Sorin George Lemac, observator electoral internațional: ”Cearta începe când treci frontiera României”

A plecat din România în urmă cu 26 de ani, spre o viață mai bună, mai întâi spre Germania, iar mai apoi spre Canada. Din 2004 participă, în diverse țări ale lumii, la procesele electorale, în calitate de observator electoral internațional. Sorin George Lemac, hunedorean la origini, are 67 de ani, vorbește șapte limbi străine și are o pregătire impresionantă, despre care vom scrie într-o ediție viitoare a ziarului nostru. Pentru azi l-am abordat în legătură cu activitatea sa de observator electoral internațional în România. Ne spune că nu a fost bine primit în țara lui, chiar dacă scopul său a fost acela de a asigura o imagine bună a României peste hotare.

ZHD: Ce înseamnă să fii observator internațional?

Sorin George Lemac: Activitatea de observare internațională la alegeri este reglementată prin acordul internațional la care România a participat, acord la nivelul Organizației Națiunilor Unite, a comunității europene care are un departament special pentru relații internaționale, inclusiv monitorizarea alegerilor din țările comunitare și nu numai, precum și Organizația pentru Securitate și Cooperare din Europa, care m-a trimis pentru prima dată în Ucraina în 2004. A fost prima observare la care am participat.

ZHD: Îmi povesteați că la un moment dat ați fost gazat. Cum s-a întâmplat?

Sorin George Lemac: Anul acesta, în luna martie, am fost observator internațional în Peru, împreună cu alți 44 de colegi din partea comunității europene și una din sarcinile noastre la monitorizare e să participăm ca observator, să vedem cum se desfășoară adunări electorale dinn partea votanților, din partea partidelor care organizează și a fost o ambuscadă destul de puternică și poliția a dat cu gaze lacrimogene. Și alea nu se uită la cine și am avut neplăcerea să iau și eu o porție și am pretrecut cam două nopți în spital în urma acestui incident. N-am putut crede că sunt atât de convingătoare să pleci.

ZHD: Ce se întâmplă după ce ajungeți într-un loc și monitorizați alegerile?

Sorin George Lemac: Ca urmare a procesului de monitorizare se scrie un raport (toți care am participat contribuim), iar acest raport se publică. Reprezintă o mică parte din modul în care țara se prezintă în fața lumii întregi: e o țară care merge spre democrație, o țară care este, dimpotrivă, opresată, poporul suferă în urma unui regim opresiv și care, atunci ccând se pune problema, de exemplu, a creditelor spre țara respectivă din partea comunității europene sau credite mondiale, ajutăm o țară care e în drum spre democrație.

ZHD: Cum ați fost primit în România?

Sorin George Lemac: Când ajungi într-o țară, primul lucru pe care îl faci este să te prezinți la conducătorul provinciei respective, să spui cine ești … ei de fapt sunt informați, dar arăți și tu, uite, am venit aici, ăsta este scopul nostru, vă rugăm să ne ajutați… Am făcut același lucru la Deva și mi s-a spus ”Iar ai venit, dom`le? Ce-i cu tine pe aici?”,

ZHD: ”Iar ai venit?” înseamnă că ați mai fost…

Sorin George Lemac: Da, am mai fost de vreo trei ori.

ZHD: Păi, și cu ce îi încurcați dumneavoastră?

Sorin George Lemac: Asta m-am întrebat și eu că noi suntem trimiși aici să arătăm că România este în drum spre democrație, că se respectă legea. Mi s-a luat legea și mi s-a spus ”dumneavoastră nu aveți acces decât numai în ziua votării la birourile de votare”, dar asta a fost o interpretare a legii.

ZHD: În urmă cu câțiva ani ați fost dat și afară. Tot în Deva.

Sorin George Lemac: Oh, recunosc! Ăla a fost primul meu contact în calitate de observator internațional cu România. ”Ăsta  venit aici!”, și dă-i cu înjurăturile neaoșe românești și m-au dat afară. Întâmplarea a făcut că Deva e un oraș mic, ca să văd că cel care a făcut așa era fiul unui fost coleg de liecu.

ZHD: Dar de ce v-a dat afară din secția de votare?

Sorin George Lemac: Este în spiritul românilor să se certe, să spună ”nu, nu aveți dreptate că sunteți aici!”. Noi suntem trimiși în ideea pozitivă, ca să prezentăm țara, să arătăm că, uite, țara în 25 de ani a evoluat…

ZHD: Și a evoluat?

Sorin George Lemac: Eu am o vârstă mai înaintată și știu cum a fost înainte de Revoluție și cum este acum. Da, fără discuții, au fost evoluții. Dar încă din 1990 ne puneam problema ”România va fi o democrație sau va fi o anarhie?” Și se pare că drumul spre democrație a trecut prin multe faze de anarhie.

ZHD: Cum au fost alegerile, prin ochii dumneavoastră?

Sorin George Lemac: În perioada preelectorală, în România s-a asistat la atacuri între partide, dar pașnice. Sau, mă rog, s-au înjurat, s-au făcut… știți mai bine cum spun…

ZHD: Dar în Canada nu se întâmplă asta?

Sorin George Lemac: Oh, vai de mine! De când am plecat acolo, nu am avut ocazia să mă cert niciodată. Și, de supărare că nu am avut cu cine să mă cert, m-am uitat în oglindă și m-am certat cu mine însumi. Cearta începe când treci frontiera României. Aici au loc două, trei certuri pe zi și asta este, pentru mine, și pentru cei care vin aici (am mai avut colegi care au venit ca turiști aici), este relativ greu de înțeles. Relațiile umane, inclusiv modul în care se prezintă știrile, în massmedia. Toată lumea se uiă la televizor și când aude ceartă între doi, trei, zicem hai să facem și noi la fel…

ZHD: Deci e o problemă națională și cu noi, ziariștii…

Sorin George Lemac: Fără discuție. De pildă, când are loc un interviu la televiziunea CNN sau în altă parte, se procedează așa: îl ascultăm pe cel care spune, își termină discuția, nu sunt de acord, îi spun că nu sunt de acord, dar nu-l întrerup. Întreruperea asta nu e politicoasă.

ZHD: Care sunt concluziile dumneavoastră referitoare la România, acum, că s-au terminat alegerile?

Sorin George Lemac: A fost un proces calm relativ, adică nu au fost incidente majore de tipul protestelor, nu a fost violență la alegeri. Oamenii s-au prezentat civilizați.. s-a desfășurat totul conform legii. Neregulile au fost minore și nesemnificative la procesul electoral, la numărarea voturilor. A fost un sistem monitorizat cu ajutorul tabletei, fiecare a fost înregistrat o singură dată, deci dubla votare a fost eliminată datprită acestui procedeu.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei + nouă =

ACTUALITATE
Incendiu în Călan: peste 20 de persoane au fost evacuate         Nicolae Gherghin, colecționarul de timp         3.000 de sancţiuni au fost aplicate de Poliţia Locală Deva         Peste 30 de proiecte de hotărâre sunt supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Deva         Schi-alpinismul, recunoscut drept sport olimpic. Selecţia pentru lotul naţional, la finele lui ianuarie         Până acum, 820 de concurenţi vor alerga la înălţime. Pe 17 iunie, la Retezat SkyRace Intersport!         Tragedie pe un bulevard din Hunedoara. Un tânăr a fost implicat într-un accident mortal         Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani