa casei, pe şosea, şi nu mai pot trece două maşini una pe lângă cealaltă. Când trec camioanele simţim trepidaţii în casă. Drumul acesta este folosit şi ca rută ocolitoare, deseori, atunci când au loc accidente pe DN 7. Este un adevărat coşmar pentru şoferi”, se plânge Ştefan, un localnic din Bretea. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara susţin, la rândul lor, că vor notifica firmele care construiesc autostrada să facă reparaţiile necesare, aşa cum s-a întâmplat recent pe un alt sector al drumului judeţean folosit de constructorii Lotului IV. Tronsonul de autostradă ar putea fi inaugurat la începutul anului viitor şi abia atunci problemele reclamate de localnici îşi vor găsi rezolvarea.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

treisprezece + 9 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Șosele noi în Ținutul Pădurenilor         Gafă în direct a viceprimarului din Vulcan: „Stă şi învârte de volan, pe 2.000 de euro. Tot să nu muncească”         Avem un județ turistic! Degeaba!         Accident rutier pe Calea Zarandului din Deva         Codrii dispăruți. Tăierile masive de pădure din Ținutul Pădurenilor se văd din satelit         Povestea Buzduganului lui Ioan de Hunedoara, din Porţile de fier ale Transilvaniei         O viitură a provocat distrugeri șoselei construite pe fonduri UE în Ținutul Pădurenilor         Sarmizegetusa Regia își deschide porțile pentru copii         Reparații pe Autostrada Deva – Orăștie         Accident grav cu motocicleta         Ruinele combinatului siderurgic din Hunedoara, înghiţite de natură         DIN NOU DESPRE GUNOAIE. Brădenii reclamă proastele servicii de salubrizare         SUB SLOGANUL: VISION IS LIFE. OpticLine, încă un pas spre revoluționarea medicinei românești         Autostrada Lugoj – Deva. Cum arată ultimul kilometru de pe Lotul trei         Noaptea Muzeelor. Mii de oameni la Castelul Corvinilor         Carmen Hărău, senator PNL: “Cod roșu de avarie: sectorul energetic național!”         Cununii în aer liber – pe Cetate şi în Parcul central!         Mâine, pe stadionul din Cugir – FAMILY DAY by Star Transmission – ediție de majorat!         Geoparcul Dinozaurilor a fost reconfirmat ca sit UNESCO         Târgul European al Castelelor, la Hunedoara