11.3 C
Deva
vineri, martie 29, 2024

Şoseaua de ieşire din Hunedoara va intra în modernizare

Joi, 16 iulie, va fi semnat contractul de execuţie pentru proiectul de modernizare a şoselei de la ieşirea din municipiul Hunedoara spre Deva, a informat Primăria Hunedoara.

Proiectul de reabilitare a Drumului Judeţean 687 Sântuhalm – Hunedoara, pe sectorul km 7+830 – km 10+090, în lungime de 2,3 kilometri prevede reabilitarea a 28.000 de metri pătraţi de suprafaţă carosabilă, reabilitarea şi amenajarea a 4.000 de metri pătraţi de trotuare, montarea a 670 de metri de parapeţi metalici şi reabilitarea unui podeţ. Şoseaua va fi lărgită la patru benzi, mai puţin pe cele două poduri de la ieşirea din municipiu. Proiectul de modernizare a tronsonului rutier din drumul judeţean Deva – Hunedoara – Călan a fost depus la Ministerul Dezvoltării în urmă cu cinci ani, iar în toamna anului trecut Agenţia de Dezvoltare Regională Vest a informat primăria că proiectul a fost aprobat şi pentru a primi finanţare de la UE, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013. Administraţia locală din Hunedoara va suporta doar doi la sută din costurile investiţiei, estimată la circa 10 milioane de lei.

Cei 2,3 kilometri fac parte din Drumul Judeţean 687 Deva (Sântuhalm) – Hunedoara – Călan, una dintre cele mai tranzitate şosele din judeţ. Proiectul pentru modernizarea drumului judeţean în lungime de circa 30 de kilometri va fi depus de Consiliul Judeţean Hunedoara, pentru a primi finanţare de la UE, prin programele finanţate din Fonduri Structurale. De anul viitor el ar putea intra în şantier, spun reprezentanţii CJ Hunedoara.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/